Mergeţi să vedeţi „Concertul” lui Radu Mihăileanu, îl mai prindeţi, poate, în Festivalul Filmului Francez, în ziua de încheiere. E un film care evoluează într-o altă ligă a cinematografiei şi care îi face pe altfel foarte talentaţii regizori români ai „noului val” să pară nişte artişti ezitanţi, ce se tem încă să folosească la maxim potenţialul fabulos al acestei arte. „Concertul” acoperă o multitudine năucitoare de teme şi de stări, te poartă mereu, într-un carusel perpetuu, de la râs la lacrimi şi înapoi. E un film despre comunism şi nostalgia după acesta, despre Rusia oligarhilor, despre discriminare, evrei, minorităţi şi, nu în ultimul rând, despre obsesie şi artă.
Archive for the ‘Cinema’ Category
(Film) Nouă, şi atât
November 2nd, 2009
Vedeţi, întâi, acest scurtmetraj al lui Shane Acker, intitulat „9″. Lui Acker i-a luat patru ani şi jumătate să creeze filmuleţul de 10 minute, şi a ajuns cu el până pe lista scurtă a Premiilor Oscar (cel mai bun scurtmetraj de animaţie), în 2005.
(Halloween) La film sau la supermarket?
October 31st, 2009
Departe de a fi ceea ce spune Vaticanul („o sărbătoare a fricii şi a morţii”), Halloweenul e doar un alt prilej de a mâna oamenii spre supermarketuri, pentru a sărbători cum se cuvine cu tot felul de cadouri şi produse tematice. Paştele, Halloweenul, Crăciunul - n-are nici o importanţă că sunt sărbători păgâne sau creştine, tot ceea ce contează e că ne decorăm fistichiu casele şi că dăm buzna la mall-uri să ne umplem coşurile de cumpărături.
Şi, desigur, cele trei sărbători sunt un bun prilej pentru a lansa blockbustere. De Paşte vedem „Patimile lui Hristos” (televiziunile trăiesc foarte bine şi din difuzarea „Iisusului din Nazaret” al lui Zeffirelli), de Crăciun ne curăţim sufletele cu „Poveste de Crăciun”, „How the Grinch Stole Christmas” şi cu multe altele despre iertare & spiritul Crăciunului, iar de Halloween… Aici opţiunile sunt deschise. Cel mai bine merge, în orice caz, un film horror.
Anul acesta încercaţi „Paranormal Activity“, un very-low-budget realizat în 2007, dar relansat, cu mare tam-tam, de Halloween-ul curent. A costat 11.000 de dolari şi, până acum, a adus deja încasări de 10 milioane. Nu-i un horror rău, merge foarte mult pe urmele lui „The Blair Witch Project” - e folosită o singură cameră de filmat, filmul mizează pe ceea ce intuieşti mai degrabă decât pe ceea ce vezi, te lasă, altfel spus, să te sperii singur - şi, dacă reuşiţi să intraţi în atmosfera filmului, o să trăiţi foarte probabil câteva (auto)sperieturi bunicele.
(Cinema) Liceenii se întorc - ghinion!
August 20th, 2009
Mi-e groază de ceea ce o să iasă de aici. Cineva şi-a pus în minte să continue seria „Liceenii“, updatând-o cu probemele momentului: droguri, familii disfuncţionale, prostituţie, alcool. Pentru asta acel cineva l-a găsit, nici mai mult, nici mai puţin, pe Adrian Popovici, cunoscut pentru „capodopere” precum „Un acoperiş deasupra capului” şi „Vlad Nemuritorul“/ „Dracula The Impaler” (Popovici a fost şi producător pentru „Azucena - Îngerul de abanos“). Noul film ar fi, conform producătoarei Cornelia Paloş, nici mai mult, nici mai puţin decât un… thriller.
(Cinema) Up: Pixar deasupra tuturor
July 24th, 2009
Nu credeam că a vedea un film în 3D e cine ştie ce chestie. Nu credeam, de asemenea, că Pixar poate să scoată ceva mai amuzant decât „Finding Nemo” sau „Monsters Inc“. Ei bine, dacă e vorba de „UP” („Deasupra tuturor”), cel mai nou film Disney-Pixar, 3D-ul chiar e o chestie esenţială. Şi da, parascovenia asta cu moşuleţul ce-şi trăieşte aventura vieţii într-o casă propulsată de baloane cu heliu e mai amuzantă decât păţăniile lui Nemo, Mike, Sulley and co.
