(Prin licee) Pământul de Mijloc, blogurile şi tinerii ucenici vrăjitori de la Coşbuc

December 12th, 2009

poza-cu-elevi-de-gimnaziu-cosbuc

M-am hotărât să mă alătur proiectului „Căutăm cititori celebri” din câteva motive. În primul rând, e o ocazie de a mă reîntâlni şi de a discuta despre cărţi cu liceeni, luând pulsul contactului lor cu literatura: ce cărţi citesc, când şi cât, cum sunt ei îndrumaţi, ce înţeleg din ceea ce citesc? Şi, mai ales, le place sau nu le place să citească şi dacă nu, de ce?

În al doilea rând, am trecut la rândul meu pe la catedră, imediat după terminarea facultăţii, şi concluzia mea a fost că ceea ce lipseşte cel mai tare în abordarea literaturii în învăţământul mediu e contactul cu cărţile. Nu cu fragmente comentate din manuale, ci cu cărţile întregi, cele care aşteaptă să fie descoperite în librării şi în biblioteci. Cel mai bun lucru pe care îl poate face, cred, cineva din afara sistemului e să vină şi să le aducă tinerilor nişte cărţi, poftiţi, aşa arată coperta, acesta e un autor de la care eu am învăţat multe, încercaţi-l şi voi!

(more…)

(Opinii) 10 motive pentru a pune mâna pe-o carte (I)

May 27th, 2009

books4

Timp de aproape doi ani am realizat un program educativ naţional menit să-i încurajeze pe adolescenţi să citească. Am avut, ca parteneri, o editură bucureşteană şi o serie de inspectorate şcolare judeţene cu ajutorul cărora am realizat ateliere despre importanţa cititului şi despre cărţile adolescenţei. Am străbătut Bucureştiul şi ţara în lung şi-n lat, am văzut licee şi şcoli din buricele târgurilor, dar şi de la marginea lor, am întâlnit, cred, toate tipologiile imaginabile de profesori. Despre experienţa propriu-zisă a acestor ateliere am mai scris aici şi aici. Poate voi reveni, material e cât pentru o carte întreagă. Acum o să încerc să sistematizez, în două episoade, 10 argumente pro-citit, descoperite cu ajutorul liceenilor, dar la fel de valabile, cred, pentru toată lumea.

1. De plăcere. E motivul cel mai important. Cititul nu e o corvoadă, nu e o activitate care trebuie bifată pentru că te bate cineva la cap sau pentru că vine examenul şi n-ai încotro. Literatura e, în fond, divertisment, a citi o carte poate fi cel puţin la fel de amuzant cu a urmări un film sau cu a privi un serial la TV. Dacă n-aţi mai citit de mult şi Dostoievski vi se pare o corvoadă, începeţi cu o carte uşor abordabilă, un thriller, un roman de aventuri, un policier.

2. Pentru că lectura dezvoltă vocabularul. Aceasta e, de la clasa a cincea încolo, o propoziţie-reflex, toţi şcolerii o ştiu. Dar e un fapt adevărat: cărţile sunt o şcoală şi un teren de antrenament grozav. Nimeni nu va trece peste nivelul fondului lexical de bază al limbii române, peste exprimările şi noţiunile strict utilitare, fără ajutorul unei cărţi. Şi nimeni nu va stăpâni cum trebuie gramatica dacă şi-o va exersa doar la colţul străzii.

(more…)

RSS Feed

Search