(Presa internaţională) Jocurile pe calculator: literatura noului secol?
May 25th, 2009
Jocurile pe calculator pot fi o formă de literatură. Gamerii elitişti care au jucat „Elder Scrolls IV: Oblivion” sau „Gothic III” au fost surprinşi, cu siguranţă, de complexitatea poveştii, a dialogurilor, de personajele întâlnite de-a lungul numeroaselor quest-uri. În cele două jocuri am găsit chiar biblioteci întregi, unde puteai petrece ore în şir pentru a citi, din zeci de volume împrăştiate prin rafturi, istoriile lumilor respective.
De la literatură la joc
Într-un articol recent din „The Daily Telegraph”, Tim Martin arată că, aşa cum literatura secolului XX şi-a găsit un teren propice pentru a experimenta noi tehnici narative în benzile desenate, în mod similar literatura secolului XXI ar putea să profite de mijloacele de expresie ale jocurilor pe calculator. „S-ar putea să nu mai fie mult până când prozatorii vor sări într-o nouă barcă, alegând un mediu care oferă unele dintre cele mai interesante posibilităţi ale noului secol”, scrie Martin.
Există deja exemple ilustre în acest sens. Tim Martin menţionează cazul prozatorului Douglas Adams, autorul celebrului roman „Ghidul autostopistului galactic“, care a scris şi scenariul jocului pe calculator omonim. Tot el a scris un scenariu pentru Bureaucracy, un joc care, de această dată, nu mai avea în spate un roman. Aş adăuga aici că Adams a creat şi un al treilea joc, „Starship Titanic“, căruia îi este asociat şi un roman, intitulat „Douglas Adams’s Starship Titanic”. În mod interesant, Adams nu a avut timp să scrie el însuşi atât jocul, cât şi romanul, aşa că i-a lăsat partea de literatură „tradiţională” scenaristului Terry Jones. Volumul „Douglas Adams’s Starship Titanic” nu este semnat de Adams, ci de Jones.
Un alt exemplu citat de Martin este horror-ul „I Have No Mouth, and I Must Scream“, un joc scris de romancierul Harlan Ellison. Povestirea din spatele jocului a câştigat un premiu Hugo în 1968.
Dante cu o coasă-n mână
Exemplele unor romane şi povestiri clasice după care s-au realizat jocuri pe calculator nu sunt nici ele puţine. Articolul din „The Daily Telegraph” porneşte de la o astfel de adaptare: în 2010, gamerii vor putea explora infernul lui Dante într-un joc intitulat „Dante’s Inferno“. Acesta este, nici mai mult, nici mai puţin, o adaptare după „Divina Comedie”: cu o coasă în mână şi cu o cruce în cealaltă, Dante va coborî prin cele nouă cercuri ale Infernului, căutând-o pe Beatrice. Dante îşi va croi drumul luptându-se cu sufletele damnate: pe unele o să le „pedepsească”, iar pe altele o să le „mântuiască”. Vocea lui Virgiliu îl va însoţi pe anti-erou, oferindu-i instrucţiuni în versuri - decupate, desigur, din cânturile „Comediei”. „Pe scurt, pare o distracţie pe cinste”, comentează Tim Martin.
Fanii lui H.P. Lovecraft s-au bucurat, la rândul lor, când povestirea „The Call of Cthulhu” a fost transformată, laolaltă cu mitologia aferentă, într-un joc pe calculator. Jocul „Stalker: Shadow of Chernobyl“, deşi pretinde că are în spate filmul „Călăuza”, al lui Andrei Tarkovskim, e bazat mai degrabă pe romanul „Picnic la marginea drumului“, al fraţilor Strugatki. Şi tot aşa.
Jocuri cu final neaşteptat
Principalul defect al jocurilor pe calculator e, însă, previzibilitatea lor. Experienţa celor mai multe jocuri e, inevitabil, liniară, acţiunea curgând spre un final predeterminat. Jocurile de ultimă generaţie, arată Tim Martin, încearcă, în schimb, să depăşească acest handicap: pe măsură ce „imputurile de nivel scăzut” şi experienţa cumulativă totală a acţiunilor jucătorului asupra mediului virtual vor avea o importanţă mai mare, finalul ar putea să nu mai fie previzibil şi fiecare parcurs ar putea deveni unic. Altfel spus, nimeni nu va mai juca de două ori un joc în acelaşi fel.
E un pas care ar putea elibera jocurile pe calculator din experienţa „laterală” a literaturii; scriitorul nu va mai fi stăpânul absolut al poveştii, şi gamerii vor avea tot mai mult spaţiu de mişcare. Dacă acest lucru se va întâmpla, jocurile ar putea deveni un concurent serios pentru literatură şi cititorii s-ar putea gândi, primii, să sară în barca literaturii interactive, scrise pentru calculator.
sunt gamer. Rpg-ist. Toate jocurile enumerate mai sus sunt ok, dar pana nu joci planescape: torment nu sti ce e literatura si o poveste foarte lunga si foarte captivanta si FOARTE bine pusa la punct
Jocurile au un potential urias in comparatie cu literatura clasica si filmele. Fiecare avans tehnologic a adus noi mijloace de a prezenta o poveste. Filmul nu a fost de la inceput considerat arta, desi combina semnale ce se adreseaza mai multor simturi: vizual, auditiv… mai nou, la cinema5D si tactil… oarecum. Jocurile ar permite interactivitate in poveste, clar. Dar au o problema uriasa: producerea lor e costisitoare, iar publicul care sa guste o asemenea productie e relativ redus. Si ca mai toate lucrurile din lumea asta, si jocurile sunt inainte de toate, un produs economic.
Iti recomand “The longest journey” si “Dreamfall: the longest journey (2)”. Povestea din primul e fenomenala. Partea a 2-a e oarecum dezamagitoare comparativ cu prima. Partea a 3-a e foarte probabil sa nu mai apara, compania producatoare indreptandu-si atentia asupra unor proiecte ce aduc mai multi bani (”Age of Conan”).
Interesanta intr-adevar interactiunea dintre jocurile rpg si literatura sf. Totusi stiu din proprie (desi scurta) experienta, ca dupa primele dialoguri pe care le asculti, sa zicem, pana la capat, incepi sa te plictisesti. Sigur, o forma de literatura este deja altoita pe vlastarii puternici ai jocurilor video, dar asta e o forma degenerata de literatura, din care n-a mai prea ramas nimic literar. Iar povestea insasi a fost confiscata de limbajul jocului.
@ dezGusty: am jucat “The longest journey”, intr-adevar, e tare.
@paul: nu cred ca ai dreptate in privinta plictiselii. cred insa ca ai dreptate in ceea ce priveste confiscarea literaturitatii. revin cu un update.
Eu sunt mai traditionalist, asa, si nu cred ca jocurile sunt noua literatura. Asta pentru ca a le considera asa ceva le-ar desconsidera si pe ele, si cartile.
O carte ofera frau liber imaginatiei, deoarece imaginile si povestea se recereaza in mintea cititorului. Eu imi pot imagina un personaj sau un peisaj dintr-o carte cu totul altfel decat si-l imagineaza un prieten de-al meu, desi pornim de la aceleasi fraze.
Pe de alta parte, un joc bun este o experiente senzoriala mult mai completa, care lasa, normal, mai putin loc imaginatiei. Nu spun ca e mai bine sau mai rau, e diferit.
Asa ca voi continua sa citesc carti si sa joc jocuri (RPG included) fara sa trebuiasca sa aleg una sau alta. Sper.
[...] Jurnalist cultural (Presa internaţională) Jocurile pe calculator: literatura noului secol? [...]