Archive for the ‘Orasenisme’ Category

(Presa internaţională) Sfaturi pentru cumpărături. Omul preistoric din dvs

December 24th, 2009

Universităţile occidentale ne-au obişnuit să ne lămurească, prin studii cât se poate de serioase, cele mai derizorii aspecte ale vieţilor noastre. De pildă, un studiu realizat de profesorul Daniel Kruger de la Universitatea din Michigan, citat de „The Telegraph”, ne arată de ce bărbaţii şi femeile nu se înţeleg, când merg împreună la cumpărături de Crăciun.

Dacă mergeţi prin magazine, în cuplu, şi observaţi că doamnele au obiceiul să piardă prea mult timp cu detaliile mărunte, cu textura şi culoarea lucrurilor pe care vor să le cumpere, iar domnii au tendinţa să meargă direct la ţintă, alegând fără ifose lucrul dorit, trebuie să ştiţi că de vină e, şi într-un caz, şi în celălalt, omul preistoric din dvs.

Conform studiului, femeilor preistorice le revenea rolul de culegători, în timp ce bărbaţii erau vânătorii tribului. Femeile petreceau foarte mult timp căutând mâncărurile cele mai bune şi mai sănătoase din mediul înconjurător, în timp ce bărbaţii aplicau o strategie diferită. Ei hotărau din timp ce animal intenţionează să vâneze şi plecau să caute acel vânat. Odată ce-l găseau şi-l ucideau, se întorceau imediat cu carnea acasă.

(more…)

(Prin oraş) Grevă la metrou pe nervii noştri

November 19th, 2009

Extrem de iritantă greva de două zile întregi a celor de la Metrorex, declarată ilegală ieri în instanţă. Mai întâi, ea a enervat întreaga populaţie a Bucureştiului, care fie nu a mai putut să ajungă acolo unde trebuia (cum a fost cazul meu), fie a ajuns la treburi, însă cu multe ore întârziere (cum a fost, iarăşi, cazul meu). Apoi ea l-a enervat pe Radu Berceanu şi i-a scos din pepeni pe cei mai mulţi  dintre politicieni, inclusiv pe cei din PSD-ul lui Ion Rădoi; Berceanu a ameninţat că-i va da pe sindicalişti în judecată, obligându-i să suporte pierderile.

Să blochezi un oraş de patru milioane de locuitori în plină campanie electorală şi în mijlocul crizei economice pentru a cere, ca bugetar, salarii mai mari (în condiţiile în care bugetarii Metrorex au totuşi salarii de 4 ori mai mari decât veniturile minime din România!) e o performanţă de diplomaţie păguboasă. Înţeleg dreptul democratic al sindicatelor de a protesta, însă această blocadă seamănă mult mai tare cu un şantaj în scopul unor interese economice obscure. Nu am nici o simpatie pentru aceşti sindicalişti Metrorex şi tot ce voi face, după greva de marţi şi de miercuri, va fi să le bat multă vreme de acum încolo, de câte ori voi intra la metrou, obrazul. Şi lor, şi angajaţilor care le-au făcut jocul.

(Pe drum) “EL”

November 17th, 2009

Pe drumul Constanţa-Bucureşti via Basarabi/Medgidia (E60) afişele electorale sunt din trei în trei: unul al lui Traian Băsescu, unul al lui Crin Antonescu şi unul pe un fond negru, cu textul „Ce-a făcut EL?”. Şi apoi: „E de-al nostru?”.

Cine e „EL” e uşor să ne închipuim, în contextul campaniei electorale 2009. La fel de uşor e să ne dăm seama şi cine se află în spatele afişului: Radu Mazăre, cine altcineva? Mazăre a împânzit, de altfel, Constanţa cu tot felul de minunăţii, poze cu el însuşi în cămaşă de gigolo, lucioasă şi deschieată la piept, „Cinci ani împotriva Constanţei!”. Sau poze cu el însuşi ţinând de umeri un grup de pensionari (a căror singură trăsătură distinctivă e aceea că sunt persoane în vârstă), „Trăiţi bine?”.

