(Opinii) Primul român laureat al Nobelului pentru literatură?
October 8th, 2009
După săptămâni întregi de speculaţii, pariuri şi campanii de marketing în jurul câştigătorului Premiului Nobel pentru Literatură din 2009, s-a aflat, în sfârşit, rezultatul: este Herta Müller, autoare născută în România.
Avem, aşadar, primul român laureat cu Nobel pentru literatură? E o întrebare minoră, poate, pentru istoria Nobelului, însă pe noi ne frământă de prea multă vreme chestiunea aceasta. Nemţii au vreo 10 laureaţi ai Nobelului pentru literatură, începând cu clasicistul Theodor Mommsen, francezii au 16, grecii au doi, maghiarii unul, până şi bulgarii au unul (Elias Canetti, deşi a scris în germană, a murit în Elveţia şi a fost cetăţean britanic, este trecut în contul bulgarilor).
Doris Lessing, cu toate că şi-a petrecut cea mai mare parte a vieţii în Marea Britanie & deşi s-a născut într-o familie în care ambii părinţi erau cetăţeni britanici, este trecută în contul Iranului. Camus, la fel, este trecut în cotnul Algeriei. Pe de altă parte, şi ceilalţi doi laureaţi de Nobel cu care ne lăudăm, Ellie Wiesel şi Emil Palade, aveau, atunci când au primit premiul, alte cetăţenii decât cea română - ambii erau cetăţeni ai Statelor Unite ale Americii. Aşa că poate avem, în sfârşit, primul laureat român al Nobelului.
E, până la urmă, aşa de important dacă avem sau nu un român premiat cu Nobelul pentru literatură? Pentru orgoliul nostru, cu siguranţă este. Şi, dacă bulgarii se pot mândri cu Canetti şi algerienii se pot lăuda cu Camus, noi de ce nu ne-am bucura pentru succesul Hertei Müller? În special pentru că este vorba despre domeniul literaturii, unde limba ţării în care te naşti poate avea, totuşi, un rol covârşitor în formarea unui scriitor, şi tocmai pentru că este vorba despre o scriitoare care a publicat cărţi scrise direct în limba română, evident că există motive întemeiate să ne bucurăm. În plus, Müller a vizitat în ultimii ani în numeroase rânduri România, şi-a lansat câteva cărţi traduse în româneşte, a participat la lansări, la conferinţe, la emisiuni televizate în ţara ei natală, a stârnit chiar polemici în jurul unor chestiuni ale istoriei recente româneşti.
E greu, pe de altă parte, să mai desluşeşti iţele şi să mai spui cui aparţin ei, cărei ţări şi cărei culturi - vorbim, în fond, despre valori ale patrimoniului universal, nu e ca şi cum ne-am bucura că a câştigat România la fotbal; vieţile şi operele acestor scriitori, dificile, întortocheate cum au fost ele nu cred că pot fi argumente de dispută între o ţară sau alta.
Şi, în ultimă instanţă, aceşti oameni cu care ne lăudăm nu au rămas să-şi construiască o viaţă şi o carieră în România. Sunt talente care au plecat şi care s-au împlinit într-un alt climat & într-un alt aer cultural.
P. S.: Deja am primit, în nici o oră de la anunţarea premiului, trei comunicate de presă de la televiziuni şi edituri: Herta Müller - în această seară la „Profesioniştii”, pe TVR1; Herta Müller - în această seară la Nocturne, pe TVR1; Herta Müller la Editura Art.
P. S. 2: Citetz un răspuns al Hertei Müller de la conferinţa de presă de după aflarea rezultatului (via Costi Rogozanu): „Prima întrebare care i s-a pus Hertei Muller la conferinta de presă a fost dacă ea crede ca au vreo legatură căderea zidului Berlinului şi cei 20 de ani care se împlinesc anul acesta. Muller: «nu cred că premiul are legătură cu acest lucru, dar cred că ce am scris are legatură cu dictatura, regimul comunist din România. Cărţile mele au vorbit intotdeauna despre cum de-a fost posibil ca un asemenea regim sa dureze atit de mult, cum a putut sa distruga o tara intreaga, cum a putut sa ia toate drepturile oamenilor»”. România a câştigat, aşadar, cel puţin ca muză 
P. S. 3: Două dintre cărţile Hertei Müller pe care le-am cumpărat eu, apărute la Polirom („Regele se-nclină şi ucide” şi „Animalul inimii”), le-am luat de pe masa de reduceri, la 4 lei bucata. Stau de ani de zile pe acea masă, le-am tot văzut la acel preţ în librării, la târgurile de carte, pe Internet. De mâine s-ar putea totuşi să nu le mai găsiţi la 4 lei!
