Archive for the ‘Mirari’ Category

(BAC 2010) Clasic în viaţă; utilizator de română şi PC, caut Herodot pe Google

February 17th, 2010

Se pare că, mai nou, am ajuns clasic în viaţă. O prietenă profesoară de română m-a anunţat că liceenii dintr-a XII-a au primit la oralul de la BAC un articol de Cătălin Sturza să facă din el ceea ce ştiu. Eu unul habar n-am cum a ajuns acel text (o revistă a presei internaţionale din „Cultura”) printre subiecte şi ce aş fi făcut eu din el dacă aş fi fost licean… În orice caz, m-am amuzat să citesc diverse comentarii pe forumuri, cum că omul preistoric îţi pune mintea la treabă. Lol!

În altă ordine de idei, aveţi idee ce înseamnă, mai nou, proba orală de limba română la BAC-ul din 2010? Înseamnă că 1. proba se dă în timpul anului, în luna februarie; 2. elevii nu mai primesc note, ci calificative, ceea ce se traduce prin faptul că prestaţia lor de la această probă nu le va afecta media de la BAC; 3. absolvirea probei nu e condiţionată de performanţa elevilor, care primesc, oricât de slab s-ar prezenta, un calificativ de utilizatori de limba română; performanţa determină doar nivelul de utilizare (!) al limbii materne: începător, mediu, avansat, experimentat.

(more…)

Comments ( 9 )

, , , , , ,

(Mari edili) Adriean şi Marean

December 19th, 2009

Ce-o fi cu numele acestea româneşti, Adriean şi Marean? S-or fi încurcat limbile părinţilor, atunci când ursitoarele s-au grăbit să le şoptească în ureche că sunt pe cale să boteze doi viitori mari edili şi oameni politici ai ţării? Să fi încercat funcţionarii de la starea civilă să le pună beţe în roate, invidioşi fiind pe proorocirile aceloraşi ursitoare?

Dacă e aşa, nici greşelile părinţilor, nici răutatea funcţionarilor n-au avut vreo consecinţă, deoarece marii bărbaţi s-au suit pe firmamentul ţării fără să le pese de handicapul onomastic. Şi nici de alte handicapuri, cum ar fi foaia matricolă a lui nea Marean sau slăbiciunea pentru bordurile aducătoare de milioane de euro în propria firmă a lui nea Adriean. Ca să nu mai vorbim de lipsa de scrupule şi de prestaţiile lor dezastruoase, ca edili ai Capitalei.

(more…)

Comments ( 2 )

, ,

(Ecologice) Roşia Montana, Adriean şi foştii comunişti de vârf

December 19th, 2009

Iată, drag popor român, cu cine am votat: Adriean Videanu - Proiectul Rosia Montana va fi inclus în programul de guvernare; „Vrem să includem în Programul de Guvernare demararea cât mai rapidă a proiectului Roşia Montana pentru că piaţa aurului favorizează asemenea proiecte”.

Şi, după cum mi-a arătat un prieten, naţiunea a votat în cunoştinţă de cauză. Vedeţi declaraţiile lui Traian Băsescu vizavi de exploatarea de la Roşia Montana din confruntarea cu Mircea Geoană aici.

(more…)

Comment ( 1 )

, , , ,

(Din presă) Democraţia sud-americană, Traian Ungureanu şi ALŞ

November 15th, 2009

O declaraţie precum cea făcută de primarul Craiovei, Antonie Solomon, pare ruptă dintr-un coşmar cu mafioţi: „Aseară, am fost în fieful lui Dinescu şi l-am zdrobit, l-am umilit. Merita această palmă dată de către noi, cei care vrem să democratizăm această ţară. Deci Mircea Dinescu trebuie să înţeleagă că, dacă vrea să rămână în Oltenia, trebuie să aibă un alt comportament”.

Aşadar, democratizarea României se face cu mitraliera şi cine nu e cu noi zboară peste Dunăre, la bulgari. Sau sfârşeşte, eventual, pe fundul Dunării, cu un bolovan de gât. De altfel, primarul PDL-ist a formulat foarte clar această idee: „Cine nu e cu noi, e împotriva noastră! Iar cine e împotriva noastră, n-are ce căuta în satul, în oraşul, în ţara asta!”.

(more…)

Comments ( 0 )

, , , , , ,

(Mirări) Actriţa, trandafirii şi parlamentarii

August 20th, 2009

Incredibilă prestaţia acestei ministre a turismului, Elena Udrea. Intră actriţa în scenă, primeşte buchetul de trandafiri, citeşte imperturbabil o declaraţie gata pregătită, face un pic de PR pentru ministerul turismului. Se ridică actriţa de la pupitru, iese din sală, dă o declaraţie de presă şi dispare în neant.

Buchetul de trandafiri roşii a desăvârşit mica scenetă. Înţeleg că ei au fost un accident, o ironie pregătită de liberali. Însă trandafirii au fost până la urmă elementul esenţial. Cu ei în braţe, ministresa a jucat rolul unei mari doamne persecutate, o Maria Antoaneta zâmbind sfidător în faţa tribunalului.

