(Prin oraş) Primăriile testează cultura. Următorul experiment: un festival de scurtmetraj în aer liber

July 6th, 2009

Faptul că primăriile bucureştene de sector se mişcă pentru a organiza evenimente culturale e o veste bună. Bugetele sunt mari şi, cu puţină îndrumare din partea unor oameni pricepuţi, primăriile ar putea să mobilizeze câte puţin întru cultură maslele plictisite din cartiere.

Din păcate tocmai oamenii pricepuţi par să lipsească. Multe programe aşa-zis culturale încropite de primării sunt spectacole pentru mase care fac cetăţenii să ţopăie, fără a-i face cu adevărat să se dezmorţească. Concertele de acest gen, plantate în câte un parc, seamănă, în multe privinţe, cu amenajările peisagere ale lui Piedone. Lângă un palmier vezi un dinozaur apoi o grotă cu mineri şi puţin mai încolo un urs polar cu beculeţe.

Nu ştiu dacă aţi gustat, de ziua Europei (8 mai), din această salată din Parcul Drumul Taberei preparată de Centrul Cultural European, Sector 6. „Ce să facem ca să fie oamenii fericiţi?”, s-o fi întrebat vreun consilier. „Păi, aduceţi nişte cântăreţi din ăştia să-i ştie lumea”. „Asta e simplu. Bere Gratis e bine?”. „E bine, dar să fie şi unii care să placă la puştani, nişte fătuci din alea fâşneţe”. „S-a făcut, Bambi, Conect-R si Fly Project”. „Dar n-avem şi noi puţin ştaif, să nu strâmbe din nas ăştia, intelectualii?”. „Pentru ştaif ar fi bună nişte muzică clasică”. „Şi pe cine găsiţi, din ăştia, clasici?”. „Ştim noi un italian, unu de cântă la ghitară, Luca Villani”. „Perfect, dar aduceţi-i şi pe ăia de la filarmonică, să-i ştie lumea, că de Villani ăsta nu prea cred că a auzit careva. Să ziceţi neapărat că-i italian!”. „O să chemăm Corul Filarmonicii, îl punem să cânte Oda Bucuriei, că-i Ziua Europei. Şi aducem şi nişte actori, din ăştia cunoscuţi, am vorbit noi la Naţional. Cică ni-i trimit pe Eusebiu Ştefănescu, pe Ion Lucian şi pe Rodica Mandache. Avem şi sportivi olimpici, din ăştia cu gimnastica, Andreea Răducan şi ăla, Urzică. Ce frumos o să iasă, trebuie doar s-o mai dregem puţin din condei! Gina de la contabilitate s-a gândit deja să spunem la presă că-i un spectacol artistic unic, o combinaţie originală de clasic şi modern”.

Acelaşi Centru Cultural European organizează, acum, un festival de scurtmetraj în aer liber. De data aceasta, pare ceva făcut să dezmorţească, într-adevăr, minţile. Poate participa oricine doreşte, cu filme produse după 1 ianuarie 2007. Premiile sunt mărişoare: 1000 de dolari pentru cel mai bun film, 700 pentru cel mai bun regizor şi 500 pentru cel mai bun scenariu. Obiectivul este descoperirea şi încurajarea tinerelor talente.

Aşadar, tinere talente de prin cartiere cu o cameră de amatori în dotare, aflaţi că data limită de înscriere se apropie: 12 iulie 2009. Festivalul se va desfăşura între 27 iulie şi 1 august în Parcul Crângaşi. Detalii despre înscriere găsiţi aici.

8 Responses to “(Prin oraş) Primăriile testează cultura. Următorul experiment: un festival de scurtmetraj în aer liber”

  1. [...] şi „Primăriile testează cultura” pe [...]

  2. alexandru coposu says:

    respectivul este total anapoda.habar nu are ca ev.din 9 mai respectiv 10 mai au fost total diferite.dar asa se face cand romanul se naste poet(a se intelege pixangiu).are si el un pix in mana si in loc sa numere ouale lui nastase se da cronicar dambovitean de cultura.se pare ca minunatul nostru baiat de litere este obisnuit cu marea cantare a romaniei unde domnia sa era atent la studioul X de la fratii cultivatori de castraveti, respectiv la marile ode inchinate marelui carmaci !lumea sa schimbat dar se pare ca individul dubios atent la cultura de sectoare trebuie sa nu uite ca exista un ion lucian,rodica mandache,bere gratis si multi altii care vin in sectoare sa ne bucure prin prestatile lor !iti recomandam o lunga vacanta in coreea de nord sa glorifici marile montaje artistice,si sa ne aduci informatii pretioase despre cei mici si…GALBENI !P.S ITI OFEIM DREPT CADOU 3 TRANDAFIRI SI O SAGEATA !

  3. Catalin Sturza says:

    @alexandru coposu: nu va inteleg supararea, serios. pe langa faptul ca sunteti total inadecvat, in privinta tonului, nu aveti argumente. urmati link-urile pe care vi le-am dat, chiar spre site-ul centrului cultural european. dati un click aici: http://www.iconcert.ro/ziua-europei-in-parcul-drumul-taberei.html.

    este vorba despre un eveniment unic, organizat de centrul cultural european, in doua zile diferite. si, da, bine ati spus, chiar e un fel de cantarea romaniei cu de toate…