Cineva care nu are însă datele campaniei din 2009 ar putea să înţeleagă că Radu Mazăre însuşi a luptat cinci ani împotriva Constanţei, sau că lui i se datorează soarta acelor pensionari. Cât despre „EL”, ce ar pricepe din acel afiş un istoric care, să spunem, ar vedea peste 50 de ani o poză a E60-ului de acum? Că, probabil, politicienii români se războiau, în 2009, cu însuşi Dumnezeu. Sau cu locţiitorul său pe Pământ, Barack Obama.

„Ce-a făcut EL”? Greu de spus, însă cu siguranţă a luat un premiu Nobel pentru pace. „E de-al nostru?”. Păi nu, nu e. Şi atunci? Oare ce voiau românii ăştia de la EL în 2009?

(Miscellanea) Semnaţi pentru Super Bingo Electoral Show! Display digital garantat

October 26th, 2009

cort-de-campanie-pdl

  • În Bucureşti, corturile unde se strâng semnături pentru Traian Băsescu încă funcţionează, deşi candidatura sa a fost depusă joia trecută. La metrou, la Constantin Brâncoveanu, cortul e mai mult gol, iar în week-end bătrâneii care vând bilete de „Super Bingo” se adăpostesc de ploaie, sub el.
  • Vineri după-amiaza domnişoara care îl ocupa strânsese o singură semnătură. „Pentru ce să mai semnez?”, am întrebat-o. „Candidaturile s-au depus deja!”. „Păi… acum semnaţi pentru referendum!”, mi-a răspuns ea, cam nesigură. „Cum pentru referendum?” „Semnaţi dacă sunteţi de acord cu reducerea numărului de parlamentari!”. Domnişoara n-a ştiut să-mi explice de ce era nevoie de o semnătură cu toate datele de buletin alături, însă, în fine, am completat chestionarul care avea două câmpuri: „Sunteţi de acord cu reducerea numărului de parlamentari?” şi „Îl veţi vota pe Traian Băsescu?”. „Luaţi şi pliante, ca să vă informaţi!”, m-a îndemnat ea. E noua campanie pompieristică, „De ce le e frică, nu scapă”, despre beneficiile pe care Traian Băsescu le va aduce naţiunii prin susţinerea unui parlament unicameral.

(more…)

(Scara mea) Preşedintele de bloc

October 1st, 2009

Zilele trecute m-am trezit cu o nouă inundaţie în apartament. Nu cu una semnificativă, să spunem că a avut un grad de 2-3 pe scara Richter a inundaţiilor. Un perete distrus, apa care curgea prin nişte prize electrice, mofturi faţă de potopurile prin care-am trecut.

Partea mai interesantă e că mica inundaţie s-a pornit pe la două noaptea. S-au spart, şi de data asta, ţevile de pe coloana cu băile blocului, reparată acum două luni; cum eu stau la parter, apa se strângea, în virtutea legilor fizicii şi a unei îndelungi obişnuinţe, acasă la mine. Primul impuls, în virtutea aceleiaşi obişnuinţe, a fost să dau fuga la preşedintele de bloc, trei etaje mai sus.

Am sărit în pantofi, am năvălit pe scări şi am sunat la uşa numitului preşedinte. La două dimineaţa, între momentul înfigerii degetului în sonerie şi momentul în care capul lui Mr president a apărut prin uşa crăpată au trecut vreo cinci minute. Care, în termeni de inundaţie…

(more…)

(Fotografie) Peisagistici subiective

August 13th, 2009

Mi se pare interesant acest concurs de fotografie cu tema „Pune-ţi amprenta! Scoate-ţi istoria la lumină”. Mai întâi trebuie să descoperiţi (din observaţii sau din amintiri) un loc pe care vreţi să-l salvaţi, să-i faceţi poze şi să le trimiteţi la concurs; fotografiile câştigătoare vor fi trecute, apoi, printr-un workshop de peisagistică din care va rezulta un proiect de salvare a spaţiului respectiv; în sfârşit, proiectul va fi popularizat în mass-media de organizaţia EyF.

Aşadar, dacă aveţi un loc pe care doriţi să-l salvaţi, aţi putea cel puţin să apelaţi la nişte peisagişti de meserie şi să vedeţi cum ar face ei treaba. Nu-mi fac însă vreo iluzie: nu cred că în România ar fi posibil ca administraţiile să pună cu adevărat în aplicare un proiect peisager profesionist.

