Archive for the ‘Carti cu idei’ Category

(Prin licee) Pământul de Mijloc, blogurile şi tinerii ucenici vrăjitori de la Coşbuc

December 12th, 2009

poza-cu-elevi-de-gimnaziu-cosbuc

M-am hotărât să mă alătur proiectului „Căutăm cititori celebri” din câteva motive. În primul rând, e o ocazie de a mă reîntâlni şi de a discuta despre cărţi cu liceeni, luând pulsul contactului lor cu literatura: ce cărţi citesc, când şi cât, cum sunt ei îndrumaţi, ce înţeleg din ceea ce citesc? Şi, mai ales, le place sau nu le place să citească şi dacă nu, de ce?

În al doilea rând, am trecut la rândul meu pe la catedră, imediat după terminarea facultăţii, şi concluzia mea a fost că ceea ce lipseşte cel mai tare în abordarea literaturii în învăţământul mediu e contactul cu cărţile. Nu cu fragmente comentate din manuale, ci cu cărţile întregi, cele care aşteaptă să fie descoperite în librării şi în biblioteci. Cel mai bun lucru pe care îl poate face, cred, cineva din afara sistemului e să vină şi să le aducă tinerilor nişte cărţi, poftiţi, aşa arată coperta, acesta e un autor de la care eu am învăţat multe, încercaţi-l şi voi!

(more…)

Comments ( 11 )

, , , ,

(Cărţi) Burgomeister - ebook-uri gratuite

November 15th, 2009

Găsiţi la adresa aceasta o colecţie foarte bună de ebook-uri pe care le puteţi descărca gratuit. Burgomeister selectează cărţile şi autorii care-i plac cel mai mult: Fitzgerald, Hemingway, Chandler, Greene, Fowles, Burgess, King, Coetzee, Ballard, Le Carré ş.a. Cel mai probabil, multe dintre aceste texte sunt încă sub incidenţa drepturilor de autor. Deocamdată, însă, site-ul stă în picioare, cu avertismentul că aceste cărţi sunt pentru uzul dvs personal.

Comments ( 0 )

, , , , , , , ,

(Opinii) Primul român laureat al Nobelului pentru literatură?

October 8th, 2009

După săptămâni întregi de speculaţii, pariuri şi campanii de marketing în jurul câştigătorului Premiului Nobel pentru Literatură din 2009, s-a aflat, în sfârşit, rezultatul: este Herta Müller, autoare născută în România.

Avem, aşadar, primul român laureat cu Nobel pentru literatură? E o întrebare minoră, poate, pentru istoria Nobelului, însă pe noi ne frământă de prea multă vreme chestiunea aceasta. Nemţii au vreo 10 laureaţi ai Nobelului pentru literatură, începând cu clasicistul Theodor Mommsen, francezii au 16, grecii au doi, maghiarii unul, până şi bulgarii au unul (Elias Canetti, deşi a scris în germană, a murit în Elveţia şi a fost cetăţean britanic, este trecut în contul bulgarilor).

(more…)

Comments ( 7 )

, ,

(Carte) Bioingineria şi ororile lui Lovecraft

September 22nd, 2009

the_situation_art

Această ştire îmi aminteşte de „Veniss Underground” al lui Jeff Vandermeer. Cu ajutorul unui kit de bioinginerie, orice copil poate zămisli tot ceea ce-i trece prin minte, pornind de la jucării simple, precum pisicuţe cu şase picioare, cu ochi faţetaţi şi cu urechi omeneşti lipite pe spate.

Oraşul Veniss e un coşmar populat cu mutanţi, rod al bioingineriei, al corporatismului ce aduce o nouă orânduire feudală şi al unui demiurg nebun - o inteligenţă artificială organică produsă, la rândul ei, de bioinginerie. Şopârla Spiderman ar putea fi primul pas al lumii noastre pornită în întâmpinarea lumii lui Jeff.

(more…)

Comments ( 7 )

, , , ,

(Bookiseala) Un Matrix avant la lettre. Căutătorii Marelui Graal

July 24th, 2009

coperta-andrenergic 

Sebastian A. Corn, „Andrenergic!”, Editura Millennium Press, 2009

„Andrenergic!” este o nuvelă apărută mai întâi în 1994, într-un număr din „Jurnal Sf”, care anul acesta a fost publicată pentru prima oară în volum la Millennium Press. Pentru mine, „Andrenergic” este prototipul cyberpunk al celui mai reuşit roman science fantasy al lui Corn, „Imperiul marelui graal” (Editura Diasfera, 2004).