(more…)

Comments ( 6 )

, , , ,

(Opinii) Tihna copiilor-minune

August 7th, 2009

Mi-a trecut de curând pe la urechi ştirea aceasta: e în lucru un proiect de lege prin care copiii-vedetă sub 12 ani nu vor mai avea voie să muncească mai mult de două ore pe săptămână. Acest fapt ar însemna, practic, că o fetiţă precum Cleopatra Stratan nu va mai avea cum să deruleze o carieră full-time de la vârsta de trei ani; Cleopatra şi alţii ca ea ar pierde din celebritate şi ar câştiga o copilărie.

Copiii-minune m-au speriat dintotdeauna. Mi se pare că e ceva fals când un copil de trei ani se urcă pe scenă, că nu e un artist acolo, ci o maimuţică dresată. Sigur, un copil poate fi într-adevăr înzestrat cu un talent precoce sau poate dobândi anumite abilităţi adulte printr-o muncă susţinută. Ce copil îşi doreşte însă, la trei ani sau la şapte sau la doisprezece, să muncească susţinut?

(more…)

Comments ( 6 )

, ,

(Lingvistice) Care pe care

August 5th, 2009

Oamenii se împart pentru mine în două categorii: cei care spun „banii pe care i-am câştigat” şi cei care zic „banii care i-am câştigat”. Nu îi voi dispreţui visceral pe cei din a doua categorie, însă voi şti, din start, cam cum au ajuns respectivii să îşi câştige banii… În special dacă pretind că sunt jurnalişti sau directori de multinaţională sau preşedinţi de stat.

Una dintre transformările cele mai bizare în limba română, din ultima vreme, este pierderea prepoziţiei „pe” în faţa lui „care” în acuzativ. Aud în fiecare zi, peste tot: „omul care l-am cunoscut”, „cererea care am făcut-o”, „mâncarea care am gătit-o”. Nu vă zgârie la urechi? Nu simţiţi că lipseşte un ingredient esenţial din această mâncare?

(more…)

Comments ( 79 )

, ,

(Drepturile omului) Protest mondial faţă de violenţele din Iran

July 24th, 2009

Sâmbătă, 25 iulie, Amnesty International, Reporteri Fără Frontiere, International PEN şi alte câteva organizaţii vor sincroniza un protest mondial împotriva violenţelor din Iran. Dacă uciderea Nedei Agha-Soltan şi a altor sute de oameni în mijlocul străzii, pentru vina de a fi contestat realegerea lui Mahmoud Ahmadinejad în funcţia de preşedinte, vi se pare revoltătoare, mergeţi sâmbătă, la 17.00, în faţa Ambasadei Iranului (Bd. Lascăr Catargiu nr. 39).

(more…)

Comments ( 0 )

, , , , ,

(Din breaslă) USR se întăreşte din nou

July 14th, 2009

Aruncaţi o privire pe această listă a noilor membri cu care se consolidează anul acesta USR. Eu, ca lucrător în breaslă, mărturisec ruşinat că doar vreo şase nume îmi sunt cunoscute - Andrei Cornea, Paul Cernat, Liviu Radu (trecut la literatura pentru copii!), Dan Shafran, Şerban Axinte, Veronica D. Niculescu.

Dvs recunoaşteţi mai mulţi decât mine? Şi dacă da, cum credeţi că vor întări cei pe care îi cunoaşteţi Uniunea Scriitorilor din România?

Un P.S. pentru Gabriel Chifu, în articolul de aici: presa are un rol de control faţă de orice instituţie, bugetară sau nebugetară, a cărei activitate prezintă un interes public. O părere critică exprimată de un jurnalist n-ar trebui să îl facă pe secretarul Uniunii să se şifoneze. Domnia sa ar trebui să ştie cel mai bine ce greutate are o observaţie critică a unui jurnalist/scriitor, chiar dacă acum priveşte din partea cealaltă a baricadei.

Comments ( 2 )

, ,

(Estivale) La Constanţa, unde vara e ca-n Kabwe, Zambia

July 13th, 2009

 coada-de-masini-pe-dig

Pe Plaja Modern din Constanţa s-a dat drumul la maşini. Acestea se înşiră, frumos, pe dig, fac tête-à-queue-uri pe nisip, parchează printre turişti cu uşile deschise şi dau muzica la maxim. În felul acesta, primăria Constanţei a reuşit în sfârşit să combine, în minunatul meu oraş natal, şi muntele şi marea. Dacă mergi să faci plajă, ai toate avantajele celor mai populate zone turistice montane, grătărele, noxe şi manele. Briza, verzuliul marin, algele şi meduzele moarte îţi arată, totuşi, că eşti pe malul mării.

Teoretic, pe plajă nu ar trebui să intre decât maşinile de aprovizionare, între 2 şi 6 A.M. În realitate, intră cine vrea, cu orice maşină, şi face tot ce vrea. Puştanii fac, pe nisip, demonstraţii de virtuozitate în condus. Manelele şi muzica house, favoritele conducătorilor auto ce descind acolo, sunt la ordinea zilei.

(more…)

Comments ( 9 )

, , , , , , , , ,

(La TV) Din nou în prim-plan: disputele pe clădirea de lângă Catedrala Sf. Iosif

July 12th, 2009

cathedral-plaza

În Bucureşti se desfăşoară în acest moment un marş de protest faţă de continuarea lucrărilor la Cathedral Plaza, colosul de oţel şi sticlă ce se ridică aproape lipit de zidurile catedralei Sf. Iosif. Acum două săptămâni, Curtea de Apel Ploieşti a permis continuarea lucrărilor la Cathedral Plaza, iar arhiepiscopul Ioan Robu a mobilizat astăzi credincioşii catolici pentru a protesta. Am văzut în jurul prânzului o emisiune la Realitatea TV care a lămurit, cred, destul de bine istoricul şi motivele actuale din spatele conflictului.