Eu, de exemplu, aş vrea să salvez faleza din zona plajei Modern, despre care am mai scris aici. Ce şanse credeţi că aş avea să-l conving pe Radu Mazăre să renunţe la şoseaua de coastă care va distruge faleza şi să plece urechea la argumentele unor oameni care se pricep?

(Mituri urbane) Porcul pe acoperiş

August 12th, 2009

Mă alătur şi eu seriei de mituri urbane ale „Amintirilor din epoca de aur” cu o poveste pe care o ţin bine minte din copilărie. Râd şi acum de unul singur când vizualizez punctul ei culminant.

În penuria generalizată din ţară, oamenii încercau să îşi proucre de-ale gurii care cum îl duceau mintea, relaţiile şi tupeul. Economia de autoproducţie era soluţia românească (şi, probabil, est-europeană) de supravieţuire. Cele mai multe lucruri care lipseau din magazine se obţineau în casă iar trocul era mijlocul de comerţ dominant. Gospodinele umpleau cămările cu borcane de compot, borcane de murături, borcane de şerbet, ţelină, castraveţi şi câte altele, legate frumos cu papiotă şi staniol. Ceea ce lipsea se procura pe sub mână, de la vecini sau relaţii, sau se cultiva pur şi simplu în gospodăria proprie.

Aici aprare însă o problemă. Oamenii despre care vă povestesc eu locuiau la bloc. Or, pentru a putea să produci în voie ingrediente de borcan era necesară o curte la ţară. Unii au încercat să suplinească acest evident handicap transformându-şi ghivecele de flori în răsaduri de zarzavat. Cei mai norocoşi, de la parter, îşi îngrădeau spaţiul de sub geam şi creşteau acolo în voie roşii şi castraveţi. Nu de puţine ori vecinii se luau la ceartă pe aceste grădini: „ce-i, nene, e tarlaua ta? e tarlaua blocului! mai lasă şi la alţii”. Era, pentru mulţi, o necesitate, însă era şi o anume nostralgie după viaţa la curte. Ţăranii strămutaţi la bloc reveneau la obiceiurile lor, numai că acum ieşeau în grădină nu prin tindă, ci prin balcon. Am rămas cu gura căscată când am vizitat un bun prieten al cărui tată îşi transformase, într-un oraş din provincie, grădiniţa din faţa blocului în grădină în toată regula, iar pe dedesub îşi construise, în ani buni de trudă, un beci adevărat.

(more…)

(Meta) În vacanţă

August 9th, 2009

Am plecat în vacanţă. Până pe 19 august nu voi mai avea aproape deloc acces la Internet.

Interesant e că, pentru a scăpa în sfârşit de Internet, trebuie să mă duc tocmai în Germania. Până acum nicăieri în România nu m-am putut deconecta de la reţea, nici în fundul satelor, nici în buricele târgurilor. Mereu se găsea câte o antenă de satelit, câte un iPhone, am stat în case care nu aveau apă nici măcar la pompă dar care aveau totuşi acces la Internet.

(more…)

(Orăşenisme) La pepeni

August 2nd, 2009

Discuţie cu femeia care vinde pepeni, la metroul de la Brânconveanu, la două minute de casa mea; în jur, nişte saltele şi pături pe trotuar şi un cort de grădină care apără de soare mai mult pepenii decât oamenii:

„De unde sunteţi?”

„Din Dăbuleni, Dolj”.

„Nu v-aţi supărat că v-a jignit preşedintele Băsescu? Aşa spune primarul dvs, că v-a jignit când l-a făcut pe Geoană şef peste bostănărie”.

„Am auzit şi eu, toată lumea îmi zice. Am văzut şi în ziar, am citit în «Libertatea». Dar nu m-am supărat, de ce să mă supăr? Acolo, la noi, la Dăbuleni să ştiţi că PD-ul e tare. Da’ şi PSD-ul e tare. Ştiţi cum e? Ca la piaţă: cine are un preţ mai bun, la ăla se duce lumea. Dacă io aici dau cu o mie-două mai puţin la pepeni, toată lumea vine la mine. Aşa e şi cu politica: dacă PSD-ul a dat nişte bani, nişte mâncare, lumea s-a dus mai mult la ei”.

