(Opinii) Marile companii ca persoane
November 2nd, 2009
Imaginaţi-vă pentru câteva secunde că marile companii nu ar fi persoane juridice, ci ar fi, pur şi simplu, persoane. Dacă, de pildă, cineva m-ar întreba în acest joc ce părere am despre firma X, eu i-aş chema imediat în minte figura ei cam din topor, gesturile repezite, replicile linguşitoare. Şi aş răsunde, scurt, „e o ţopârlancă”. Sau: „îi cam lipseşte o doagă”.
De curând un bun prieten a fost chemat pentru un interviu la o mare companie. A fost chemat şi la al doilea, şi la al treilea interviu, apoi a fost supus la o testare de aptitudini laborioasă, care i-a înghiţit mai bine de cinci ore din agendă. În totual, să fi tot dedicat, acestor mari corporatişti, vreo 12 ore din viaţa sa, adică o întreagă zi de activitate a unui om. Apoi marea companie, care îi sugerase deja că angajarea e un fapt foarte probabil, nu i-a mai dat nici un semn. Nici un telefon, nici un email, nici o explicaţie, de ce da sau de ce nu, nimic.
Prietenul meu lucrase, înainte, la o altă mare companie, de unde a plecat în urma unui conflict. Mai precis, un conflict de semnături: pentru a pune pe roate o acţiune caritabilă, N. a îndrăznit să dea semnalul oamenilor din teren având strânse nu 5, ci doar 4 semnături. Lipsea parafa şefului-ăl-mare (şefei-ăleia-mari), prea ocupat(ă) cu treburi la nivel internaţional, de importanţă galactică, pentru a da la timp verdele unei minore acţini de caritate bucureştene. Şefa-aia-mare s-a opărit, s-a înfoiat în regulamentele de ordine interioară şi i-a comunicat prietenlui meu că ar fi bine să se pună singur pe liber. Mă rog, era şi criză economică mondială, aşa că pretextul cădea la fix. Bănuiala lui N., acum, e că marea-companie-unde-voia-să-lucreze a sunat la marea-companie-unde-tocmai-lucrase pentru referinţe şi că aceasta din urmă i-a pus o vorbă proastă. Le-or fi zis: „N-aveţi încredere în individul ăla, face lucrurile să meargă fără să aibă suficiente semnături. Scandalos!”.
Nu soarta prietenului meu vreau s-o plâng aici. Slavă Domnului, el a primit, cam tot în acelaşi timp, o propunere fermă de angajare de la o a treia mare companie, unde, în umila mea opinie de necorporatist, îi va fi mult mai bine decât i-a fost la Marea Companie 1 sau decât i-ar fi putut fi la Marea Companie 2. Altceva mă întreb: oare nouă de ce nu ne cere nimeni părerea despre aceste mari companii? Adică, mulţi dintre noi am cunoscut destul de bine un ins sau altul din această făloasă familie, am stat, cum s-ar spune, cu aceste figuri cu-brand-în-frunte la masă şi avem toate datele să le facem, foarte precis, câte un portret. Am putea spune cum se îmbracă, în ce fel vorbesc, dacă ştiu sau nu să folosească tacâmurile de peşte, dacă se scobesc în nas, dacă obişnuiesc să meargă cu pâra, dacă sunt, sau nu, în cele din urmă, personaje alături de care am avea încredere să pornim la drum.
Vă propun două exemple care pot să pornească sau nu de la fapte reale. Marea Companie M1 unde eu, Stănescu, am lucrat acum ceva timp e, permite-ţi-mi să vă spun, o pensionară ţâfnoasă, cu mâinile tremurânde, surdă de o ureche şi suspicioasă cât cuprinde. Are un gât ridat, de pe care atârnă pieile, dar îşi dă cu parfum să miroasă de la 10 poşte. Sportul preferat e să zbiere la toată lumea că i-a furat pensia, pe care singură şi-a ascuns-o sub saltea. Apoi, Marea Companie M2 cu care tot eu, Stănescu, am colaborat în câteva rânduri e, iertaţi-mi limbajul, un flăcăiaş plin de coşuri, ofticos şi laş, a cărui principală ambiţie e să ajungă cel mai respectabil ajutor de băgător în seamă din ţară. Nu ştie să zică niciodată „mulţumesc” şi n-are curaj să-ţi arunce nici cea mai mică vorbuliţă critică în faţă. Dacă e atins cu ceva, de obicei în orgoliu, se ascunde sub o copaie şi stinge luminile, sperând că oamenii vor pleca singuri acasă. Şi tot aşa.
Două obiceiuri sunt extrem de enervante, în general, la aceste firme. Primul e acela de a vorbi cu o voce metalică, uniformă, precum un robot telefonic. Prin departamentul lor de Pr, unde sunt angajate domnişoare absolvente de ştiinţele comunicării la IDD, prin departamentul de custumer service cu studenţi angajaţi pe salarii minime, după două zile de training, companiile mici şi mari vorbesc la unison limba PR-ului, „mulţumesc că aţi apelat la serviciile firmei noastre” pe post de înjurătură, sub masca invariabilului zâmbet de ipsos. Al doilea obicei este acela de a se lua una după alta, imitându-se până la punctul în care toate vor uita, cu desăvârşire, naturaleţea. Un limbaj nou este inventat pentru costumele cele noi, pentru birourile noi de oţel şi sticlă, pentru realitatea cea nouă, astfel încât nici un ecou al vieţii din stradă să nu le mai zgândăre iluzia utopicei armonii corporatiste. Mulţumirea de sine a marilor companii, armonia cântată la team building-uri şi iubirea neţărmuită dintre fraţi de la petrecerile firmei ar fi invidiate, cred, până şi de Martorii lui Iehova.
Am cunoscut, desigur, şi companii cu coloană vertebrală / cu maniere, companii în care poţi avea încredere, însă până acum acestea nu au fost Mari Companii ci, mai degrabă, mici familii de prieteni. Poate există, în lumea largă, şi Compania-gentleman-cu-scrupule, cititor de tratate filosofice, deschis şi sincer în prietenia pe care ţi-o poartă, sau Compania-profesor-cu-ochelari, gata să-ţi sară în ajutor la nevoie şi să te înveţe vreo două trucuri folositoare. Eu nu le-am cunoscut deocamdată, însă, poate, ele aşteaptă cu braţele mereu deschise pe undeva, pe acolo.
Ceea ce vreau să spun e că şi doamnele şi domnii Companii au o faţă ce poartă urmele caracterului, dincolo de limbajul pompos-derutant, „salariu motivant”, „mediu tineresc şi dinamc”, „bonusuri avantajoase”. Şi, aşa cum distinşii membri ai acestei familii pot cere tot felul de referinţe despre noi, de ce nu am putea, la rându nostru, să arătăm cu degetul spre laşităţile de sub costumele managerilor scrobiţi şi spre coşurile de pe feţele dşoarelor CEO impecabil fardate?
Carevasazica nu au fost cool deloc.
Mangafale.
Geez!:)
Nu se mai poate bucura omul de antrenament gratuit -12 ore!-in conditii de interviu inutil…Nici data viitoare nu-i va folosi experienta.