Şi, de asemenea, nu credeam că un film de animaţie dublat în româneşte poate fi şi altfel decât detestabil. Din nefericire, „Up” e dublat în română, însă cei care au făcut dublajul au reuşit să armonizeze vocile şi cuvintele astfel încât ele să nu zgârie timpanul. Totuşi, e clar că în film e vorba despre un „cercetaş”, un boy scout, nu despre un „poştaş”, cum tot insistă personajul negativ, şi mai sunt şi alte scăpări cu care putem totuşi să trăim.
E interesant că „Up” e unul dintre puţinele filme de animaţie în care am văzut sânge. Şi alte lucruri care îndeobşte nu încap în asemenea filme: bătrâneţe, moarte, irosire. Până la un punct, „Up” are o poveste ce iese destul de binişor din tipare, după care desigur revine la aventura clasică, bine vs rău, drum cu denivelări moderate spre happy end. Un singur film de animaţie se apropie, din punct de vedere al profunzimii emoţiilor, de „Up”, şi acesta e tot o peliculă Pixar, unul dintre cele mai lăudate titluri de anul trecut: „Wall-E“.
(Presa internaţională) Manohla Dargis şi Roger Ebert despre cel mai nou film „Harry Potter”
July 21st, 2009
Cel mai recent film al seriei „Harry Potter”, ecranizarea volumului „Harry Potter şi prinţul semipur”, va avea premiera vinerea aceasta în cinematografele româneşti. Ar trebui să fie penultimul film al seriei, după ce al şaptelea volum (şi ultimul) a apărut în librării, sub semnătura lui J.K. Rowling, acum exact doi ani.
Aici apare însă prima surpriză: nu va fi penultimul, ci antepenultimul film, după ce studiourile Warner Brothers au hotărât să împartă cel de-al şaptelea volum în două părţi. „Ţingând cont de faptul că prada pentru Harry Potter şi Marele lui Pocal cu Aur Cinematografic se ridică acum la 4,5 miliarde de dolari în box office-ul internaţinal, ezitarea studiourilor de a ajunge la final e înduioşător de evidentă”, comentează criticul de film Manohla Dargis într-o cronică din „New York Times”.
(Cinema) „Paris, je t’aime” sub clar de lună în Basilescu
July 20th, 2009
Mergeţi să vedeţi/să revedeţi mâine, în parcul Basilescu, „Paris, je t’aime“. Filmul va fi difuzat începând cu 22.00, în cadrul programului „Sub clar de lună“. Accesul este gratuit, singurul inconvenient este că, la ora la care se termină proiecţia, nu mai circulă nici un mijloc de transport în comun, aşa că vă trebuie fie maşină, fie bicicletă plus curaj.
Să vă mai povestesc despre „Paris, je t’aime”? E o amestecătură de multe lucruri acest film, poveşti de dragoste, corectitudine politică, umor şi pe alocuri cinematografie de foarte bună calitate. Segmentul meu favorit este „Tuileries”, regizat de Ethan şi Joel Coen, cu Steve Buscemi în rolul unui turist care şi-o încasează de la un cuplu de exhibiţionişti.
„Sub clar de lună” ţine până la sfârşitul week-endului; vă mai recomand „Gommora” lui Matteo Garrone (vă va trebui totuşi multă răbdare pentru acest film) şi „Vicky Cristina Barcelona” al lui Woody Allen.
(Film) Potter 006
July 15th, 2009
În curând, vrăjitorul ochelarist din romanele lui Rowling se va întoarce pe ecranele româneşti pentru a-şi continua duelul cu lordul Cap de Mort. Fanii spun că ar fi cel mai bun film Harry Potter de până acum. Cartea e, cu siguranţă, una dintre cele mai reuşite ale seriei.
Pregătiţi-vă pentru multe CGI-uri, pentru mai puţine glumiţe şi pentru o atmosferă chiar mai sumbră decât în filmul precedent.
Din 24 iulie la cinema.