(more…)

(De pe Net) Hotspoturi în Bucureşti

July 29th, 2009

În Bucureşti sunt patru modalităţi de a avea acces gratuit la Internet printr-o reţea wireless: prin cafenele cu Internet în meniu, prin hotspoturile din parcuri (instalate de Primărie şi de MCSI), prin hotspoturile din centrele universitare şi din alte spaţii publice (în curs de instalare de către MCSI) şi prin reţelele nesecurizate ale unor utilizatori.

O listă a cafenelelor wireless o puteţi găsi aici. Am salutat iniţiativa primăriei de a începe anul trecut plantarea unor hotspoturi în parcuri, şi pe cea a Ministerului Comunicaţiilor de a instala peste 300 de puncte de acces în spaţiile publice din Bucureşti. Reţelele wireless nesecurizate… mergeţi dvs şi le găsiţi cu laptopul. Când descoperiţi un hotspot oficial, marcaţi-l pe această aplicaţie construită pe suport Google Maps.

Cu timpul şi cu ajutorul utilizatorilor, „Acvila” ar trebui să reunească toate hotspoturile din Bucureşti şi să se extindă, eventual, la întreaga ţară. Urmăriţi filmuleţul de pe YouTube pentru a vedea cum funcţionează aplicaţia. (via refresh.ro)

(Prin parc) Benzi de biciclişti ca-n Star Trek în Tineretului, beznă apocaliptică în Carol

July 17th, 2009

benzi-11

În Parcul Tineretului s-au făcut benzi pentru biciclişti. Sunt galbene, trasate cu vopsea şi înconjoară parcul. N-au neapărat o logică, de exemplu taie aiurea, pe diagonală, aleile largi şi curbele drepte. Dar s-au făcut, probabil cu gândul nobil de a permite accesul bicicliştilor în parc.

Nu vreau să fiu cârcotaş acum, zic mersi că pot pedala încă prin Parcul Tineretului. Însă oamenii care au desenat acele benzi aveau probabil o gândire cu mult înaintea vremurilor în care trăim noi. Erau, probabil, nişte ingineri din Star Trek ce s-au întors în timp pentru a face un bine omenirii sălbatice din secolul XXI. Pentru că, la fiecare acces în parc, benzile se termină brusc. Se presupune că bicicliştii care vor să se plimbe prin Tineretului se teleportează în punctele de acces iar cei care s-au plictisit de parc se teleportează unde vor ei din punctele de acces.

(more…)

(Prin parc) S-a dat liber la iarbă

July 16th, 2009

liber-la-iarba

Vă recomand trei evenimente în mijlocul ierbii:

Vineri, sâmbătă şi duminică, în parcurile Bazilescu, Titanii şi Sebastian, Primăria Bucureşti în parteneriat cu ArCub vă invită la teatru. Programul se numeşte „Cartier de vară” şi se desfăşoară în fiecare week-end, de pe 17 iulie până pe 20 septembrie. Spectacolele sunt dimineaţa (de la 10.00) şi seara (de la 20.00) şi includ piese pentru copii, concerte şi dans. Găsiţi trupele şi piesele lunii iulie aici.

De vineri, 17 iulie, până duminică, 26 iulie, în parcul Bazilescu veţi avea de ales între teatru şi film. „Sub clar de lună” este o proiecţie de film în aer liber organizată de APFR (asociaţia din spatele TIFF-ului) şi de Primăria Sectorului 1. Veţi vedea filme care au rulat în cinematografe („Star Trek“, vineri, 17 iuliue; „Fast & Furious 4“, sâmbătă, 18 iulie), dar şi filme de festival (documentarul „Maradona by Kusturica“, duminică, 19 iulie; „Gommora“, miercuri, 22 iulie). Filmele încep de la ora 22.00.

Sâmbătă, 18 iulie, de la 12.00, la Cetatea din Cişmigiu e liber la iarbă. Se va picta, citi, fotografia şi se vor meşteri cercei în mijlocul ierbii. Va fi prezentat şi proiectul de restaurare „Cişmigiul în detaliu”, realizat de studenţii de la Peisagistică. Seara se termină la ora 22.00, în clubul Fabrica, unde va concerta trupa Nigels. Proiectul e organizat de Free Act Communication în colaborare cu Centrul de Tineret al Bibliotecii Metropolitane Bucureşti si zbb-2009.ro. Găsiţi programul happeningurilor aici.