În faţa catedralei Sf. Iosif s-ar fi adunat, de dimineaţă, 5.000 de protestatari. Monseniorul Robu a deplâns, din biserică, faptul că vocea credincioşilor catolici nu e ascultată, a condamnat construirea unor zgârie-nori într-o zonă cu clădiri istorice, a arătat că e creştineşte să ne iubim chiar şi duşmanii (se referea, evident, la Millenium Building) şi a promis că biserica va continua să lupte cu mijloacele sale - în acest caz, cu marşuri de protest.

Avocatul Millenium Building, firma ce construieşte Cathedral Plaza, a arătat, cu documentele pe masă, că monseniorul Robu a fost foarte încântat de proiect în 1999 când a trimis autorităţilor o scrisoare în care lăuda viitoarea clădire şi şi-a dat acordul de principiu pentru construcţie în 2001 după aprobarea PUZ-ului pe construcţia respectivă. Ioan Robu ar fi cerut 10 locuri de parcare şi un etaj în clădirea de birouri. Avocatul era o doamnă foarte înţepată, care vorbea pe tonalităţile de sus ale vocii, dar care îşi putea susţine afirmaţiile cu hârtii semnate chiar de Ioan Robu.

Arhitectul şef al proiectului, prins prin telefon, a susţinut că teama arhiepiscopiei catolice de efectele unui seism asupra catedralei e nejustificată şi a arătat că proiectul respectă „legislaţia actuală a României”. El a negat constatările experţilor italieni citaţi de arhiepiscopie, ce atrăgeau atenţia asupra pericolului pe care l-ar reprezenta transmiterea vibraţiilor seismice de la Cathedral Plaza la Catedrală.

Totuşi, arhitectul nu a spus nimic despre cum a fost posibilă aprobarea unei clădiri de 75 de metri într-o zonă cu clădiri istorice. Un astfel de proiect, sunt sigur, nu are cum să respecte regimul de înălţime al zonei. În plus, este vorba despre o clădire de patrimoniu care, în caz de incendiu la Cathedral Plaza, ar fi pusă în pericol, deoarece accesul maşinilor de pompieri ar fi foarte dificil. Este un risc subliniat şi de experţii italieni şi cu atât mai evident în contextul incendiului recent de la blocul de birouri de lângă Biserica Armenească.

(more…)

Comments ( 11 )

, , , ,

(Pe scara mea) Ziua gunoierilor

July 9th, 2009

Anul acesta cred că e a treia oară când se serbează Ziua gunoierilor. De fiecare dată, un individ soios şi mirositor, încins cu un şorţ mare, îmi bate la uşă şi mă informează că „Azi e ziua gunoierilor, şefu’. Am luat şi noi gunoiu’. Hai, daţi-ne şi nouă un ban”.

„Dvs sunteţi angajaţi ai primăriei. De ce veniţi să cereţi bani de la mine?”, întreb io. „Haideţi, şefu’, daţi-ne un ban, un leu, acolo, să vă dea Dzeu sănătate. Toţi vecinii au dat”. Împinge spre mine un teanc de bancnote prin care ar trebui să mă convingă că tocmai la mine a ajuns cheta (locuiesc la parter, chiar la intrarea în bloc) şi, iată, eu sunt lipsit de spirit civic. „Bine, bine”, insist io, „dar a mai fost de vreo două ori ziua gunoierilor anul ăsta şi e abia iulie”. „Ştiu, şefu’, ştiu, daţi-ne şi nouă un leu. Să vă dea Dzeu sănătate, şefu’”.

E un fel de mers cu colindul al gunoierilor, însă în loc de urări auzi ordine răstite sau milogeală. Când au încercat prima dată şmenul, anul trecut, gunoierii (sau ce-or fi fost) s-au înfipt cu maxim de tupeu în uşa mea: „E ziua gunoierilor, daţi-ne 130 de mii”. Nu tu „vă rugăm”, nu tu nimic. Hoo-pa! De ce 130? Şi de ce să dau? „Toţi vecinii din bloc au dat şi dvs nu daţi?”.

Mai nou, aşa-zişii gunoieri s-au mai înmuiat. Concurenţa probabil că a crescut, au prins şi alţii mişcarea, tonul a devenit plângăcios şi se mulţumesc cu un singur leu. Dacă îi deconspiri, spunându-le că ai mai dat anul ăsta pentru „Ziua gunoierilor”, trec direct la cerşeală. „Un leu, şefu’, doar un leu”. Cerşetori profesionişti, care au prins tot mai mult curaj şi care acum au început să meargă din uşă în uşă.

Am dat un search pe Google după „ziua gunoierilor” şi am găsit multe poveşti asemănătoare. Aceasta e o relatare din Cluj iar aceasta e o poveste a unui angajat dintr-o firmă care s-a trezit cu gunoierul dând buzna la etaj. Oamenii au un repertoriu variat şi sunt înzestraţi cu foarte mult tupeu.