Nu spun că între nuvelă şi roman ar exista, neapărat, o relaţie de precedenţă. Ele pot fi, pur şi simplu, piese în oglindă. „Imperiul marelui Graal” e povestea unui han al Hoardei de Aur pe nume Batu Khan care coboară dintr-un viitor îndepărtat al omenirii printr-o succesiune secretă de ecluze temporale spre momentul istoric al asedierii Buharei, în secolul al XIII-lea, de către Ghenghis Han. Batu vrea să cucerească Imperiul, care e însăşi istoria Pământului segmentată în comitate spaţio-temporale. Ceea ce trebuie să facă el e să ia în stăpânire Graalul, adică anul căderii Buharei. Pe urmele sale se aruncă o mulţime de facţiuni rivale ce încearcă să-l oprească şi să pună, la rândul lor, mâna pe Graal.

(more…)

Comment ( 1 )

, , , ,

(La Motoare) Arta participativă & biblioteca vie

July 16th, 2009

ia-artitudine 

Aruncaţi un ochi pe blogul acestui festival „Ia ARTitudine!” de la Motoare. E un festival care promovează voluntariatul în rândul tinerilor, prin intermediul artei participative.

Nu eram familiarizat cu formula „artă participativă”, abia mă obişnuisem cu „jurnalismul participativ“. Înţeleg că este vorba de un tip de artă care urmăreşte implicarea receptorului, astfel încât acesta să devină parte din mesaj. E cam ca şi jurnalismul, deci. Animaţii de stradă, jonglerii, flash mob-uri, workshop-uri interactive de confecţionat cercei şi brăţări, ziduri de cuvinte, Teatru Forum, proiecţii video. Participă 15 voluntari din Franţa, Spania, Polonia, Letonia, Turcia şi 20 de voluntari români ai asociaţiei „A.R.T. Fusion”.

Una dintre ideile cele mai inventive mi se pare „biblioteca vie”, ce persupune că 25 de persoane-cărţi îşi spun poveştile. „Cărţile din biblioteca vie sunt oameni reprezentând grupuri care se confruntă, sau se pot confrunta cu prejudecăţi sau stereotipuri (de gen, vârstă, educaţie, meserie, etnie, rasă, religie etc) şi care ar putea fi victime ale discriminarii sau excluderii sociale” aflu dintr-o invitaţie ARTfusion. Iei cartea, o păstrezi până o „citeşti” şi apoi o returnezi. Cei de la Metropotam.ro spun că aceste cărţi ar reprezenta „Femei rrome - leneşe, persoane cu dizabilităţi - fără vise, deţinuţi în penitenciar - terifianţi” etc.

Programul festivalului îl găsiţi aici. Aţi putea să mai prindeţi două zile bune, vineri şi sâmbătă (11.00-22.00).

Citiţi un text despre arta participativă pe blogul „ARTfusion”.

Comments ( 2 )

, , , ,

(Bookiseala) Universul la amiază. „Scarabeul în muşuroi”, de A.&B. Strugaţki

July 10th, 2009

scarabeul

 A.&B. Strugaţki, „Scarabeul în muşuroi”, traducere de Valerian Stoicescu, Editura Paralela 45, 2009

„Scarabeul în muşuroi” de A.&B. Strugaţki, lansat la Bookfest 2009, e al doilea volum din „Trilogia progresorilor”, alături de „Insula locuită” şi de „Valurile liniştesc vântul”. N-aveţi de ce să vă îngrijoraţi dacă nu aţi citit primul volum: romanul poate fi parcurs foarte bine ca o poveste autonomă.