Înţeleg că cel de-al treilea eveniment sărbătoreşte faptul că Sorin Oprescu a dat liber la călcatul ierbii în parcurile din Bucureşti. Mulţi spun că în felul acesta revenim la normalitate. În principu, sunt de acord cu călcatul pe iarbă. Însă una e să stai cu pătura pe spaţiul verde şi să citeşti, şi alta e să devastezi pajiştea.

Am asistat, anii trecuţi, la nişte evenimente cultural-electorale în Cişmigiu, cu bere şi grătărele, în care miile de oameni atraşi de tarafuri şi fum bătătoreau de zor fiecare centimetru pătrat de spaţiu verde. În asemenea condiţii, nu sunt deloc de acord cu „liber la iarbă”.

Accesul la cele trei evenimente este, şi el, liber.

Citiţi şi „Primăriile testează cultura” pe BDJC.

(2 roţi) Bikewalk #5, duminică, Izvor-Izvor

July 11th, 2009

bikewalk5

O modalitate prin care aţi putea să vă plimbaţi pe bicicletă prin Bucureşti relativ feriţi de pericolul portierelor şi al claxonaelor ar fi Bikewalk #5. Veţi fi protejaţi pentru că veţi merge în pluton, alături de alte câteva zeci sau sute de biciclişti.

Pentru plecare prezentaţi-vă duminică, la ora 18.00, în Parcul Izvor. Participanţii promovează bicicleta şi militează pentru o folosire mai sigură a acesteia (care implică şi piste pentru biciclete accesibile, parkinguri, facilităţi). Iată traseul:

Plecare din: Parcul Izvor
Calea 13 septembrie
Bulevardul Ghencea
Drumul Taberei
Razoare
Sos. Panduri - Bulevarul Tudor Vladmirescu
Soseaua viilor
Eroii revolutiei
Soseaua Giurgiului
Calea Ferentari
Calea Rahovei
Sosire în: Parcul Izvor

Găsiţi o serie de imagini de la Bikewalk-ul anterior aici. Pare un eveniment pentru puşti, dar asta pentru că, din păcate, majoritatea celor care se încumetă să folosească bicicleta în Bucureşti sunt tineri şi, probabil, inconştienţi.

(Prin oraş) De-ale bicicliştilor

July 11th, 2009

pe-bicicleta

De acord cu Florin Dumitrescu aici şi aici: oricine deschide uşa maşinii în faţa bicicliştilor e un tembel şi oricine îi claxonează pe biciclişti e un ghiolban prost.

Cu deschisul uşii am păţit-o şi eu o dată, mai puţin dramatic decât Florin, ce-i drept: am pus o frână în ultimul moment şi a fost cât pe ce să iau în braţe portiera unei Dacii oprite pe marginea drumului. N-am auzit nici un fel de scuze, iar dacă aş fi îndoit portiera şoferul (un nene de cartier, la vreo 30 şi ceva de ani) m-ar fi scos probabil bun de plată. Cu claxonatul am păţit-o de nenumărate ori. Pur şi simplu, şoferii nu-şi pot imagina ce efect poate avea claxonarea unui biciclist/pieton de la trei metri. Deşi legea spune clar că nu ai voie să claxonezi un obstacol de la mai puţin de 25 de metri. Exerciţiu de imaginaţie pentru şoferi: conduceţi maşina şi un tir trece pe lângă dvs, şoferul dă o sirenă în timp ce vă depăşeşte. Nu e aşa că vă aruncă afară de pe şosea?

Merg deja pe bicicletă de câţiva ani buni în Bucureşti. Încă mi-e frică să circul pe străzile cu trafic intens, unde bicicliştii sunt ţinte vii. De fapt, e o idee foarte proastă să circuli pe arterele mari. Sunt poluate şi foarte periculoase. Dacă porniţi undeva cu bicicleta, alegeţi străzile ocolitoare, chiar dacă asta înseamnă că veţi ajunge la destinaţie puţin ma rapid decât într-o plimbare pe jos. Rapiditatea pe bicicletă în acest oraş e oricum o utopie. Avantajul unui astfel de parcurs e că descoperiţi locuri noi şi aveţi timp să vă uitaţi la casele, copacii, oamenii din jur.

Citiţi un reportaj mai vechi despre mersul pe bicicletă prin Bucureşti aici.