(Opera) „Repo, opera genetică” - distopie rock gore sf kitsch şi apocaliptică
July 8th, 2009
„Repo! The Genetic Opera” este, după cum veţi deduce din titlu, o operă genetică pentru cinema. Personajul principal e Repo Man, un savant care face treaba murdară pentru GeneCo, megacorporaţia deţinătoare a monopolului peste tranplantul de organe într-o lume devastată de maladii genetice.
Repo vine de la „repossession”, acţiunea de a lua ceva înapoi: în cazul acesta, organele din trupurile celor care n-au suficienţi bani să-şi achite datoriile către GeneCo. Dacă „Jesus Christ Superstar” şi „The Doom Generation” vă spun ceva, veţi înţelege mai uşor ce vrea să fie „Repo”. E telenovelă, SF apocaliptic şi operă rock. Paris Hilton are şi ea nişte apariţii minore, care i-au adus o Zmeură de aur în 2008 pentru cea mai proastă actriţă într-un rol secundar.
Mie mi-a plăcut Repo pentru violenţa grafică extremă, total golită de orice conţinut emoţional. Un gore foarte kitsch, sânge pe toţi pereţii, şi câteva arii rock smulse din rărunchii protagoniştilor. Nici un fel de feeling, doar scheme de telenovelă şi scene ca-n benzile desenate.
Din 10 iulie veţi putea vedea „Repo” şi în cinematografele din România.
(Carte) Truffaut văzut de Magda Mihăilescu, la Institutul Francez
July 4th, 2009
Criticul de film Magda Mihăilescu îşi lansează luni, la Institutul Francez (sala Elvira Popescu), noua sa carte, „François Truffaut, bărbatul care iubea filmele“. Lansearea va începe la 18.00 şi va fi urmată de proiecţia filmului „Vivment Dimanche“.
Am luat şi eu volumul Magdei Mihăilescu (apărut la Editura Curtea Veche) de la Bookfest, aşa că vă pot oferi un fragment: „Asemenea unui corp aşezat în dreptul luminii la toate orele zilei, pentru a desluşi treptata lui învăluire în tulburarea zorilor, în limpezimea clasică a amiezilor sau în aburii romantici ai înserărilor, creaţia lui Truffaut a fost analizată cadru cu cadru. Fără să fi creat o şcoală (precum Godard), fără să fi fost vreodată la modă (nu este nici astăzi, materia truffaldiană, fragilă în speranţe, nu se lasă împrumutată), artistul a sedus mai mult decât oricare dintre cineaştii Nouvelle Vague, dar a şi intrigat, descumpănit. A fost decojit, aşa cum ne-a învăţat Hitchcock, «foaie cu foaie, ca o ceapă», şi cu toate acestea, mereu avem impresia că mai e până să dăm de miez”.
Cam asta face şi Magda Mihăilescu: decojeşte, cadru cu cadru, creaţia cineastului, în căutarea unui numitor comun, a unui miez. Răsfoind cartea, e clar că şi autoarea iubea, pe când a scris-o, filmele lui Truffaut.
Penntru Magda Mihăilescu am o consideraţie deosebită de pe vremea când o citeam în paginile „Adevărului literar şi artistic” (una dintre puţinele rubrici pe care le urmăream acolo) şi apoi în „Gândul”. Mai nou, M.M. publică destul de des şi în „Cultura”; citiţi un articol de-al ei despre Cannes aici.
La lansarea de la Elvira Popescu vor vorbi, alături de Magda Mihăilescu, Alex Leo Şerban şi Mihai Iovănel.
(Cinema) „Poliţist, adjectiv” cu 10 oameni în sală
July 4th, 2009
Am văzut ieri după-amiază „Poliţist, adjectiv” al lui Corneliu Porumboiu, la cinema Studio. E un loc potrivit acesta pentru a intra în atmosfera „Poliţist, adj”. De fapt, e foarte potrivit pentru a vă scufunda cu totul în spiritul filmului, deoarece decorurile Vasluiului filmat de Porumboiu se prelungesc, foarte fluid, în cele ale sălii comuniste.
Nu am de fapt nimic cu cinematograful Studio. E unul dintre locurile mele preferate din Bucureşti, pentru a vedea filme: de modă veche, intim, cu 10 oamei în sală. Cam atâţia oameni au fost şi când am văzut eu „Poliţist, adj”: vreo 10.