Comments ( 6 )

, ,

(Opinii) Panteonul mântuirii neamului

July 9th, 2009

 casa-poporului

Fundaţia care promite că va ridica Panteonul României a fost inaugurată ieri la sediul Academiei Române. Am înţeles, urmărind discursurile academicienilor, preluate de mass-media, că este vorba despre o „măreaţă idee a României”, „oglindă retrovizoare în trecut”, „o operă deloc uşoară în timpuri grele” în care îşi vor găsi locul „ţăranul român, luptătorul din tranşee şi sfântul învăţător”. Această idee ar demonstra că „Academia română este o instituţie vie”.

Mie, dimpotrivă, mi se pare că acest Panteon confirmă plenar faptul că Academia e, din păcate, o instituţie moartă. Un sobor de oameni cuprinşi de patos visează monumente şi mai grandioase, tot mai grandioase, într-un Bucureşti sufocat de mamuţi precum Casa Poporului şi Casa Academiei. Domnii academicieni vorbesc ca-n Caragiale („să aibe două calităţi esenţiale, fundamentale şi peste care nu se poate trece”), o ţin din anacolut în anacolut („o să vă spun câteva cuvinte care le-am spus şi aseară la TVR Cultural”), toarnă metafore anatomice (unul se consideră sufletul, altul stomacul şi altul mâinile fundaţiei; creierul lipseşte). Întâlnirile acestor comitete au un trist umor involuntar.

Panteonul se alătură unor viziuni absurde din seria Catedrala Mântuirii Neamului. Monumentul ar trebui să fie un fel de Panteon Francez, fără tradiţia de 220 de ani a fostei Église Sainte-Geneviève. Panteonul Franţei este un templu dedicat zeiţei raţiune întrupată în marii intelectuali ai acelui popor; în versiune românească, panteonul nostru ar fi dedicat ţăranilor şi sfinţilor învăţători români. Panteonul Franţei e o construcţie impresionantă, de o valoare inestimabilă, ce domină Parisul din inima Cartierului Latin, în vreme ce panteonul românesc ar costa doar 20 de milioane de euro şi ar fi ridicat într-un parc. Da, după buna tradiţie a edilităţii româneşti, domnii academicieni visează să-şi amplaseze mausoleul pe un spaţiu verde în Parcul Tineretului. Măreţia din minţile venerabilor bărbaţi gâjâiţi şi încastraţi în costume ţepene nu e doar ridicolă şi de prost-gust, e şi cât se poate de dăunătoare pentru bucureşteni.

Am o propunere: Academia Română ar putea să sprijine BOR pentru finalizarea Catedralei Mântuirii Neamului, aşa cum BOR sprijină acum Academia pentru acest panteon. Apoi, după model francez, în incinta Catedralei ar funcţiona Panteonul. Elementul de originialitate românească ar fi acela că măreaţa construcţie ar îndeplini concomitent rolurile de Catedrală şi de Panteon şi i-am venera în acest fel şi pe intelectuali, şi pe ţărani, şi pe sfinţii ostaşi. Am împuşca, în plus, doi iepuri dintr-o lovitură şi în loc de două monstruozităţi am avea doar una.

Vedeţi pe blogl lui Victor Roncea şi o înregistrare de la discuţiile Fundaţiei Panteonului.

Comments ( 5 )

, , , ,

(Opinii) Pâine albă, pâine neagră. Paradoxuri ale postcomunismului

July 2nd, 2009

Tot ce putea fi mai bun înainte de 1989 era o pâine albă, pufoasă şi, eventual, caldă. Tot ceea ce putea fi mai rău era o pâine neagră, de secară/graham, de care lumea era sătulă până peste cap.

Tot ceea ce poate fi mai rău, pentru sănătatea omului capitalist din anii 2000, e o franzelă pufoasă. Aceasta se transformă într-o adevărată bombă dacă, Doamne păzeşte!, mai e şi caldă. Tot ceea ce poate fi mai bun pentru românul capitalist postrevoluţionar e o pâine neagră, de secară/graham, pentru care lumea se bate la magazin.

În iepoca odioasă, oamenii erau gata să se calce în picioare pentru un litru de lapte cu grăsime, de la ţărani. Laptele de la ICIL era prelucrat şi nu avea deloc grăsime. Comuniştii erau înjuraţi pentru că scoteau totul din el. Mai cumpără cineva astăzi lapte cu mai mult de 1,5% grăsime? Nu, pentru că face rău sănătăţii. Românii consumă cu cea mai mare plăcere laptele cel mai slab şi cel mai puţin gustos, atunci când nu preferă chiar laptele de soia.

Carnea cea mai bună (şi rară) era cea de porc, pe care o obţineai pe sub mână, de la abator, sau de la o rudă cu casă şi curte la ţară. Lumea se bătea pe şorici şi pe jumări şi era, în schimb, sătulă de carnea de pui şi de peştele oceanic, din alimentara. Mai nimeni nu se uită acum la carnea de porc. Puiul şi peştele, însă, da! Acestea sunt alimente uşoare cu care se trăieşte bine.

Unul dintre motivele pentru care Ceauşescu era înjurat cel mai tare era faptul că tăia curentul oamenilor. Acum, întraga Românie stinge, benevol, lumina de Ziua Pământului. Stăm pe întuneric şi ne simţim ecologişti. Mai mult, ni se recomandă să facem, pe cât posibil, economie de energie electrică, să ţinem aprinse cât mai puţine becuri, să punem în funcţiune cât mai puţine electrocasnice. Nimic nu ni se pare mai firesc. 

