Blog de jurnalist cultural

Am stat aproape două zile încheiate la Bookfestul din 2009, timp în care am cumpărat cărţi, m-am expus la un număr debusolant de lasnări, am stat la două concerte şi m-am ciocnit de cea mai mare parte din lumea literară românească. Dacă târgul ar fi zburat, precum casa lui Dorothy, pe o tornadă spre Oz, ţara noastră ar fi rămas cu foarte puţini critici şi scriitori. Sau, mă rog, cu foarte puţini dintre cei care contează.

• Bookfestul e, în esenţă, ceea ce spunea Grigore Arsene în acest interviu: o librărie de 13.700 mp. Cifrele de vânzări pe care le-am văzut în presa de azi arată că cel mai bine vândut titlu al celei mai promovate edituri din târg s-a dus pe undeva pe la 700 de exemplare. E un tiraj întreg epuizat în câteva zile, ceea ce e un record de librărie; pe de altă parte, pentru un târg cu aproape 100.000 de vizitatori (cred că atâţi trebuie să fi fost, n-am văzut încă statisticile AER), e destul de puţin.
• Editorii (citaţi de presă sau descusuţi de mine, pe teren) spun că nu s-a simţit criza şi că au avut încasări frumoase. Mie, totuşi, târgul mi s-a părut gol, chiar şi în ziua de vârf. În general, uitându-mă la oameni, foarte puţin erau încărcaţi cu sarsanale. Observaţiile empirice de acest tip nu sunt însă neapărat relevante. Aştept statisticile oficiale, pentru a mă dumeri.
• Unele ziare de calitate au folosit pretextul târgului şi al cărţii pentru a-şi promova intens editurile favorite şi oamenii din trust. Acest fapt devine supărător, în special din perspectiva cititorului-cumpărător: dacă parcurgi paginile respective, ai impresia că singura editură care a existat în târg a fost Humanitasul şi că singurele personalităţi ce au lansat cărţi au fost cele din trustul Realitatea-Caţavencu. Nu e onest, deoarece la Bookfest au fost mult mai multe lucruri de citit/văzut/auzit: tot târgul nu se reduce, în orice caz, la 4-5 vedete-scriitori. Sper, totuşi, că cititorii au fost mai deştepţi şi au pornit la descoperiri pe cont propriu.
• La polul opus acestei mediatizări, m-am întâlnit cu una dintre cele mai impresionante apariţii din târg. Dramaturgul Paul Everac stătea stingher pe un scăunel, alături de soţia domniei sale, cu o hârtie A4 în faţă pe care scria „Everac”. Era o sesiune de autografe, fără nici un cititor care să vină să ceară autograf. Sic transit gloria mundi. Aproape că mi-a venit să las totul baltă şi să plec acasă.

• Din interviul de ieri cu Grigore Arsene merită reţinut: este încă departe momentul când târgurile de carte din România vor semăna cu cele din Occident, unde se vând, în principal, drepturi editoriale; toată piaţa noastră de carte este cât cifra de afaceri a unei companii modeste de cosmetice din România; cartea nu e, totuşi, un obiect de lux, în capul listei de sacrificii pentru vremurile de criză; prin citit omul îşi încarcă bateriile, face mai bine faţă dificultăţilor.
• Dintre noutăţile pe care le-am luat din târg: „Mentaliştii” lui Florin Manolescu de la Cartea Românească, „Kremlinul de zahăr” al lui Sorokin şi „Asylant” al lui Liviu Bîrsan de la Curtea veche, „Scarabeul în muşuroi” de fraţii Strugaţki şi „Celălalt trup” de Milorad Pavic de la Paralela 45, „Căderea lui Hyperion” de Dan Simmons şi „Iureşul săbiilor” de George R.R. Martin de la Nemira, „Sacrificiul vraciului” de la Corint Jr, „O poveste de dragoste, poate” de Martin Page de la Humanitas, o reeditare Sebastian A. Corn, „Adrenergic”, de la Millennium Press. Pe unele dintre ele o să le prezint în săptămânile următoare aici pe blog.