Această poveste se mişcă, în cea mai mare parte, cu încetineala şi cu greutatea unui raport funcţionăresc. Un investigator secret al COMCON-2 este pus pe urmele unui progresor scăpat de sub control. Maxim Kammerer, investigatorul COMCON-2, citeşte dosarul lui Lev Abalkin, ţinta pe care o urmăreşte. Kammerer face supoziţii despre Lev Abalkin. Kammerer face pe ziaristul şi-i interoghează pe cei care l-au cunoscut îndeaproape în copilărie: Profesorul, Mediucul său curant, o iubită a sa din tinereţe. Kammerer citeşte referatele progresorului Abalkin din timpul misiunii de salvare la care acesta a participat alături de Căpăţânosul Şceckn pe planeta Hope.

Textul e, în cea mai mare parte, la persoana întâi, din perspectiva lui Kammerer. Acesta îşi justifică fiecare decizie, urmăreşte pas cu pas firul oricărei deducţii, parcă ar preda lecţii detectivistice de urmărire unui începător. Puţin le pasă fraţilor Strugaţki de ritmul naraţiunii şi de plictiseala cititorilor. Important este să încercăm să ne facem o imagine despre acest Lev Abalkin, ceea ce nu e deloc uşor.  (more…)

Comment ( 1 )

, , , , , , , ,

(Bookiseala) Comunismul se-mpute de la coadă

July 3rd, 2009

coada-coperta1

Dragoş Voicu, Coada, Editura Cartea Românească, 2009

Romanul de debut al lui Dragoş Voicu, lansat la Bookfest 2009, e pe cât de promiţător, pe atât de inegal. Pe alocuri, „Coada” are pasaje foarte reuşite, şi ideea unor poveşti împletite într-o coadă gigantică la tacâmuri de pui, care înconjoară oraşul, e una ingenioasă. Însă multe dintre amintirile despre „epoca de aur” par desprinse din compunerea unui copil de gimnaziu. Iar romanul nu intenţionează, cu siguranţă, să fie un fel de „Cum mi-am petrecut vacanţa de vară”, de T.O. Bobe: între lunile cozii şi momentul rememorării e o distanţă mare de timp, iar perspectiva e, o arată clar epilogul, nu cea a unui copi, ci aceea a unui ins adult.

Memorabile sunt, în primul rând, dialogurile dintre personajele care stau la coadă: un profesor de matematică, un magaziner, un sculer-matriţer, o textilistă, o muncitoare la fabrica de zahăr, un băieţel - povestitorul. Dragoş Voicu are o foarte bună ureche a dialogului şi surprinde cu fineţe nuanţele fiecărui personaj. Romanul se deschide cu un astfel de schimb de replici peste balcon, când un bărbat îi cere nevestei să-i arunce banii ascunşi pe fundul unei cutii de şuruburi, deoarece „a băgat tacâmuri la Redresare!”.

Dialogurile au umor, în special când în disputele dintre codari intervine şi omul legii, miliţianul, cu soluţiile sale perfect legale. De exemplu, dacă ţara face economie la curentul electric, cei care improvizează diverse instalaţii de iluminare, cu lămpi, lumânări sau baterii de maşină, comit o infracţiune, deoarece consumă energie. Soluţia miliţianului? Să stai pe întuneric! Şi să mai laşi, pe deasupra, ţânţarii să te mănânce, deoarece înţepăturile lor au un efect terapeutic. Miliţianul e imbecilitatea sistemului întrupată în funcţionarul său.

(more…)

Comment ( 1 )

, , , , ,

(Bookiseala) Capitalism sălbatic, la scară galactică: Vernor Vinge, „Foc în adânc”

June 12th, 2009

 foc-in-adanc 

Vernor Vinge, „Foc în adânc”, traducere de Mihai-Dan Pavelescu, Editura Nemira, 2008

„Foc în adânc” este un space opera antrenant, despre o Putere străveche, reînviată de undeva din Transcendent, ce vrea să cucerească Galaxia, şi despre un micuţ echipaj de aventurieri în căutarea a nu-ştiu-ce care ar reuşi să-i pună frâu Puterii. Drumul echipajului trece prin lumea unor indivizi-haită, conduşi de nişte tirani parşivi, cu viclenia şi apucăturile tipice unui ev mediu întunecat. Romanul are toate ingredientele unui space opera reuşit: aventuri şi bătălii stelare, o poveste de dragoste, comploturi, extratereştri excentrici şi baruri spaţiale pe care astfel de extratereştri le populează.

