Archive for the ‘La tembelizor’ Category

(La TV) Kitsch maramuşean de Berceni, la TVR

December 19th, 2009

O reporteriţă de la TVR 1 („Ne vedem la TVR”) vorbeşte cu nişte meşteri populari despre kitsch-ul noilor case roz din Maramureş. „Ne zvârcolim în faţa kitsch-ului”, spune dumneaei. Reporteriţa are o hăinuţă roz, foarte roz, şi nişte cizmuliţe argintii, ca din staniol, moda Berceni. Şi nici un maramureşean din platoul improvizat într-un soi de poiană cu zăpadă, purtând straie populare de muzeul satului, printre obiecte de muzeul satului, nu pare să se zvârcolească in faţa outfit-ului duduiţei.

Oare cum sunt selectate aceste dudui trimise in faţa camerei la TVR?

(more…)

(La TV) Cutremur şi zvon de cutremur

August 5th, 2009

Da, doamnelor şi domnilor. Sunt în Constanţa şi am simţit cutremurul. Cum ar spune un amic, tăricel spre tăriceanu. Cifrele calendarului de pe birou au oscilat puţintel. O vibraţie a trecut prin scaunul meu de lemn, de parcă s-ar fi pregătit pentru un masaj. Şi, da, lustrele sunt cel mai bun seismograf. În special cele de prost-gust, cu mulţi ciucuri.

Mult mai puternic am simţit, însă, cutremurul la televizor. Realitatea TV şi-a dat imediat peste cap toate programele şi a chemat nişte oameni din redacţie să bată câmpii despre cutremur. Fiecare spune ce-şi aminteşte sau ce-i trece prin cap. A fost pomenit, bineînţeles, şi „marele cutremur” de care toată lumea se teme. Fiecare cu Moby Dick-ul său. Jurnaliştii, fie că lucrează la OTV sau la Realitatea, îşi au balenele lor albe; „marele cutremur” este cetaceul mediatic universal, cine îi poate rezista?

(more…)

(La TV) O nebunie fără sfârşit - aur şi cianuri la Roşia Montană

June 28th, 2009

rosia-montana 

Am văzut într-o emisiune a lui Mihai Tatulici de duminică, de la Realitatea TV, o dezbatere în aer liber despre Roşia Montană. Era adunat, pe un fel de dâmb argilos, un iarmaroc de oameni, din care cele mai notabile figuri aveau rang de deputat şi de preşedinte al consiliului judeţean. Mulţi ONG-işti vocali, pro şi contra exploatării minere Gabriel, şi o grămadă de susţinători extrem de vocali, dintre care cei mai mulţi erau pentru exploatarea Gabriel.

O primă observaţie ar fi că formula „cele două întrebări care vi le-am pus” nu e permisă unui moderator de televiziune cu ambiţiile intelectuale pe care le afişează dl Tatuluici, însă deocamdată chestiunile gramaticale sunt în afara subiectului.

Observaţia de fond e că întreaga dezbatere a avut forma „aţi făcut afirmaţii mincinoase!” - „nu, nu-i adevărat!”. Din partea opoziţiei am remarcat intervenţiile ONG-ului Alburnus Maior şi ale Fundaţiei Soros, iar din partea cealaltă… erau mulţi, foarte mulţi indivizi care susţineau că reprezintă ONG-uri prietene cu Roşia Montana Gold Corporation. Un anume Dragoş Tănase, CEO al RMGC, purta costum în mijlocul prafului şi răspundea cu o mină sobră la întrebări.

Toată dezbaterea s-a tranşat, pentru mine, într-un singur moment: atunci când au luat cuvântul reprezentanţii comunităţii rrome din Roşia Montană. Ei mai aveau puţin şi-i sfâşiau pe ungurii de la Fundaţia Soros, care trăiesc cu bani primiţi în plic din străinătate, în vreme ce ei, oameni săraci, nu pot să muncească deoarece Soros îi blochează pe dooomnii de la Gabriel Resources.