Acum, de obicei îmi place să văd un film fără a fi deranjat de cronţ-cranţ-ul celor din jur. Însă de această dată chiar nu înţeleg. Ce film a fost mai mediatizat, în ultima vreme, decât „Poliţist, adj”? Vorbim despre o peliculă care a fost vedetă la Cannes şi la TIFF. Vorbim despre un film anunţat, lăudat, chibiţat aproape în fiecare zi în presă. Am citit nenumărate interviuri cu regizorul, numai Mediafaxul a făcut vreo 5. Nu era normal ca lumea să se înghesuie să vadă acest film?
(Interviu) Cristian Mungiu: „Amintiri din epoca de aur” este, în mod asumat, o peliculă pentru spectatorii care percep filmul ca entertainment
June 14th, 2009
„Amintiri din epoca de aur” a avut recent premiera la Cannes, iar în România a rulat pentru prima oară la TIFF 2009. Pe ecranele cinematografelor noastre filmul va intra, probabil, în septembrie; pe plan internaţional, cel mai recent film al lui Cristian Mungiu a fost deja vândut în 25 de ţări.
În sala de la TIFF, la premiera din deschiderea festivalului, a fost prezentată o variantă integrală, „director’s cut”; spectatorii au râs cu lacrimi, iar la finalul TIFF filmul a primit o menţiune specială a juriului Zilelor Filmului Românesc.
Episoadele filmului sunt: „Legenda activistului în inspecţie” (r. Ioana Uricaru) ; „Legenda fotografului oficial” (r. Hanno Höfer); „Legenda politrucului zelos” (r. Răzvan Mărculescu); Legenda şoferului de găini” (r. Cristian Mungiu); „Legenda miliţianului lacom” (r. Contantin Popescu); „Legenda vânzătorilor de aer” (r. Cristian Mungiu). Scenariul este scris de Cristian Mungiu.
- „Amintiri din epoca de aur” a fost deja vândut în peste 25 de ţări;
- Filmul e un omnibus ce evocă partea comi-tragică a perioadei comuniste;
- Cristian Mungiu crede că încă locuim în Epoca de Aur, mai ales prin mentalităţile din capul nostru;
- Pentru filmare au fost mobilizaţi aproape 100 de actori, echipa a scos maşinile din faţa Casei Scânteii, a cărat un carusel la 500 de km de Bucureşti şi a dresat un porc să urce cu liftul;
- „Amintiri” e făcut pentru a amuza spectatorul din sălile de cinema, pentru a ademeni cât mai mulţi oameni la cinematograf;
- Dacă nici un film ca acesta nu va scoate spectatorul din casă, arată Mungiu, înseamnă că obiceiul de a vedea filme în oraş a dispărut în România.
„E genul de film la care povestea contează mai mult decât felul cum o filmezi”
De ce aţi ales să construiţi un astfel de film modular în jurul unor legende urbane din perioada comunistă? Structura modulară mi-a amintit de proiectul german „Obicete pierdute“, la care aţi contribuit cu un episod, însă de ce aţi ales să plonjaţi în folclorul urban din vremea comunismului?
Ştiu poveştile astea cu mult timp înainte să ştiu ce e aia o legendă urbană. Le-am tot povestit de-a lungul timpului unora şi altora şi de fiecare dată oamenii râdeau. Aşa că într-un context în care a trebuit să-mi pun problema prin ce poveşti s-ar putea invoca partea comi-tragică a perioadei comuniste, nu mi-a fost greu să mă decid la poveştile astea. „Obiecte pierdute” mi-a arătat ce probleme întâmpini când faci un film colectiv şi m-a ajutat să concep „Amintiri din epoca de aur” ca pe un singur film făcut de mai mulţi regizori, nu ca pe o colecţie de scurtmetraje individuale. Iar rezultatele îmi arată că am reuşit: „Obiecte pierdute” s-a distribuit în foarte puţine teritorii în timp ce „Amintiri” e deja cumpărat în peste 25 de ţări.
Cum aţi reuşit să împăcaţi stiluri şi viziuni regizorlae diferite (a lui Hanno Höfer, Răzvan Mărculescu, Constantin Popescu, a Ioanei Uricaru şi a dvs) într-un proiect al cărui scenariu a fost scris, înţeleg, de la un capăt la celălalt de dvs?
