(Presa internaţională) Fericirea contagioasă. Înainte şi după Facebook
December 10th, 2009
„Înainte de Facebook, puţini dintre noi le cereau altora, explicit, să le fie prieteni”, scrie Laura Vanderkam în revista „City Journal”. „Nu ţineam socoteala câţi prieteni aveam ca un indicator al statutului nostru”, continuă ea, „şi nu derulam liste cu prieteni ale prietenilor pentru a ne lungi propriile liste”.
Laura Vanderkam recenzează un studiu semnat de un profesor de la Facultatea de Medicină de la Harvard şi de un politolog de la Universitatea din California, intitulat „Connected: The Surprising Power of Our Social Networks and How They Shape Our Lives”. („Concectat: Forţa suprinzătoare a reţelelor nostre de socializare şi cum ne modelează acestea vieţile”). Premisele celor doi autori sunt că întreaga istorie a umanităţii e de fapt una a reţelelor de socializare şi că legăturile nostre sociale, anturajul nostru, afectează fiecare aspect al vieţilor nostre, cum ne simţim, ce ştim, cu cine alegem să ne căsătorim, dacă ne îmbolnăvim sau dacă mergem la vot. Şi nu este vorba doar de influenţa pe care oamenii pe care îi cunoaştem direct o au asupra noastră; prietenii prietenilor prietenilor transmit de la unii la alţii către noi informaţii, porniri şi chiar obiceiuri.
Ce se poate transmite printr-o reţea de socializare, fie ea virtuală sau nonvirtuală? Fericirea şi obezitatea se pot tranmiste printr-o astfel de reţea. A fi în legătură cu o persoană fericită, arată studiul, îţi sporeşte cu 15 la sută şansele de a fi tu însuţi fericit. Iar răspândirea fericirii nu se opreşte la legăturile directe; ea radiază la trei nivele depărtare. De exemplu, starea de spirit a celui mai bun prieten al soţului sorei dvs ar putea să vă influenţeze fericirea personală mai mult decât o mărire de salariu. Dacă, pe de altă parte, cel mai bun prieten al soţului sorei dvs se va îngrăşa cu 25 de kilograme, vă va fi mai greu să vă menţineţi silueta, deoarece reperul pentru „normalitate” se va schimba, în reţeaua contactelor dvs. De asemenea, dacă el se va lăsa de fumat, şi şansele dvs de a renunţa la cest obicei vor creşte. De aceea, obezitarea şi fumatul sunt, se pare, contagioase.
Un al treilea lucru ce se răspândeşte prin intermediul acestor reţele este decizia de a merge sau nu la vot. „La fel ca fericirea şi obezitatea”, scrie Vanderkam, „decizia de a vota se propagă la trei nivele de conectare. Dacă votaţi, şansele ca partenerul, colegii, prietenii dvs, şi partenerii, colegii, prietenii lor, şi aşa mai departe să meargă la vot vor fi mai mari, şi vice versa. Deoarece liberalii şi conservatorii au tendinţa să-şi formeze prorpiile lor reţele de socializare, separate, acest lucru înseamnă că decizia dvs de a vota poate creşte probabilitatea ca sute de oameni să vozeze cu acelaşi candidat”.
În sfârşit, un al patrulea lucru contagios e, se pare, religia. Dumnezeu ar putea să fie văzut, conform autorilor studiului, ca parte a reţelei de socializare. Din moment ce Dumnezeu se presupune că este conectat cu absolut toţi oamenii, a crede în el vă va permite să vă simţiţi conectaţi cu întreaga omenire, la o distanţă de o singură legătură: „prin intermediul lui Dumnezeu, toată lumea este «prietenul unui prieten» (deşi el nu e prezent încă pe Facebook)”.
În ce măsură influenţa reţelelor de socializare ne afectează, aşadar, personalitatea şi puterea de decizie? Studiul ridică, în subsidiar, următoarea întrebare, fără a-i oferi un răspuns clar: „Prinşi în reţele de socializare şi influenţat de alţi oameni de care suntem legaţi, ne vom pierde, în mod obligatoriu, o parte a individualităţii. Dacă vom copia, în mod inconştient, faptele bune ale altor oameni cu care suntem conectaţi, merităm să primim credit pentru aceste fapte? Şi dacă adoptăm obiceiurile proaste sau gândurile rele ale altore cu care suntem îndeaproape sau chiar şi de la distanţă legaţi, merităm ocara? Dar ei?”.