Cam asta este situaţia, la faţa locului: o mulţime de oameni săraci, într-o zonă rurală defavorizată ca multe altele din România, peste care a căzut o pleaşcă: posibilitatea de a câştiga, în următorii ani, nişte bani (chiar foarte buni pentru unii, după standardele zonei) vânzându-şi casele sau angajându-se la această exploatare cu cianuri. O familie care a făcut târgul a declarat, în emisiune: „Ne-am rezovat problemele pe viaţă”. E soluţia simplă şi rapidă, pe care orice populaţie disperată o va îmbrăţişa. Soluţia mai complicată ar fi aceea de a pune în valoare extraordinarul patrimoniu arheologic de la faţa locului, cei 4.000 de km de tunele miniere şi celelalte vestigii de pe vremea romanilor.

(more…)

(Pe teren) Câteva concluzii, Noaptea Muzeelor 2009

May 18th, 2009

coada-mare1

Sâmbătă noaptea am pornit, aşa cum am promis, turul Nopţii de la Muzeul Militar Naţional. Am reuşit să văd vreo patru muzee, deşi „a vedea” e aici un verb impropriu folosit. O alergătură însoţită de frecvente îndemnuri şi admonestări, „haideţi, domnu’, haideţi, mai vor şi alţii să vadă tabloul ăla” ar descrie mai bine experienţa nopţii.

Una peste alta, se impun următoarele concluzii:

  • Public pentru muzee există, altfel nu s-ar explica îmbulzeala din seara de sâmbătă. Pentru a-l atrage, însă, este nevoie de evenimente;
  • Deşi muzeele bucureştene au organizat spectacole, proiecţii de film, piese de teatru, expoziţii speciale etc, ele nu au fost propriu-zis deschise de Noaptea Muzeelor; cele mai multe dintre ele nu au lăsat decât o parte din săli accesibile publicului, pe motiv că personalul şi exponatele nu ar face faţă unei asemenea invazii;
  • Senzaţia mea a fost că Muzeul Militar Naţional, dar şi alte muzee erau pregătite pentru situaţia în care intră unu-doi vizitatori pe zi; nu era deloc în regulă să apară un astfel de puhoi şi supraveghetorii păreau că-i privesc cu reproş pe sutele de vizitatori care, în loc să stea acasă, deciseseră să le calce pragul (înţeleg, dincolo de asta, că oamenii erau obosiţi, însă cu siguranţă un asemenea aflux e pentru muzeele bucureştene un lucru total neobişnuit);
  • Evenimentul „Noaptea Muzeelor” din 2009 a fost un succes şi arată că bucureştenii sunt mai mult decât pregătiţi să guste oferte culturale; mai mult, cultura, în sine, nu e o Cenuşăreasă, e doar prost împachetată şi servită consumatorilor sau nu e servită consumatorilor deloc;
  • Am văzut o mulţime de locuitori ai cartierelor catalogaţi, îndeobşte, drept „ţărani” sau „cocalari de mall” care veniseră la muzeu; e un fapt care îmi arată că cel puţin unii oameni de acest fel nu sunt proşti, sunt doar lipsiţi de opţiuni şi părăsiţi în cartierele lor;
  • Fără Muzeul Satului Dimitrie Gusti, deschis „din motive de securitate a patrimoniului, în special pericolul de incendiu” doar până la 18.00, la Noaptea Muzeelor au luat parte, propriu-zis, doar 10 instituţii anul acesta; dintre ele, doar cinci sunt, cu adevărat, muzee mari. Când în circuit vor intra şi Muzeul Ţăranului Român, şi Muzeul Antipa, vom avea şapte muzee de prim rang - coloana vertebrală muzeală a Bucureştiului. Cam puţin pentru cele trei milioane de locuitori europeni din cel mai mare oraş, centru comercial şi cultural al ţării;
  • Iniţiativa de a oferi gratuit transport şi acces pentru toate muzeele e una lăudabilă, însă o taxă fie şi modică, de 10 RON, pentru întregul circuit ar fi fost rezonabilă; în fond, e firesc să se finanţeze şi cultura de undeva. Doar ministresa turismului îşi permite să ofere, gratuit, concerte cu Goran Bregović pe banii publici.