 

(Trailer) Ice Age 3 & Băneasa Drive-in

July 1st, 2009

De astăzi, în cinematografe.

Vestea auxiliară oarecum bună: primul cinematograf drive-in digital din Bucureşti va fi inaugurat cu acest film la Băneasa (ecranul e între Băneasa Shopping Center şi Ikea). Am fost la ceva asemănător la Polus Center, în Cluj, în timpul Tiff-ului. Nu a fost neapărat rău, nici ceva extraordinar n-a fost. Nerecomandat să încerci să vezi filme de pe bancheta din spate a maşinii.

Vestea auxiliară deloc bună: filmul e dublat în limba română. Imaginaţi-i pe Sid, Manny şi Diego vorbind româneşte, eventual cu expresii neaoşe şi cu intonaţie…

 

(Prin târg) Bookfest, pe văzute

June 20th, 2009

cititori

Am pus în sfârşit piciorul la Bookfest şi, numai bine, ieri am stat aproape toată ziua acolo. Presupunerea cu care plecasem de acasă era corectă: târgul e aproape tras la indigo după cel de anul trecut. Cifrele de anul acesta sunt: 13.700 mp ca suprafaţă, 150 de standuri, peste 25.000 de titluri de cărţi. Patru concerte şi unsprezece filme de la TIFF, pe lista evenimentelor speciale.

Impresii din târg

  • Păstrarea vechii dispuneri a standurilor poate să nu fie, în sine, un lucru rău. Îţi găseşti mai uşor drumul printre lansări şi edituri. Organizatorii au deschis şi câteva puncte de informare, de unde poţi obţine hărţi şi pliante cu programul evenimentelor. Deşi târgul e un labirint ce acoperă cinci pavilioane expoziţionale, cu unele culoare înguste predispuse la blocaj, nu e prea uşor să te rătăceşti.
  • În exterior: terase scumpe cu bere şi mici, vag populate. În interior, pavilionele 15 şi 16, zonele A şi B: coridoare largi, standuri „de lux”, aerisite şi mari, rafturi care-ţi iau ochii. În interior, pavilioanele 16 şi 17, zonele C şi D: aici e un fel de clasa a doua, cu o dispunere gen „tarabe la piaţă” şi standuri mai mici. Din zona B puteţi ajunge în pavilionul 13 (E), rezervat pentru concerte şi filme.

terase-cu-mici

  • Cărţile interesante nu se găsesc neapărat în zonele A şi B. Dimpotrivă, mulţi dintre cititorii care îşi cumpără peste an cărţile din librării vin special la târg pentru standurile din zonele C şi D. Unele volume, precum cele editate de universităţile din ţară (Al. Ioan Cuza, Universitatea de Vest Timişoara etc), le găseşti doar la târgurile de carte.
  • Am asistat la câteva lansări şi la un concert Alexandrina Hristov. Am mers, în mare, la evenimentele pe care vi le recomandam aici. Târgul era relativ liber ieri, puteai să te mişti lejer de la un stand la altul şi să-ţi arunci ochii pe cărţi; astăzi probabil că lucrurile nu vor sta la fel, editorii cu care au stat de vorbă se aşteptau, pentru sâmbătă, la o zi de vârf. Deşi miercuri, joi şi vineri nu a fost deloc aglomerat, colegii de prin edituri spuneau că sunt mulţumiţi de vânzări.
  • Unele edituri mitraliază cu cărţi şi scriitori, la o jumătate de oră au o lansarea. Altele au unul-două evenimente pe zi şi le lasă timp vorbitorilor să se desfăşoare. Sunt edituri care, chiar dacă nu blochează coridoarele, reuşesc să pună în scenă evenimente cu stil. Cred că stilul depinde în primul rând de calitatea vorbitorilor, de combinarea acestora şi de capacitatea de a vorbi atât cât trebuie. Desigur, microfoanele trebuie să funcţioneze. O echipă reuşită a fost Livius Ciocârlie-Mircea Martin-Paul Cernat, la o lansare Antoine Compagnon, „Antimodernii”.
  • Degeaba îi aduni, altfel, la un loc pe Andrei Cornea, Sorin Vieru, Dan C. Mihăilescu, Ioana Pârvulescu şi Emil Hurezeanu, dacă Emil Hurezeanu vorbeşte 40 de minute. Am făcut trei ture complete de târg, aşteptând concluzia lansării, şi dl Hurezeanu tot nu îşi găsea cuvintele de încheiere. În aceeaşi zi, domnia sa participase la alte trei lansări.
  • Lansările pot fi: pretenţioase, cu 6 vorbitori la o carte; sobre, cu aer academic; rapide, cu şase cărţi şi un singur vorbitor (aşa a fost lansarea colecţiei „Ficţiune fără frontiere”, de la Paralela 45, cu o prezentare a lui Liviu Radu pentru literatura fraţilor Strugaţki); interminabile şi paranoice (am auzit ceva care suna ca un miting al pensionarilor de ziua regelui în piaţa Universităţii, undeva la un stand din zona C); interminabile şi plicticoase; obeze, care blochează coridorul; firave, care adună 3 oameni (aici puteţi face un bine, oprindu-vă, pentru că veţi creşte cu 25% numărul participanţilor); în familie, cu prietenii - mai bine am merge şi am bea o bere