  4. catalina iliescu says:

    am citit si eu ce a debitat asa zisul …cultural de mana stanga.este un tip ce a citit in tinerete doar cutezatorii,minitehnicus,de straja patriei si a scris la viata lui doar ravase pt.matusa lui ca sa bucure familia de sarbatori cu aburul de placinta ! nu ne mai mira absolut nimic cand acesti asa zisi culturali se apuca sa scrie ,si se dau si ei rotunzi in sufrageria de la etajul 10 din cartierele construite de tatuca lor…pingelica .este inadmisibil sa faci un asa comentariu la adresa unor oameni de o mare valoare cum sunt: ion lucian,rodica mandache,eusebiu stefanescu,bere gratis,bucharest wind orch. si multi altii care au venit sa ne bucure pe noi asti care suntem satui de t.v si de presa care ne baga pe gat toate panaramele .baietas - coconas am fost si eu acolo ca multi altii,si vreau sa nu uiti un lucru,si anume:nu mai scrie la misto pt.ca oamenii aia au facut ceva profesionist in care lumea prezenta sa simtit ca in europa si unde civilizatia atat de necesara poporului roman,a fost la cote inalte.mult mai bine pt.persoana ta ar fi sa te apuci de jucat table pe bordura din fata blocului tau,asta in care te lasa administratorul !ar fi multe de comentat la adresa ta,dar prea multa bagare in seama cu tine ar insemna sa pierd super concertul de pe canalul mezzo si stirile culturale pe care oricum nu le urmaresti de cat la comanda !la fel ca si dl.alexandru coposu iti urez sa nu te itzepi in cei 3 trandafiri si sa nu uiti sageata sa o pui noaptea sub perna,ca sa vina zana maseluta si sa-ti aduca in dar cartea de capatai a lui lenin…

  5. Catalin Sturza says:

    @catalina iliescu: comentariul meu nu e la adresa lui ion lucian si a invitatilor, ci la adresa pregatirii unora dintre organizatorii de evenimente culturale de la Centrul Cultural European, sector 6.

    imi pare rau, dar “cotele inalte” si “lumea s-a simtit ca in europa” imi suna a p.r. si, mai rau, a p.r. vexat.

    mai trist este ca se scrie “decat la comanda”, nu “de cat la comanda”.

    cel mai trist este ca-i puneti pe ion lucian si bere gratis pe acelasi plan, in aceeasi oala, la “artisti de mare valoare”. exact despre asta este comentariul meu.

    si, apropo de comanda, e foarte interesant cum mai multe persoane “de bine” descopera spontan, dupa vreo doua luni, acest text si se revolta isteric. pana acum, timp de doua luni, nu a vazut nici un cetatean revoltat textul. imi permit o supozitie interogativa: mai aveti si alti colegi care vor scrie? :)

    e o mare lasitate sa-i scoateti in fata pe actorii de la teatrul national si pe artistii invitati la acel eveniment si sa spuneti ca pe ei ii jigneste comentariul. nici poemeneala! obiectiile mele au o singura tinta: centrul cultural european al primariei de sector six. va e chiar asa de dificil sa acceptati o parere critica?

  6. Catalin Sturza says:

    @alexandru coposu, catalina iliescu: inca ceva, primaria sectorului 6 este “de dreapta”? de aceea imi tot invocati “cutezatorii”, trandafirii psd si “mana stanga”?

    looool :)))))

    adica, o critica nu poate veni decat din partea unor adversari politici directi? da, da, da, dl poteras este un primar pdl. a trebuit sa caut pe google ca sa aflu asta :)

    ei bine, am o noutate pentru dvs: pdl si psd sunt parteneri la guvernare. formeaza de aproape un an guvernul. psd-ul nu e dusmanul, e aliatul dvs. eu unul nu sunt nici psd, nici pdl, nu lucrez nici la prefectura, nici la primarie. chiar daca pentru dvs nici-nici nu poate insemna decat sau-sau.

  7. [...] mi-am făcut nişte prieteni noi, în Primăria Sectorului 6. M-am trezit ieri şi alaltăieri cu două comentarii succesive extrem de supărate la un post pe care îl scrisesem acum o lună şi ceva despre un [...]

  8. catalina iliescu says:

    este treaba ta daca nu iti plac aia de la sectorul 6,dar am scris dupa un interval de timp pt. ca am fost acolo si nu a fost o caterinca asa cum vrei sa insinuezi !poate nu esti de acord cu cei ce sunt consumatori de produsul ALKA dar daca esti asa de bagaret si le sti pe toate iti aduc la cunostinta ca nici eu nu sunt din categoria nici-nici ori sau-sau ! sunt cetateanca ce doreste altceva sa vada in spatiul outdoor !pe undeva iti inteleg frustrarile ca nu poti intelege mesajul meu, si incerci sa o cotesti ca la romani dar dupa felul in care tastezi pe tastatura se vede ca vrei sa arunci cu piatra in loc sa te gandesti ca noi vrem si altceva decat sexy braileanca sau piticul porno !numai cei ce au stefan gheorghiu gandesc asa sau au fost impreuna pe lista de intretinere si comentau impreuna cu nenea administratorul realizarile din SCANTEIA !nu uita ca noi cei care iesim prin parcuri suntem cei care va cumparam ziarele ,va auzim la radio si va vizionam la t.v…nu amesteca lucrurile si nu incerca sa faci diversiuni pt.ca politicul nu are nicio legatura cu bucuria de a vedea cultura in cartiere cu nume ce poate dvs. o sa le pomeniti doar pe o banca in parc alaturi de nepoti care poate vor consuma deliciosul produs ALKA !esti barbat si adevaratii ce au fermoare YKK la pantalon nu sunt plangaciosi gasind tertipuri gazetaresti ca sa implice politicul !nu de alta dar imi plac barbatii chiar daca nu folosesc GILLETTE,care se trezesc dimineata si isi fac freza in oglinda cu un singur gand :am de unde alege !P.S.poate intro seara pe o banca vom sta unul linga altul si vom savura un spectacol in drumul taberei (poate o sa vina si GINA )organizat de cei pe care tu…

Leave a Reply

RSS Feed

Search