E genul de film la care povestea contează mai mult decât cum o filmezi. Filmul a căpătat o coerenţă în plus de pe urma faptului că scenariul a fost scris de o singură persoană, dar între felul în care sunt tratate episoadele există diferenţe de abordare destul de mari. Spectatorul obişnuit nu bagă însă de seamă şi nici nu-i pasă - chestiunile astea fiind mai importante pentru critici decât pentru spectatori. Or, „Amintiri” este, în mod asumat, un film pentru spectatorii care percep în principal filmul ca entertainment.
(Film) După „Anticrist”
June 13th, 2009
Am fost aseară la „Anticristul” lui Von Trier, la Noul Cinematograf al Regizorului Român de la MŢR. În afară de scenele extrem de explicite/violente, de sala arhiplină şi de căldura de cuptor, a fost cam aşa (fotografiile îmi aparţin):
TIFF 2009 la Bucureşti: fiori nordici în miez de vară
June 10th, 2009
Nu rataţi selecţia de filme TIFF din Bucureşti, de la MŢR şi Elvira Popescu. Proiecţiile încep miercuri, 10 iunie, şi durează până săptămâna viitoare, joi, 18 iunie. Cele 35 de filme sunt programate seara, într-un ritm tolerabil (unul, două sau trei pe zi la fiecare cinematograf), aşa că aţi putea porni la un maraton TIFF de o săptămână, încercând să vedeţi cât mai mult din această selecţie. Singurul inconvenient este că orele celor două cinematografe se suprapun parţial.
Vineri, de la 19.00, la MŢR rulează „Anticristul” danezului Lars von Trier. Filmul merită văzut fie şi numai pentru scandalul pe care l-a stârnit anul acesta la Cannes. Într-o cronică de festival, Roger Ebert scria: „Rar se întâmplă ca un film serios al unui regizor important să fie atât de răscolitor. Imaginile sale sunt o furculiţă înfiptă în ochi. Cruzimea sa este implacabilă. Disperarea sa este profundă”.
„Poliţist, adj” al lui Corneliu Porumboiu nu face parte, din păcate, din această selecţie; în schimb veţi putea vedea norvegianul „Nord“, de Rune Denstad Langlo, care a împărţit cu „Poliţist, adj” Trofeul Transilvania 2009. Filmul rulează joi, pe 11 iunie, de la 19.00, la MŢR şi duminică, de la 16.00, la Elvira Popescu.
Din ceea ce am văzut anul acesta la TIFF vă mai recomand „Nunta la ţară“, un foarte amuzant road movie islandez, un experiment cu o trupă de actori de teatru, în regia lui Valdis Óskarsdóttir (vineri, 23.15, MŢR şi miercuri, 17 iunie, de la 18.00, Elvira Popescu); „My Marlon and Brando“, un alt road movie, de data aceasta turcesc, remarcabil în special pentru locurile în care a reuşit să filmeze regizorul Huseyin Karabey (sâmbătă, 19.00, MŢR); „Machan“, o coproducţie Germania-Sri Lanka, despre nişte imigranţi care, în disperare de cauză, inventează o echipă fictivă de handbal pentru a face rost de vize (duminică, 17.00, MŢR); „Mammoth“, un fel de „Babel” suedez, cu nişte americani/filipinezi/thailandezi ale căror destine se leagă printr-un şir de întâmplări, pe fondul globalizării (vineri, 18.00, Elvira Popescu).
Favoritele mele de anul acesta rămân norvegianul „Troubled Water“, care nu a fost inclus din păcate în selecţia de la Bucureşti, şi danezul „Flame şi Citron“, o poveste de război pentru cei cu nervii tari, programată duminică, de la 19.00, la MŢR. Aş spune că filmele nordice au dominat TIFF-ul din 2009, şi cu toate că nu am văzut încă nici „Anticrist”, nici „Nord”, nu am ieşit în acest an de la nici un film danez, norvegian, suedez sau islandez care să mă dezamăgească.
Preţul unui bilet la proiecţiile TIFF Bucureşti de la Muzeul Ţăranului Român este de 8 lei, iar la Cinema Elvira Popescu de 7 lei.