(more…)

Comments ( 39 )

, , , , , ,

(Martor) Incendiul de la Armenească, de la 20m

June 27th, 2009

armeneasca-10-masina-de-pompieri

Pe traseul Nopţii Institutelor Culturale s-a întâmplat să dau peste o privelişte deloc plăcută. O clădire din zona Armenească luase foc; s-a dovedit a fi chiar infamul turn de birouri construit lângă - perete în perete cu - Biserica Armenească.

Unul dintre motivele pentru care o astfel de construcţie n-ar fi trebuit aprobată în veci e chiar acesta: ea nu respectă normele minime de securitate. Nu poţi construi chiar lipit de un monument istoric. În caz de incendiu, biserica-monument de lângă ia foc imediat.

Priveliştea e o demonstraţie a faptului că tot ceea ce pot să facă milionarii de carton e să-şi pună în practică ideile tâmpite. Statutul de milionari de carton nu-i fereşte însă şi de consecinţele acestor idei. Din fericire, Biserica Armenească se pare că nu a fost, totuşi, afectată de pârjol (vedeţi ultima poză).

Am făcut şi eu pe reporterul ad-hoc şi am fotografiat evoluţia incendiului, timp de o jumătate de oră. Am înregistrat şi un filmuleţ, cu aparatul meu de fotografiat bun-la-toate. Asta înseamnă jurnalismul cetăţenesc: omul nepotrivit, cu tehnologia nepotrivită (în acest caz, pentru filmări), aflat la locul cel mai potrivit. Cea mai mare parte a incendiului a fost controlată printr-o intervenţie în forţă, de vreo 15-20 de minute, a pompierilor, pe la unu a.m. La ora cinci, când am plecat de la Galeriile Artexpo, focul nu fusese însă înnăbuşit de tot.

(more…)

Comments ( 21 )

, ,

(Cinema) Jurnalul unei şcolăriţe nord-coreene, sâmbătă, la Fest’Asia

June 25th, 2009

Filmul-eveniment al Fest’Asia 2009 este o peliculă nord-coreană intitulată „Jurnalul unei şcolăriţe”. Proiecţia ei va avea loc sâmbătă, la cinematograful Scala, de la 19.00. Cred că nu ar trebui să o rataţi, din mai multe motive.

Mai întâi, este primul lungmetraj nord-corean care intră, după multe decenii, în circuitul festivalier internaţional. Nu ştiu dacă o fi, pur şi simplu, şi primul film care iese din ţară în vremea lui Kim Jong-Il, parcă înainte de 1989 se mai dădeau la TVR filme nord-coreene. În al doilea rând, filmul este realizat, cum altfel, cu participarea iubitului conducător Kim în persoană; el ar fi contribuit la „cizelarea” scenariului. Nimic nu se face, în Coreea de Nord, fără participarea iubitului conducător Kim.

În al treilea rând, lozinca filmului este „O ţară prost înţeleasă, un cinematograf necunoscut”. E, în mod clar, o peliculă de propagandă. Însă această lozincă pare să fi fost adăugată de occidentali, care spun (urmăriţi trailerul de mai sus) că filmul a fost descoperit la „misteriosul festival din Pyongyang”, în 2007. Pyongyang (Phenian) este capitala Coreei de Nord, însă ce jurnalist occidental poate intra în acea ţară pentru a participa la un festival de film?

(more…)

Comments ( 0 )

, , , , , , ,

(De pe net) Job de un umor englezesc

June 18th, 2009

Am găsit pe site-ul British Council acest job pentru Bucureşti, a cărui descriere mi se pare de un nebun umor englezesc. Se caută handyman part-time vorbitor de limba engleză. Fişa postului e scrisă, cu siguranţă, de un englez.

Iată câteva dintre lucrurile pe care trebuie să le facă handyman-ul (copy-paste de pe site, cu mici corecturi ale limbii române):

  • Mutarea mobilierului în clase şi săli în conformitate cu cerinţa organizatorului de evenimente;
  • Încărcarea, descarcărea şi depozitarea: mobilei, aparaturii electrice, pachetelor şi coletelor poştale etc;
  • Comandarea hârtiei de copiator/imprimantă/fax de la furnizorul agreat, decărcarea şi depozitarea17.00 acesteia în locul destinat acesteia şi asigurarea stocului de hârtie pentru copiator/imprimanta/fax în locurile unde acestea există;
  • Mici reparaţii de întreţinere printre care: strângerea picioarelor meselor în momentul slăbirii acestora, înlocuirea becurilor arse, vopsirea cu vopsea lavabilă a pereţilor unde aceştia prezinta pete etc;

Ca să schimbe becurile, strângă picioarele de la mese, dea cu vopsea, comande hârtia de imprimantă, încarce şi descarce pachete, handyman-ul trebuie să aibă:

  • Competenţe de comunicare şi interpersonale; (!)
  • Cunoştinţe de limba engleză; (!!)
  • Experienţă în administraţie;
  • Abilitate de a lucra cu mai multe departamente.

Oare picioarele acelea de la masă, care trebuie strânse, au etichete cu instrucţiuni în limba engleză?