martin-page

  • L-am văzut şi pe Martin Page, care arată ca unul dintre personajele sale, timid, oarecum închis în sine şi cu nervii uşor de zdruncinat. Ar fi putut să joace fără efort un savant nebun simpatic. Ioana Pârvulescu a ţinut să ne povestească, în prezentare, cea mai mare parte a cărţii („O poveste de dragoste, poate”, Editura Humanitas). Mulţi vorbitori de la târg nu vor învăţa niciodată această lecţie: un roman nu se povesteşte, trebuie să laşi cititorilor plăcerea să-l descopere singuri.

alexandrina-si-trupa

  • La concertul Alexandrinei oamenii au stat pe jos, ca la yoga. Poziţiile se potriveau cu jazz-ul hipnotic, ce te trimitea în transă. Unii tineri citeau reviste, cu muzica pe fundal sau răsfoiau, în continuare, cărţi.
  • Înainte de a ajunge în târg i-am luat un interviu lui Grigore Arsene, preşedinte al AER şi organizator al Bookfest. Am vorbit despre profilul şi organizarea târgului din acest an, despre Bookfestul din 2010, despre motivele pentru care Vladmir Sorokin şi-a amânat venirea, în ultimul moment. Voi publica interviul mâine, aici, pe blog.
  • (more…)

(Opinii) Cofetărie, librărie

June 11th, 2009

Galantar cu broscute si buburuze, foto: Catalin Sturza

Cofetăria şi librăria sunt prin excelenţă două locuri ale loisirului. În ele te retragi când vrei să iei o pauză şi să te înduşceşti: cu o savarină sau cu o poveste. Ele sunt şi semnele unui burg aşezat, unde oamenii au timp să gândească şi să se relaxeze.

Din Bucureşti cofetăriile au cam dispărut. Cele comuniste, de prin cartiere, s-au evaporat încă de la începutul anilor ‘90. Şi acum mai vezi urmele lor, câte o vitrină de butic deasupra căreia scrie „Lămâiţa”. Cele comuniste din centru au supravieţuit ceva mai mult, însă până la urmă şi ele au sucombat. Acum există câteva locuri fistichii, săli de hotel sau ceainării cu preţuri exorbitante şi câteva prăjituri în meniu, care sunt însă departe de ceea ce eu aştept de la o cofetărie. În oraşul meu de baştină, Constanţa, s-a întâmplat la fel: poţi să umbli mult şi bine cu un prieten/o domnişoară alături, nu dai nici măcar de umbra vreunei cofetării.

Interesant este că prăjituri se găsesc, totuşi, peste tot, ceea ce arată că afacerea cu dulciuri e, în sine, profitabilă. Le poţi cumpăra din galantarele alimentarelor şi în unele locuri le poţi mânca pe loc, stând în picioare la o tejghea. Nu acesta e însă rostul cofetăriei: locul e făcut să stai liniştit, la o masă, cu o linguriţă în mână. Linguriţa se înfige, alene, în frişcă, în căutarea crustei de ciocolată, iar conversaţia se încinge în jurul unor flori, filme, fete şi băieţi.

Librăriile au avut o soartă asemănătoare. Au dispărut mai întâi din cartiere, apoi din centrul oraşelor mari (în Bucureşti au supravieţuit două sau trei), spaţiile lor fiind treptat umplute cu magazine de pantofi şi de haine. Cărţile se vând, prin lanţuri de librării trendy şi prin rafturi de hipermarket, cu suvenirurile pentru turişti şi murăturile la un loc.