(Interviu) Tudor Giurgiu: „TIFF-ul şi-a atins în acest an maximul în ceea ce priveşte logistica şi intensitatea”
June 4th, 2009
Am stat de vorbă cu Tudor Giurgiu, preşedintele TIFF-ului, la cafeneaua din holul cinematografului Republica. Acest cinema e, mi-a povestit Tudor Giurgiu, gol în cea mai mare parte a anului, iar în holul său se organizează nunţi şi târguri de sutiene; prioritatea TIFF-ului de anul acesta o reprezintă publicul, care trebuie convis să meargă, din nou, la cinematograf; modelul spre care tinde festivalul seamănă, cumva, de departe, cu ceea ce se întîmplă la Rotterdam.
„Mai bine înseamnă mult mai divers şi un pic mai multe filme”
Cât de dificil a fost să puneţi în mişcare TIFF-ul de anul acesta din punctul de vedere al organizatorului, în mijlocul crizei economice?
A fost mai dificil pentru că anul trecut aveam sentimentul că TIFF-ul şi-a atins o limită superioară, că mai bine de atât nu ştim să facem. Anul acesta am vrut neapărat să facem câteva lucruri în plus, un program de educaţie şi cultură pentru copii şi pentru elevi, ne-am mai gândit să inventăm şi câteva proiecţii, cum a fost cea de pe Autostrada Transilvania, care a presupus o logistică mare. S-a mărit numărul de locuri în care prezentăm filme, deoarece a apărut multiplexul. A fost o decizie importantă, pe care am luat-o înainte să avem bugetul acoperit. Ne-am gândit că, decât să dăm înapoi, mai bine sfidăm criza şi mergem înainte. Cred că a fost o decizie deşteaptă, pentru că, pe de o parte, fondurile pe care le primeam de la Ministerul Culturii s-au înjumătăţit, de la CNC, la fel, sunt mai puţini bani, datorită cursului leu/euro, însă am reuşit să mai atragem nişte sponsori care în anii trecuţi nu au fost. Cu toate aceste lucruri, cumva, o să o scoatem la capăt. Nu vom avea probabil atât de mulţi invitaţi anul acesta, suntem mult mai cumpătaţi la cheltuieli, se simte efectul crizei.
Mai bine înseamnă mai mult sau mai divers?
Mai bine înseamnă, în privinţa filmelor, mult mai divers şi un pic mai multe filme. Dar, faţă de anul acesta, chiar nu cred că vom putea să facem mai bine. Deoarece, la nivel de capacitate, de cantitate de filme şi de săli s-a atins maximul. Ce trebuie făcut în anii următori la Cluj este mutarea acentului pe calitate, în special pe calitatea proiecţiilor, care în unele săli lasă mult de dorit. Festivalul a ajus la un nivel de reputaţie care e tras foarte mult în jos de calitatea strict tehnică a proiecţiilor. E un fapt care cred că ar trebui reglat în anii următori.
„Este foarte greu să rezişti dacă eşti o sală mică fără să încerci să-ţi câştigi spectatorii”
E o diferenţă foarte evidentă, aş spune, între sălile din centru şi noile săli intrate în circuit anul acesta, la mall. Ce se întâmplă cu aceste săli de cinematograf din centrul oraşului? Mai sunt ele la modă, mai există perspective pentru astfel de spaţii cu un singur ecran?
În timpul anului, sălile acestea nu mai sunt deloc la modă. Ele sunt mereu goale. Pe perioada TIFF-ului se animă foarte mult şi lumea vine pentru că e TIFF-ul. Ceea ce ar trebui făcut ar fi ca primăria şi administraţia locală să preia, în cele din urmă, toate aceste săli din centru. Noi am propus autorităţilor să realizăm un parteneriat şi să le conservăm destinaţia de sală de cinema, transformând însă un loc care, în momentul de faţă, are drept chiriaş o firmă care se ocupă de organizarea de nunţi. Acum câteva săptămâni aici, la Cinema Republica, a fost un târg de chiloţi, sutiene şi blănuri. Dacă acest loc, Cinema Republica, ar fi transformat într-un centru media în care să poţi să închiriezi şi DVD-uri, să ai o cafenea, dacă ar exista un gând al administraţiei de a profita de avantajele pe care le aduce cu Festivalul Intgernaţional de Film Transilvania, cred că destinul sălii nu ar fi pus sub semnul întrebării. Altfel, riscă să devină o fantomă, o epavă care oricum există deja, în momentul de faţă, şi odată pe an să debarcăm noi, precum aliaţii în Normandia, să punem din nou mochetă, să facem decor.