Le doresc insularilor de la British Council să găsească, prin acest anunţ, handyman-ul ideal. Un fost manager de multinaţională, acum în şomaj, ar avea şanse teoretice să fie chemat la interviu. Oare care sunt cerinţe pe care le îndeplineşte PR-ul de la BC?

Comments ( 5 )

, , ,

(Opinii) Un desant bananier

June 8th, 2009

B 07 EBA e tot ceea ce nu vreau eu să mă reprezinte în parlamentul european. În acelaşi timp, ea cred că e destul de reprezentativă pentru România urbană de azi: piţipoancă, agramată, vrea, cum spune Arghezi, până la 1000 şi poate doar până la 6.

Ce e fundamental greşit în sistemul românesc astfel încât astfel de aberaţii sunt posibile? Poate că între cetăţenii obişnuiţi şi partidele politice există, de fapt, o prăpastie enormă: intră cine vrea în alegeri şi iese întotdeauna cine trebuie. Poate că, de fapt, membrii PDL au votat masiv pentru fiica cea mică a preşedintelui, motiv pentru care scorul PDL a ieşit, în final, sub cel al PSD: la o prezenţă aşa scăzută la urne, fiecare vot se simte.

Totuşi, EBA a putut să ajungă în Parlamentul European. Asta nu o face să atingă 1000, la nivelul ei tot la 6 rămâne. Cert e că poporul a vrut-o, aşa neputincioasă cum e, la Bruxelles, şi voinţa populară a decis în cele din urmă că pe mâinile ei trebuie lăsate o parte dintre problemele României şi ale Europei.

La fel ca Becali şi Vadim, EBA va fi, la Bruxelles, cel mult o prezenţă colorată. Vor fi nişte măscărici infatuaţi, pe seama cărora presa europeană se va amuza, o vreme, copios. Deseantul românesc în Parlamentul European va fi privit, probabil, precum delegaţia vreunei ţări bananiere la Jocurile Prieteniei. Nu poţi să te aştepţi la sportivi de performanţă/parlamentari competenţi de la o ţară din lumea a treia. Cei trei nu vor fi lăsaţi să facă prea mult rău, şi României îi vor fi date, probabil, alte sinecuri cu care să se joace: nu laşi unuia cu minte de copil lucruri serioase pe mână.

Comments ( 0 )

, , , ,

(Europarlamentare) La vot

June 7th, 2009

Am fost să votez în jur de 16.30 la Liceul Şincai. Atmosfera era ca într-un orăşel mexican dintr-un film western: câteva săli pustii, câteva muşte bâzâind, oameni tolăniţi într-o rână, topiţi de căldură. Mai mult trafic ar fi fost pe un drum prăfuit de ţară, în mijlocul unei zile caniculare, după prânz.

„Nu prea a venit lumea să voteze?”, întreb o doamnă toropită. „Nu prea”. „Şi azi-dimineaţă n-a venit nimeni?”. „Ba, azi-dimineaţă au mai venit. Dar aşa şi aşa”.

Europa părea undeva, foarte departe. Din mijlocul drumului de ţară electoral, ea aproape că nu exista. O poveste despre un stat cu totul diferit, pe care ni-o spun unii la televizor. Uniunea Europeană e o abstracţiune, o fantomă cu o consistenţă mai slabă decât a aerului, în timp ce muştele şi căldura sunt cu noi, aici. Europa nu ne apără de căldură, nici nu ne dă muştele afară din Cişmigiu.

În ultimele zile am încercat să-mi conving câţiva prieteni şi câteva rude să meargă la vot. Cei mai mulţi mi-au spus că, pur şi simplu, n-au cu cine să voteze. Fiecare partid are în fruntea listelor personaje dubioase. Alţii mi-au răspuns că n-au pentru ce să voteze. Ce importanţă au, oricum, europarlamentarele astea?

Later edit: Pe la 19.30, soneria bâzâie insistent. Caut papucii pe sub birou, soneria bâzâie iar. La uşă un bătrânel simpatic, cu ochelari şi chelie. În mână ţine nişte foi, peste un carton. Un vânzător ambulant? O altă strângere de fonduri pentru un copil care are nevoie de o operaţie urgentă?

„Bună ziua, mă numesc Popa şi sunt de la secţia de votare” „?!” „Dacă nu aţi fost la vot, vă rugăm să mergeţi de urgenţă!”. „Ăăă… io am fost la vot!”. „A, aţi fost? Bine! 67, 67…”. Caută pe listă apartamentul şi îl taie.

„E ceva nou, nu mi s-a mai întâmplat să mă caute cineva de la secţia de votare”, îi spun. „Nu a venit lumea azi la vot?”. „Păi, nu a venit mai nimeni. De asta ne-au trimis pe noi să vă chemăm”. „Şi credeţi că are vreun efect?”. „Nu ştim, facem şi noi ce putem”.

Mă întreb ce s-ar fi întâmplat dacă i-aş fi spus: „Domnule Popa, vă mulţumesc frumos, nu vreau să votez şi nu mă interesează deloc!!”.

Comments ( 2 )

, , , ,

(Foto) Porumbei canibali la TIFF

June 4th, 2009

porumbei-cu-pui

Aceşti porumbei îşi devorau rudele apropiate: găinile prăjite de la KFC. Mâncau cu poftă rămăşiţele dintr-o tavă - au început cu cartofii pai şi au trecut, rapid, la specialităţile din pui.