Aceste lanţuri trendy sunt eficace, ba uneori oferă şi prijlejul unor momente de socializare plăcute, care nu se compară, totuşi, cu senzaţia de intimitate, de descoperire pe care n-o împarţi cu nimeni, a librăriilor mici. Spre deosebire de prăjituri, prin acest sistem comercial cărţile nu vor ajunge în cartiere. Pur şi simplu, dacă trăieşti şi lucrezi la două staţii de metrou de centru, există mari şanse ca ani întregi să nu vezi o copertă de carte decât la vreo emisiune plicticoasă, la televizor.  (more…)

(Interviu) Despre misterul apariţiei şi dispariţiei monştrilor bucureşteni din deşeuri. De vorbă cu designerul Radu Comşa

June 2nd, 2009

Falci de fiare, via greenrevolution.ro

Falci de fiare, via greenrevolution.ro

Tocmai au dispărut, din Bucureşti, cei şase „monştri ai nepăsării noastre“, plasaţi în Cişmigiu, la Piaţa Victoriei, în pasajul de la Universitate, la Romană, în Piaţa Unirii şi în Parcul Tineretului. Am stat de vorba despre misterul apariţiei şi dispariţiei acestor monştri cu Radu Comşa, unul dintre coordonatorii studenţilor de la Arhitectură aflaţi în spatele proiectului. Discuţia a ajuns şi la palmierii lui Piedone, şi la vocaţia kitsch a edililor bucureşteni.

„Bunul-simţ al monştrilor a fost fix caracterul lor temporar”

Ce durată de viaţă ar fi trebuit să aibă „Monştrii nepăsării noastre”? Mie îmi plăcea să-i văd prin oraş, cred că ei personalizau, fără doar şi poate, locurile în care sunt amplasaţi. Însă pe plăcuţele din dreptul lor scria, dacă am observat bine, că sculpturile ar fi trebuit să expire încă din aprilie.

Monştrii nepăsării noastre” au fost materializarea unei teme de design propuse de Green Revolution, care a fost un comanditar în sensul cel mai clasic al cuvântului. Pe această temă dată au fost imaginate conceptele monştrilor de către studenţii anilor I, III şi IV ai secţiei Design de la Arhitectură. Nu sunt sculpturi, au fost doar nişte obiecte cu o funcţie precisă pentru care şi temporaritatea a contat în ecuaţia temei. Şi din acest motiv n-am dorit să personalizeze amplasamentele, care s-au decis în ultima clipă, cu excepţia celui din Pasajul Universităţii. Ceea ce s-a  personalizat a fost ubicuitatea efectelor nepăsării. Sticlele de plastic se găsesc aruncate peste tot, nu numai în Romană, la fel şi cablurile care sunt agăţate brownian prin Bucureşti şi nu numai pe coastele ecorşeului Richard Inimă Deşeu de la Tineretului.

Richard Inima Deseu, via greenrevolution.ro

Richard Inima Deseu, via greenrevolution.ro

Chiar, de ce nu am fi putut să lăsăm monştrii acolo unde erau? Ei ar fi putut deveni un fel de emblemă pentru Bucureşti, cum sunt urşii pentru Berlin, de pildă. Dacă mai adăugam câţiva, ar fi fost posibil ca ei să înceapă să distragă atenţia de la palmierii, dinozaurii şi urşii polari cu beculeţe plantaţi în Sectorul IV de Piedone.

Bunul-simţ al monştrilor a fost fix caracterul lor temporar şi am fost iritat de faptul că, din cauze logistice, moartea lor a întârziat cu o lună. Moartea monstrului la momentul potrivit intră în logica oricărui joc. Bucureştiul are nevoie de embleme, dar simbolurile să fie vii, de exemplu la Bienala de Arhitectură 2008 am propus o astfel de emblemă în miniatură. Un ciobănaş Bucur la scara umană, un pic indolent (exact ca Bucureştiul de azi), un fel de doză homeopatică de normalitate pentru un spaţiu public care agonizează între statui academic-bolnave şi papiloame kitsch-invazive din fibră de sticlă.

(more…)

RSS Feed

Search