Să fie din nou sala arhiplină cel puţin la câteva proiecţii, câteva zile pe an.
Da, am stat şi pe jos la câteva filme, iar în restul anului să fie 10-20 de spectatori pe zi.
(Reportaj) TIFF 2009 - două zile de festival şi un pic
May 31st, 2009
În timp ce în Bucureşti se desfăşoară BFIT in the Street, eu am plecat spre ploaia şi frigul din Cluj-Napoca, pentru TIFF-ul cu numărul 8. Am făcut excursia la Cluj pentru a găsi, la un loc, filme pe care nu ai unde să le vezi în altă parte, pentru atmosfera celui mai mare festival de film românesc al momentului şi pentru a mă bucura de un fel de vacanţă de cinefil.
Pe scurt, pentru mine TIFF-ul e un fel de cură intensivă cu filme, unde nu există scuze precum lenea şi lipsa timpului pentru a ajunge la cinematograf. Ritmul alent al festivalului, numărul copleşitor de pelicule şi de evenimente, comasate pe o arie geografică restrânsă, te obligă să te ţii de reţetă: filme, multe filme în fiecare zi.
E bine de ştiut
Pe de altă parte, există şi un revers: dacă nu eşti selectiv, te poţi trezi cu o indigestie. Unele filme te încarcă sau te storc emoţional, altele îţi înroşesc sau îţi scurtcircuitează intelectul, altele fac ambele lucruri în acelaşi timp. Unele filme din festival sunt foarte consistente/aţoase, au nevoie de timp pentru a fi digerate. Într-o combinaţie hazardată, cu pauze prea scurte sau fără pauze între filme, v-aţi putea trezi, după o zi plină de TIFF, zicând: nu îmi mai trebuie film un an întreg! Alegeţi-vă traseul cu atenţie, nimeni nu vă ţine pistolul la cap.
Mod de întrebuinţare: filmele sunt grupate în foarte multe secţiuni, Competiţie, Supernova, Umbre, Fără limită, Focus (anul acesta, pe Finlanda, Italia, Polonia, Moldova), Zilele copiilor, Ziua rroma, Ce se întâmplă, documentarule? etc etc. Acest lucru e mai puţin important pentru cinefili; mult mai util va fi programul pe săli de cinema: Republica, Arta, Victoria, Echinox şi Taverna, Cinema City la Iulius Mall, cinema Auditorium la Universitatea Babeş-Bolyai, drive-in-ul de pe Autostrada Transilvania. Pentru a alege un film există o mulţime de sateliţi: ziarul festivalului, Aperitiff, ce prezintă şi recomandă diferite producţii, broşuri la punctele de relaţii cu publicul, un catalog cu sinopsisurile tuturor peliculelor.
(De văzut) Nu pierdeţi „Entre les murs” - joi, MŢR, 19.00
May 26th, 2009
Nu rataţi joi seara, de la 19.00, „Entre les murs” („În clasă”, r. Laurent Cantet), difuzat în cadrul proiectului Noul cinematograf al regizorului român - Studioul Horia Bernea (MŢR).
Viaţa de profesor într-o suburbie pariziană poate să fie foarte grea. Copiii aceia de 14 şi 15 ani te mănâncă de viu. Când să mai ai timp pentru gramatica limbii franceze, când tot ceea ce poţi să faci e să te joci de-a poliţistul non-stop? Elevii, la rândul lor, simt că au tot dreptul să se revolte împotriva unui sistem care nu a fost construit în favoarea lor. Realitatea nu e, probabil, deloc departe de ceea ce ne arată filmul. „Entre les murs” a câştigat anul trecut trofeul Palme d’Or la Cannes şi a fost nominalizat la Oscaruri pentru cel mai bun film străin.
Unele filme stau prea puţin în cinematografe şi publicul nu apucă să le descopere. De aceea proiectul de la Muzeul Ţăranului Român mi se pare o idee excelentă, atâta timp cât readuce astfel de filme pe ecran.