I-am surprins în timp ce-mi trăgeam sufletul între două filme, la TIFF, pe o terasă. Habar nu aveam că porumbeii sunt carnivori, darămite canibali. Eram obişnuit să-i văd drept nişte păsări blânde, care ciugulesc recunoscătoare fărâme de pâine şi grăunţe. Şi acum iată-i arătâdu-mi, nonşalant, cea mai barbară latură a naturii lor columbine. Canibalism în văzul tuturor.

porumbel-cu-pui

Cineva ar putea face un film, despre arbitrarul simbolurilor culturale. Porumbelul simbolizează parcă pacea, pasărea aceea fragilă şi inocentă. A trebuit să apară reţetele de la KFC ca să le dea pe faţă pornirile? Sau nimeni n-a avut răbdarea, în toată istoria războinică a omenirii, să se uite cu adevărat la ei?

Comments ( 3 )

, , , ,

(Neseriozităţi) Doar pentru români

May 28th, 2009

Îmi cer scuze, nu e o glumă prea originală, toată lumea în România o ştie. E o chestie cam infantilă, care are sens doar pentru români. Cel mai vechi şi mai aglomerat festival de film din Croaţia se numeşte aşa, şi se desfăşoară aici.

Şi dacă asta ar fi tot, nu m-aş obosi să scriu. Însă uitaţi-vă cum se numeşte secţiunea din festival destinată copiilor: “Pulica Children’s Film Programme”. Nu ştiu cum se formează diminutivele în croată, însă o asemănare cu româna pare să existe. Efectul e total.

V-am spus doar că e o chestie infantilă.

Altfel, festivalul pare serios, decorul e ca-n vederi, principala locaţie este un amfiteatru roman, emblematic pentru oraş (denumirea acestuia provine, aşadar, din latină!).

Îi mulţimesc lui Adrian pentru link; nu încetez să mă întreb, de ce-oi deschide toate chestiile primite de la el pe mess?!

Comments ( 0 )

, , ,

(De pe Net) Vizuinele tradiţionale ale Răului: Castelul Bran şi Castelul Huniazilor

May 18th, 2009

castelul-bran-via-wikipedia

Castelul Bran şi Castelul Huniazilor sunt, se pare, două modele pe care nici un scriitor, artist, desenator al unor decoruri de film sau de jocuri video nu le poate ignora, când trebuie să dea un chip răului. „E foarte greu să găseşti vreun necromant a cărui citadelă să nu reflecte cumva castele reale din România”, scrie jurnalistul Jim Rossignol într-un post intitulat „Despre arhitectura Duşmanului în lumile jocurilor pe calculator”. Chipul Răului ar fi, după Rossignol, „o caricatură a construcţiilor gotice” din Ardeal.

Ambele castele româneşti la care postul face trimitere sunt legate de legenda lui Vlad Ţepeş. Însă, dacă e să respectăm adevărul istoric, Vlad Dracul nu a fost nici stăpânul, nici oaspetele de onoare al celor două fortăreţe. El a fost locuitorul lor cel mai umil, prizonier al lui Matei Corvin în Castelul Huniazilor timp de şapte ani şi, se spune, prizonier al turcilor, pentru două nopţi, în pivniţa Castelului Bran.

castelul-huniazilor-via-wikipedia

Cât despre stilul gotic al fortăreţelor, care ar inspira desenatorii şi scriitorii, acesta se regăseşte, doar parţial, în arhitectura Castelului Huniarzilor. Castelul Bran e construit în ceea ce am putea numi „stilul românesc”. Singurul lucru gotic legat de Bran e însăşi povestea inventată de Bram Stoker.

(more…)

Comments ( 5 )

, , , , , , , , ,

(Pe teren) Câteva concluzii, Noaptea Muzeelor 2009

May 18th, 2009

coada-mare1

Sâmbătă noaptea am pornit, aşa cum am promis, turul Nopţii de la Muzeul Militar Naţional. Am reuşit să văd vreo patru muzee, deşi „a vedea” e aici un verb impropriu folosit. O alergătură însoţită de frecvente îndemnuri şi admonestări, „haideţi, domnu’, haideţi, mai vor şi alţii să vadă tabloul ăla” ar descrie mai bine experienţa nopţii.

Una peste alta, se impun următoarele concluzii:

  • Public pentru muzee există, altfel nu s-ar explica îmbulzeala din seara de sâmbătă. Pentru a-l atrage, însă, este nevoie de evenimente;
  • Deşi muzeele bucureştene au organizat spectacole, proiecţii de film, piese de teatru, expoziţii speciale etc, ele nu au fost propriu-zis deschise de Noaptea Muzeelor; cele mai multe dintre ele nu au lăsat decât o parte din săli accesibile publicului, pe motiv că personalul şi exponatele nu ar face faţă unei asemenea invazii;
  • Senzaţia mea a fost că Muzeul Militar Naţional, dar şi alte muzee erau pregătite pentru situaţia în care intră unu-doi vizitatori pe zi; nu era deloc în regulă să apară un astfel de puhoi şi supraveghetorii păreau că-i privesc cu reproş pe sutele de vizitatori care, în loc să stea acasă, deciseseră să le calce pragul (înţeleg, dincolo de asta, că oamenii erau obosiţi, însă cu siguranţă un asemenea aflux e pentru muzeele bucureştene un lucru total neobişnuit);
  • Evenimentul „Noaptea Muzeelor” din 2009 a fost un succes şi arată că bucureştenii sunt mai mult decât pregătiţi să guste oferte culturale; mai mult, cultura, în sine, nu e o Cenuşăreasă, e doar prost împachetată şi servită consumatorilor sau nu e servită consumatorilor deloc;
  • Am văzut o mulţime de locuitori ai cartierelor catalogaţi, îndeobşte, drept „ţărani” sau „cocalari de mall” care veniseră la muzeu; e un fapt care îmi arată că cel puţin unii oameni de acest fel nu sunt proşti, sunt doar lipsiţi de opţiuni şi părăsiţi în cartierele lor;
  • Fără Muzeul Satului Dimitrie Gusti, deschis „din motive de securitate a patrimoniului, în special pericolul de incendiu” doar până la 18.00, la Noaptea Muzeelor au luat parte, propriu-zis, doar 10 instituţii anul acesta; dintre ele, doar cinci sunt, cu adevărat, muzee mari. Când în circuit vor intra şi Muzeul Ţăranului Român, şi Muzeul Antipa, vom avea şapte muzee de prim rang - coloana vertebrală muzeală a Bucureştiului. Cam puţin pentru cele trei milioane de locuitori europeni din cel mai mare oraş, centru comercial şi cultural al ţării;
  • Iniţiativa de a oferi gratuit transport şi acces pentru toate muzeele e una lăudabilă, însă o taxă fie şi modică, de 10 RON, pentru întregul circuit ar fi fost rezonabilă; în fond, e firesc să se finanţeze şi cultura de undeva. Doar ministresa turismului îşi permite să ofere, gratuit, concerte cu Goran Bregović pe banii publici.

(more…)

Comments ( 9 )

, , , , , , , , , ,

(De văzut) Rockeri vs depeşişti - sâmbătă, în Parcul Izvor (?!)

May 14th, 2009

Pe vremea copilăriei mele, imediat după 1990, oamenii se împărţeau în rockeri şi depeşişti. Aceasta a fost prima separare în clase antagonice, în funcţie de preferinţe în materie de muzică, fiind în acelaşi timp mai mult decât o discriminare bazată pe gusturi muzicale. Trebuia să alegi, erai fie rocker, fie depeşist. Nuanţe la mijloc nu existau.

La 12 ani mi-era cam greu să prind nuanţele muzicale. O vreme, până când am văzut un poster cu Depeche Mode în camera surorii depeşiste a unui tovarăş de joacă, nici nu mi-a fost clar ce fel de formaţie sunt depeşii ăştia. Pentru mine, însă, depeş era o chestie de rău. Suna a ceva sectant, combinat cu ceva dubios, care le făcea pe profesoarele conservatoare, cu coc şi arătător, să se enerveze.

Mai târziu, mi-am dat seama ce vexa gusturile conservatoare ale profesoarelor: stilul glamorous al formaţiei, muzica electronică, punk şi new wave, chiar originea şi educaţia modestă a membrilor trupei, care o plasa într-o anumită subcultură erau suficiente motive pentru a scuipa în sân. Deocamdată, la începutul anilor ‘90, Alan Wilder era încă membru al trupei, aceasta tocmai scosese single-urile „Personal Jesus” şi „Enjoy the Silence”, iar eu ştiam una şi bună: să fii depeş e ceva nasol. Pentru oricine mă întreba, eu eram, oficial, rocker.

(more…)

Comments ( 0 )

, , , , , , ,

(Opinii) Coborârea din piersic

May 7th, 2009

Florin Piersic mi-e simpatic ca actor, în rolul Mărgelatului, al lui Anghel Şaptecai şi al lui Harap-Alb. De asemenea, mi-l amintesc în câteva scenete reuşite, printre care şi „Un pedagog de şcoală nouă”, după Caragiale. După revoluţie, însă, Piersic a renunţat aproape de tot la filmări (a continuat, ce-i drept, să urce pe scenă la Teatrul Naţional) şi a preferat platourile televiziunilor. Acolo a ales să joace un singur rol: pe cel de Florin Piersic, un tip glumeţ, care se adresează franc audienţei, numind generos, pe toată lumea, „ciocoflender”.

Nu mi-a fost niciodată clar dacă ciocoflender e o vorbă de bine sau de rău. E un tip glumeţ dar, în fond, de treabă sau e un fraier, un soi de pierde-vară, e un om de nimic sau e un tip incapabil să ia lucrurile în serios? În orice caz, publicul nu s-a supărat să fie numit ciocoflender de Florin Piersic cel simpatic, cu accentul său ardelenesc şi cu poveştile sale interminabile, spuse tărăgănat, cu doze mari de suspans după fiecare cuvânt. Într-o reclamă la o maşină, Piersic se adresa potenţialilor cumpărători cu „băi, ciocoflenderilor”, producătorii maşinii nu s-au sesizat, nici cumpărătorii ei n-au comentat, prin urmare cuvântul e de bine, mi-am zis.

(more…)

Comments ( 0 )

, , , , , , , , ,

RSS Feed

Search