
Am trecut şi eu, ca tot omul captiv în cutumele săptămânii 1-8 martie, pe la un târg de mărţişoare kitsch şi anul acesta chiar m-am speriat de-a binelea. Tarabele erau înşirate, la fel ca în anii trecuţi, peste trotuarele mizere, pline de gunoaie şi de câini răpănoşi. Tot ca în anii trecuţi, ele erau acoperite de tone de mărţişoare kitsch, chinezeşti, cumpărate probabil de comercianţi la kilogram.
Însă mărţişoare mai urâte ca anul acesta nici că mi-a fost dat să văd. De fapt, puţine dintre obiectele expuse pe tarabe se puteau califica drept mărţişoare. Am văzut tot felul de arătănii, păpuşi Britney Spears, cutiuţe de tablă în culori stridente şi piramide, da, piramide transparente, din sticlă, roz şi violet. Piramidele acelea erau aşa de ascuţite, aveau muchii aşa de tăioase încât ar fi putut deveni, uşor, arme letale. Purtătorae ale unor gânduri speciale de 1 martie.
Să fi uitat chinezii care îi aprovizionează pe tarabagii bucureşteni cum se fabrică un mărţişor? Mă întreb cui i-ar trece prin minte să-şi agaţe o păpuşă Britney Spears sau o piramidă ucigaşă în piept?
Vă doresc, altfel, o primăvară frumoasă şi un mărţişor handmade decent.