(more…)

(De văzut) Rockeri vs depeşişti - sâmbătă, în Parcul Izvor (?!)

May 14th, 2009

Pe vremea copilăriei mele, imediat după 1990, oamenii se împărţeau în rockeri şi depeşişti. Aceasta a fost prima separare în clase antagonice, în funcţie de preferinţe în materie de muzică, fiind în acelaşi timp mai mult decât o discriminare bazată pe gusturi muzicale. Trebuia să alegi, erai fie rocker, fie depeşist. Nuanţe la mijloc nu existau.

La 12 ani mi-era cam greu să prind nuanţele muzicale. O vreme, până când am văzut un poster cu Depeche Mode în camera surorii depeşiste a unui tovarăş de joacă, nici nu mi-a fost clar ce fel de formaţie sunt depeşii ăştia. Pentru mine, însă, depeş era o chestie de rău. Suna a ceva sectant, combinat cu ceva dubios, care le făcea pe profesoarele conservatoare, cu coc şi arătător, să se enerveze.

Mai târziu, mi-am dat seama ce vexa gusturile conservatoare ale profesoarelor: stilul glamorous al formaţiei, muzica electronică, punk şi new wave, chiar originea şi educaţia modestă a membrilor trupei, care o plasa într-o anumită subcultură erau suficiente motive pentru a scuipa în sân. Deocamdată, la începutul anilor ‘90, Alan Wilder era încă membru al trupei, aceasta tocmai scosese single-urile „Personal Jesus” şi „Enjoy the Silence”, iar eu ştiam una şi bună: să fii depeş e ceva nasol. Pentru oricine mă întreba, eu eram, oficial, rocker.

(more…)

(Cutiuţa de sticlă) O cabală de intelectuali în civil

May 7th, 2009

Şi, apropo de tabloidizare: văd tot la Pro TV o reclamă la „Cancan” care anunţă aşa: citiţi o anchetă în exclusivitate în ziarul nostru etc despre „o reţea secretă de intelectuali care practică sexul în grup!”. Aha! Reţea secretă. De intelectuali! Codul lui Da Vinci a dat aşadar roade. Îmi imaginez o cabală a intelectualilor care vor să stăpânească lumea şi să ascundă de urechile şi de ochii omului de rând adevărurile genealogiei ideilor. Şi care, la adunările lor intelectuale secrete, unde comentează bârfe literare şi romane obscure, practică şi sexul în grup, între iniţiaţi. O combinaţie de rozacruceni filologi şi de ioghini ai lui Bivolaru. Aduc oare şi câte o domnişoară atletică şi neintelectuală, însoţită de un paparazzo musculos şi iliterat la aceste întruniri? Pentru că, se ştie, intelectualele nu strălucesc la capitolul frumuseţe, iar intelectualii sunt comozi şi flasci, le place să stea mai mult în fotoliu.

Încă un apropo, la ioghinii lui Bivolaru. Tot la ştirile Pro TV (ce sursă nesfârşită de inspiraţie!) am văzut cum un grup de vreo 20 de ioghini, însoţiţi de tot atâţia poliţişti, s-au afundat într-o pădure să mediteze. Scopul lor e să se încarce de energie şi să ia legătura cu guru-ul lor ţinut la răcoare în Belgia. Poliţiştii care au intrat în pădure erau în civil. Mă întreb dacă purtau şi haine albe, până la pământ. Aceasta a fost o ştire Pro TV.

RSS Feed

Search