(Cinema) Nu tocmai o glumă despre publicitate - „Cea mai fericită fată din lume”, r. Radu Jude
May 23rd, 2009
Presa românească a tradus formularea „cette piquante plaisanterie sur la marchandisation du monde” a cotidianului „Le Monde” vizavi de debutul în lungmetraj al lui Radu Jude, prin „o glumă picantă despre publicitate”. Cred că mai potrivită ar fi fost traducerea „această anecdotă înţepătoare despre mercantilizarea lumii”, însă, oricum, „Cea mai fericită fată din lume” mi se pare că e mai mult decât atât. În orice caz, e mai mult decât o simplă glumă despre publicitate.
Am văzut filmul lui Radu Jude miercuri seara la Cityplex. Într-un fel, a fost o experienţă destul de plăcută pentru că doar eu şi prietena mea am fost în sală. Toată lauda pentru Cityplex, care a rulat filmul doar pentru doi oameni (şeful de tură a trebuit să-şi dea în prealabil aprobarea pentru asta). M-am simţit ca pe vremuri, la Lira (o sală micuţă, de pe Calea 13 Septembrie), unde nu o dată mi s-a întâmplat să fiu singur în sală. Pe de altă parte, a fost şi o experienţă tristă. Spre sala de lângă, unde rula „Îngeri şi demoni“, nu mai conteneau să curgă oamenii, în vreme ce la filmul lui Radu Jude nu venea nimeni. Poate e prejudecata publicului faţă de filmele româneşti: „nu mergem la ele, că sunt proaste” (pe de altă parte, de ce totuşi creaţiile elucubrante ale lui Sergiu Nicolaescu au spectatori în sală?!). Sau poate e doar populaţia de la mall (vezi şi comentariul acesta, din 20.05).
Cred că cei care nu vor merge la „Cea mai fericită fată din lume” vor ieşi, cu siguranţă, în pierdere. Ce-i drept, începutul mi s-a părut oarecum straniu, în context de Cityplex, cu o sonorizare ştearsă, departe de potenţialul boxelor de multiplex, cu cadre lungi, filmate cu camera fixă. Faţa acneică a unei adolescente pe bancheta din spate a unei dacii rablagite, la volan un şofer în maiou. Primele zece minute ale filmului cred că ar fi golit, oricum, sala. Detaliile încep să se adune, ce e cu această familie aşa de românească, ce opreşte la o benzinărie să-şi tragă peste ţoalele de tăvăleală hainele „de sărbătoare”? Se duc la nuntă, s-ar fi putut spune. Nu chiar, însă pe aproape. Familia are de sărbătorit un eveniment: merge la Bucureşti! Şoferul înjură traficul, „ce masacru e la ăştia aici!”.
(Opinii) Ce s-a întâmplat cu sălile de cinema? Ecranul tradiţional vs complexul de mall
May 20th, 2009
Unul dintre primele lucruri care au dispărut după 1989 au fost sălile de cinematograf din întreaga ţară. Ele fie s-au privatizat rapid, fie au căzut, la fel de rapid, în paragină. Unele dintre ele, înainte de a se închide pe termen nedeterminat, au trecut prin faze trecătoare de întreprinderi private, sub formă de baruri sau discoteci.
Ce s-a întâmplat de fapt cu sălile de cinema toată lumea ştie. Eforturile Ministerului Culturii din ultimii ani de a redeschide vechile săli n-au dus nicăieri. În prezent, din 318 cinematografe, câte au fost în România pe vremea odiosului regim, au mai rămas în funcţiune vreo 30. Dacă or mai fi deschise şi acelea. Sunt multe oraşe mari în care înainte erau cinci sau şase cinematografe şi în care acum nu mai funcţionează nici unul. În Bucureşti, din 45 de săli, mai sunt deschise, cred, 8 sau 9.
Întrebarea e, de fapt, de ce au dispărut aceste cinemauri. Lăsând la o parte incompetenţa administraţiei, ca răspuns de fond, am putea spune că sălile cu un singur ecran nu mai sunt la modă. În Bucureşti au apărut mall-urile şi, odată cu ele, multiplexurile. Complexe mari, cu săli numerotate, popcorn la preţ exorbitant şi decoruri OZN-istice. Multiplex, Movieplex, Cityplex, Starplex, The Light. O mulţime de plexuri care, în privinţa numărului de locuri, egalează, poate, sau chiar depăşesc capacitatea totală a vechilor cinematografe.
