Archive for the ‘Jurnalism cultural’ Category

(Meta) Mulţumiri pentru Hotnews

September 22nd, 2009

Cam asta a fost colaborarea cu Hotnews.ro. „Blog de jurnalist cultural” a fost deschis la propunerea Hotnews, în luna mai, iar acum, în septembrie, le mulţumesc redactorilor pentru găzduire şi pentru articolele publicate acolo. Şi pentru ideea de a deschide acest blog.

În altă ordine de idei, despărţirea e provocată de criza economică - un jurnalist nu poate face, totuşi, muncă de teren degeaba. Şi cred că, în general, nici un articol nu ar trebui să fie încredinţat cuiva spre publicare pe gratis, însă din păcate în România munca intelectuală are o valoare foarte relativă. Aşadar, „BDJC” va rămâne un blog personal, iar eu mă voi adresa de acum încolo cititorilor cărora le face plăcere să ajungă direct aici, fără intermedierea unui grup sau a unei platforme.

(Din presă) Ion Vianu despre cum am devenit demenţi

August 18th, 2009

Aruncaţi un ochi peste acest interviu cu scriitorul şi psihiatrul Ion Vianu publicat astăzi de EvZ. Interviul porneşte de la un volum autobiografic intitulat „Exerciţiu de sinceritate”.

Ion Vianu spune: „Cel mai teribil caz observat de mine personal a fost cazul acelui avocat, H. I. care a fost încadrat ca dement pentru că susţinea că «în România nu se respectă drepturile omului». Dar eu nu am fost un observator privilegiat. Lucram într-un spital universitar. Lucrurile cele mai grave se petreceau în locuri mai dosnice, la Dr. Petru Groza, la Poiana Mare, etc. De asta am aflat mai târziu, prin dosare ajunse la Amnesty International şi la alte organizaţii. Şi din mărturisirile cutremurătoare ale unor psihiatri ca dr. C. Stancu, azi decedat, care a povestit cum droga cu doze enorme de neuroleptice pe cei internaţi din motive politice, la Cula. Trebuie spus că drumul către arhive este blocat azi. Din toate crimele comunismului, aceasta nu este cea mai monstruoasă dar este cea mai ruşinoasă. Din asta vine dificultatea de-a ajunge la arhive”.

(more…)

(Presa culturală) Dacă 1989 n-ar fi existat; lupta cu zgomotul urban; ce ştiri am ratat jelindu-l pe Michael

August 7th, 2009

„Dilema Veche” s-a apucat de ucronii. Dosarul numărului 285 propune câteva exerciţii de imaginaţie şi eseuri pe tema „Republica socialistă românia azi, dacă 1989 n-ar fi existat”.

Cea mai izbutită ficţiune mi se pare cea a lui Adrian Cioroianu. Mai scriu Radu Paraschivescu, Iulian Comănescu, Cătălin Tolontan şi Andrada Rădulescu. Personajul lui Cioroianu este un profesor de istorie care, pe la mijlocul unei zile de iunie din 2009, călătoreşte cu trenul spre Craiova. „«Pînă la urmă, nici nu e rău; regimul are nevoie de istorici» - mi-am spus în momentul în care, în zăpuşeala matinală, mi-au căzut ochii pe panoul mare şi roşu de deasupra intrării în Gară, pe care scria cu litere albe 23 AUGUST 1944 - 23 AUGUST 2009: 65 DE ANI DE MĂREŢE VICTORII PENTRU ŢARĂ! - semn că ziua naţională se apropie. «E aniversare, pălmaşii ăştia de la inspectoratul Dolj sigur au nevoie de un profesor tînăr şi descuiat, să le scriu vreun articol, ceva» - mi-am spus eu, încercînd să-mi înving cu speranţe sictirul de a sta pe căldură la lunga coadă din sala de bilete.

(more…)

(Nota bene) Despre cum se transformă ziarele de calitate. „Cotidianul” vs „Averea”

August 3rd, 2009

Povestea de astăzi de la „Cotidianul” mi-a adus aminte de un episod pe care l-am trăit acum vreo trei ani, pe când eram jurnalist la pagina de cultură a cotidianului „Averea”. Cu aproape un an înainte „Averea” pornise ca un ziar quality, top of the top, în paginile de sport se scria despre snooker, în pagina de cultură publicasem chiar şi un interviu cu Wolfgang Iser (cine nu ştie cine e dl Iser poate afla de aici; interviul acela e unul dintre motivele mele de mândrie din acea perioadă :) ). În viziunea lui Matei Martin şi apoi a Elenei Vladareanu, cultura presupunea rubrici permanente de carte, film, teatru şi mass-media, în fiecare zi aveam o pagină fixă cu anchete şi reportaje culturale serioase.