P. S. 3: Am auzit deja şi un banc pe tema asta (repede mai inventează mentalul nostru colectiv bancuri!): Trăiască Herta Berlin - pardon, Herta Müller!
Sigur că dacă o să scrie acolo “România” o să fie bine - pentru orgoliul nostru, pentru brandul de țară.
Pe de altă parte, este clar că exemplele pe care le-ai dat nu sunt totuși produse 100% ale țărilor care au primit credit.
Cred că este cazul să admitem că granițele nu mai există decât pe niște hărți și în cârțile de istorie, iar creațiile și descoperirile aparțin umanității.
Dar dacă ar fi rămas, prin absurd, în România (n-ar mai fi trebuit să îndure decât doi ani de dictatură, din 1987 în 1989), ar mai fi luat oare azi premiul Nobel? Ar mai fi scris? Ar mai fi fost publicată? Ar mai fi atins notorietatea europeană, poate mondială? Eu cred că nu…
Să ne bucurăm de acest prim laureat “român”. S-ar putea să fie singurul pentru multă vreme.
Eu cred ca premiul ii apartine ei. Daca femeia spune ca se simte romanca, atunci putem vorbi de orgoliul nostru de romani. Din experienta spun ca oamenii care pleaca din RO se prezinta ca si invingatori in fata celor ramasi, chiar daca viata nu le da intotdeauna dreptate.
Premiul Nobel pentru literatura nu se mai acorda demult (daca s-a acordat vreodata) pentru valoarea literara intrinseca. literatura nu mai e literatura in sens estetic atunci cand incepe sa fie doar un pretext pentru a scoate in fata politicul. e foarte simplu, inca de pe vremea lui dobrogeau gherea - literatura tre sa fie autonoma estetic, nu heteronoma :)) herta e o autoare minora. de 4 lei volumu.
@izidor: 4 lei volumul pana ieri, de azi incolo minoratul ala a primit un mare boost. iar un autor minor, cum zici tu, pe picioroange…
teza asta cu nobelul politic o vehiculeaza deja toata lumea (ieri, ctp-ul a facut multe spume zicand ca lui nu-i trebuie un asemenea premiu politic, el nu vrea sa primeasca, altfel spus, nobelul :))), astfel incat risca sa se osifice asa, ca o teza.
@ovidiu: ok, nu mai exista granite, dar exista cetatenii. si ajungem la situatii paradoxale, in care cineva pleaca dintr-o tzara de raul de acolo si, peste 50 de ani, cand ia nobelul, tzara respectiva il ridica-n slavi ca pe cel mai iubit cetatean al ei.
@dan: probabil ca n-ar mai fi scris. chestiunea meritelor e foarte complicata, nici nu cred ca ar trebui sa incercam sa intram in ea. in fond, asa cum spune @autoflagelistul, premiul ii apartine hertei si doar ei.
din nou @izidor: si iata ca dintre toti autorii romani pe care pariau criticii nostri, atatia ani si ani, in chestiunea obsesiva a “nobelui romanesc”, n-a fost sa fie nici cartarescu, nici norman manea, nici andrei codrescu, nici breban… a fost sa fie herta muller.
Vad ca cele mai importante chestiuni au fost oarecum discutate. Nu stiu daca Herta este o autoare minora, dar sunt hotarat sa aflu asta pe cont propriu. Tocmai mi-am cumparat doua volume si am inceput sa-l citesc pe unul dintre ele, Der Koenig verneigt sich und toetet. Apoi nu stiu cat de bine au fost traduse in romana, dar ar merita luat in considerare si aspectul asta.
In cele din urma, eu cred ca discutia cu privire la premiul nobel pentru literatura este simpla. Nu e ca in fizica sau chimie. Aici este vorba de limba in care scrii. Limba pe care ajungi sa o stapanesti sau nu perfect. Sa o controlezi pana la cele mai fine detalii. Herta a primit nobelul scriind in limba germana. Ea apartine spatiului cultural german, chiar daca, o vreme buna, 35 de ani, nu?, a trait in Romania.
Si eu am crezut, din pacate, la fel pana sa o citesc. Nu e deloc minora si cu atat mai putin neautonoma estetica in literatura ei. Sunt sigur ca multi vor descoperi asta curand. Dupa ce o vor citi, normal :))