Şi apoi, tot mai insinuant, au început să se audă zvonuri că cineva de acolo sus, din vârful trustului, nu e mulţumit de vânzări şi că „Averea” trebuie să înceapă schimbarea de macaz. Când ne angajaserăm noi primisem mii de asigurări că investiţia e acoperită pe doi ani, că nu trebuie să ne facem nici o problemă, că ceea ce contează e reputaţia şi calitatea ziarului. Desigur, trebuia să şi vindem, însă accentul cădea pe clasă, pe conţinut.

(more…)

(Anchetă) Scandalul manuscriselor lui Eminescu - confruntarea părţilor

July 15th, 2009

pagina-de-manuscris

Am citit opinia unui jurnalist care spunea că scandalul Eminescu ar reprezenta „subiectul cultural al anului” şi un altul care considera Caietele Eminescu „cel mai important proiect al culturii române de după al doilea război mondial”. Cred că ambii suferă de un gust exagerat al hiperbolei. Însă scandalul din jurul caietelor cred că e un subiect care merită cercetat ceva mai în adâncime.

Scandalul îl puteţi urmări aici, aici şi aici. Pe scurt, Academia Română a facsimilat, în ultimii cinci ani, caietele Eminescu, împrăştiate în biblioteci şi arhive din Iaşi, Cluj şi Bucureşti. Nu este prima tentativă de a facsimila şi publica aceste manuscrise, însă este, se pare, prima care a reuşit să depăşească toate dificultăţile tehnice şi financiare. Cele 40 de volume, conţinând 14.000 de pagini scrise de Mihai Eminescu, sunt dublate de CD-uri cu fotografii ale textelor. Iniţiativa Academiei a fost criticată dur de Ioana Bot (un respectabil eminescolog clujean), în „Dilema Veche”, şi de Constantin Vică, în „Dilemateca”. Ei au reproşat Academiei Române că a aruncat pe geam 2,41 milioane de dolari pentru o ediţie care e o simplă copie fără pretenţii filologice şi că CD ROM-ul e o bătaie de joc, fiind lipsit chiar şi de un elementar motor de căutare. Andra Matzal a sintetizat toate aceste opinii critice în „Cotidianul”, pornind de la informaţia că un oarecare Mircea Popescu l-ar fi denunţat la DNA pe Eugen Simion pentru proasta folosire a banilor publici.

După lectura din „Cotidianul”, eram gata să vituperez şi eu, iarăşi, împotriva Academiei. Deja aveam concluziile în cap: „Bravo, băieţi, şi la mai mare!”, le-aş fi zis acestor cârpaci care nu au fost în stare să ducă la bun sfârşit o treabă elementară la care s-au înhămat pe bani mulţi. Nu e foarte greu să vituperezi împotriva Academiei şi, de cele mai multe ori, motivele sunt întemeiate. De pildă, abia a trecut o săptămână de când unii distinşi academicieni s-au întâlnit pentru a începe să-şi pună în practică visul: ridicolul Panteon al României pe care visează să-l ridice nicăieri altundeva decât în Parcul Tineretului.

(more…)

(Pe teren) Câteva concluzii, Noaptea Muzeelor 2009

May 18th, 2009

coada-mare1

Sâmbătă noaptea am pornit, aşa cum am promis, turul Nopţii de la Muzeul Militar Naţional. Am reuşit să văd vreo patru muzee, deşi „a vedea” e aici un verb impropriu folosit. O alergătură însoţită de frecvente îndemnuri şi admonestări, „haideţi, domnu’, haideţi, mai vor şi alţii să vadă tabloul ăla” ar descrie mai bine experienţa nopţii.

Una peste alta, se impun următoarele concluzii:

  • Public pentru muzee există, altfel nu s-ar explica îmbulzeala din seara de sâmbătă. Pentru a-l atrage, însă, este nevoie de evenimente;
  • Deşi muzeele bucureştene au organizat spectacole, proiecţii de film, piese de teatru, expoziţii speciale etc, ele nu au fost propriu-zis deschise de Noaptea Muzeelor; cele mai multe dintre ele nu au lăsat decât o parte din săli accesibile publicului, pe motiv că personalul şi exponatele nu ar face faţă unei asemenea invazii;
  • Senzaţia mea a fost că Muzeul Militar Naţional, dar şi alte muzee erau pregătite pentru situaţia în care intră unu-doi vizitatori pe zi; nu era deloc în regulă să apară un astfel de puhoi şi supraveghetorii păreau că-i privesc cu reproş pe sutele de vizitatori care, în loc să stea acasă, deciseseră să le calce pragul (înţeleg, dincolo de asta, că oamenii erau obosiţi, însă cu siguranţă un asemenea aflux e pentru muzeele bucureştene un lucru total neobişnuit);
  • Evenimentul „Noaptea Muzeelor” din 2009 a fost un succes şi arată că bucureştenii sunt mai mult decât pregătiţi să guste oferte culturale; mai mult, cultura, în sine, nu e o Cenuşăreasă, e doar prost împachetată şi servită consumatorilor sau nu e servită consumatorilor deloc;
  • Am văzut o mulţime de locuitori ai cartierelor catalogaţi, îndeobşte, drept „ţărani” sau „cocalari de mall” care veniseră la muzeu; e un fapt care îmi arată că cel puţin unii oameni de acest fel nu sunt proşti, sunt doar lipsiţi de opţiuni şi părăsiţi în cartierele lor;
  • Fără Muzeul Satului Dimitrie Gusti, deschis „din motive de securitate a patrimoniului, în special pericolul de incendiu” doar până la 18.00, la Noaptea Muzeelor au luat parte, propriu-zis, doar 10 instituţii anul acesta; dintre ele, doar cinci sunt, cu adevărat, muzee mari. Când în circuit vor intra şi Muzeul Ţăranului Român, şi Muzeul Antipa, vom avea şapte muzee de prim rang - coloana vertebrală muzeală a Bucureştiului. Cam puţin pentru cele trei milioane de locuitori europeni din cel mai mare oraş, centru comercial şi cultural al ţării;
  • Iniţiativa de a oferi gratuit transport şi acces pentru toate muzeele e una lăudabilă, însă o taxă fie şi modică, de 10 RON, pentru întregul circuit ar fi fost rezonabilă; în fond, e firesc să se finanţeze şi cultura de undeva. Doar ministresa turismului îşi permite să ofere, gratuit, concerte cu Goran Bregović pe banii publici.

(more…)

(De văzut) Rockeri vs depeşişti - sâmbătă, în Parcul Izvor (?!)

May 14th, 2009

Pe vremea copilăriei mele, imediat după 1990, oamenii se împărţeau în rockeri şi depeşişti. Aceasta a fost prima separare în clase antagonice, în funcţie de preferinţe în materie de muzică, fiind în acelaşi timp mai mult decât o discriminare bazată pe gusturi muzicale. Trebuia să alegi, erai fie rocker, fie depeşist. Nuanţe la mijloc nu existau.

La 12 ani mi-era cam greu să prind nuanţele muzicale. O vreme, până când am văzut un poster cu Depeche Mode în camera surorii depeşiste a unui tovarăş de joacă, nici nu mi-a fost clar ce fel de formaţie sunt depeşii ăştia. Pentru mine, însă, depeş era o chestie de rău. Suna a ceva sectant, combinat cu ceva dubios, care le făcea pe profesoarele conservatoare, cu coc şi arătător, să se enerveze.

Mai târziu, mi-am dat seama ce vexa gusturile conservatoare ale profesoarelor: stilul glamorous al formaţiei, muzica electronică, punk şi new wave, chiar originea şi educaţia modestă a membrilor trupei, care o plasa într-o anumită subcultură erau suficiente motive pentru a scuipa în sân. Deocamdată, la începutul anilor ‘90, Alan Wilder era încă membru al trupei, aceasta tocmai scosese single-urile „Personal Jesus” şi „Enjoy the Silence”, iar eu ştiam una şi bună: să fii depeş e ceva nasol. Pentru oricine mă întreba, eu eram, oficial, rocker.

(more…)

(Opinii) Ce e un jurnalist cultural

April 29th, 2009

Un jurnalist e de regulă tipul acela băgăreţ, uşor de confundat cu un operator de motostivuitoare, care duhneşte a tutun şi care îşi face loc cu coatele prin mulţime, acolo unde se întâmplă ceva important (de obicei, o acţiune politică). Aspectul exterior, asociat cu o geantă mare şi cu o pereche de blugi, nu denotă nicidecum lipsa de inteligenţă, ci doar adaptarea acesteia la o meserie dură, „cu mâinile murdare”. Un jurnalist adevărat investighează, pune întrebări incomode, îşi foloseşte contactele şi talentul şi e de neoprit până când dă de capătul poveştii.

 

Şi, da, un jurnalist adevărat vorbeşte cam aşa: sună la PIL şi întreabă de CCOD, apoi dă de PGD şi nu te lăsa până când nu obţii GLD şi RLM. Şi scrie şi 500 cu raportul COR despre NOR. Am întrebat odată un coleg, pe când eram novice în redacţia unui ziar, unde găsesc un Internet cafe pe lângă Sala Palatului. Mergi până la CCA, mi-a zis el, şi găseşti unul pe acolo. După ce m-am învrâtit vreo jumătate de ora aiurea pe Luterană, mi-am dat seama că CCA se află în direcţia opusă, deoarece înseamnă Casa Centrală a Armatei.

(more…)

RSS Feed

Search