Haite şi purceluşi
În acelaşi timp, Vernor Vinge construieşte un fundal conceptual solid pentru poveste, în jurul ideii de singularitate tehnologică, definitorie pentru opera sa. Puterile care transcend din civilizaţii extrem de avansate tehnologic sunt reprezentative pentru acest concept: dincolo de un anumit punct, cumulul tehnologic extrem de rapid duce spre evoluţii imposibil de înţeles pentru mintea umană. Motorul galaxiei este unul comercial, iar cele mai de preţ mărfuri sunt informaţiile şi lungimile de bandă în Reţeaua Cunoscută. Chiar şi Puterile, care sunt un fel de zeităţi, sunt dependente de reţea şi de comerţ.
Două lucruri mi-au atras în mod special atenţia în romanul lui Vernor Vinge. În primul rând e o rasă extraterestră care se compară cu foarte puţine lucruri din S.F. şi care pentru mine e a doua cea mai uimitoare specie de alieni, după purceluşii lui Orson Scott Card. E vorba despre acei indivizi colectivi, un fel de haite care generează o inteligenţă de grup. Romanul plonjează brusc în mintea unei astfel de fiinţe, care asistă la sosirea accidentală a unei nave umane pe planeta lor, şi apoi perspectiva oscilează permanent între cea umană şi cea extraterestră: prin cele două puncte de vedere încrucişate, şi oamenii, şi haitele par la fel de străini/ciudaţi. Cele mai bine construite personaje ale cărţii sunt nişte indivizi din această specie-haită.

(more…)

Comment ( 1 )

, , , , , , , ,

(Opinii) Despre trolli

June 3rd, 2009

Trolii sunt acele fiinţe care nu sunt în stare de nimic bun. Greoi, agresivi şi înzestraţi cu un intelect rudimentar, trollii sunt mereu în căutarea unui lucru pe care să-l facă bucăţele. Cei din folclorul scandinav (şi din literatura lui Tolkien) zdrobesc tot ceea ce prind sub labele lor mari, de la case la ţeste de muritori. Cei de pe internet, din secolul XXI, strică munca şi plăcerea unor oameni care îşi văd de treaba lor.

Un troll cibernetic se bagă mereu în discuţii spre a le arunca în derizoriu, distrugând, practic, premisele de încredere dintre membrii unui forum sau dintre participanţii la o dezbatere de pe un blog. Un troll nu se mulţumeşte însă cu atât: prin natura sa mitocănească, el/ea va arunca noroi şi venin în stânga şi-n dreapta, sperând să nimerească prin voia întâmplării vreo fire mai sensibilă, de a cărei reacţie să-şi râdă apoi în barbă.

Câţiva trolli de acest fel au distrus, acum două luni, blogul Lucieit. Au pornit o campanie de hărţuire la adresa persoanei care scria din spatele acestui pseudonim şi, până la urmă, omul în carne şi oase a cedat. E ciudat cum cineva poate să clacheze în faţa unor atacuri din registrul fabulaţiilor oteviste, atunci când se află sub protecţia unui pseudonim. Însă, până la urmă, reaua-credinţa şi agresivitatea acestor atacuri, mai mult decât păturnderea în „spaţiul personal” au făcut-o probabil pe Luciat să îşi anunţe abandonul.

(more…)

Comments ( 3 )

, , , , ,

(Bookiseala) Incredibilele păţanii ale locotenentului Thomason

May 29th, 2009

n-are-titlu_mihnea-rudoiu 

Locotenentul Ralph Thomason, eroul şi naratorul la persoana I al romanului „N-are momentan titlu“, este un tânăr pornit să desfiinţeze fiecare mit de care s-a ciocnit în viaţa lui. Tot ceea ce spune şi face Ralph este de cele mai multe ori pură blasfemie El apucă ranga şi loveşte în stânga şi în dreapta, până când toţi idolii vor fi spulberaţi. Mitul familiei burgheze, al elevului model, mitul şcolii militare, al armatei, per ansamblu, mitul iubirii dezinteresate, mitul oamenilor bogaţi şi generoşi, mitul educaţiei, mitul valorii profesionale, toate cad sub ironiile muşcătoare ale lui Ralf.

Romanul porneşte din decorul familiar al orăşelului de provincie în care copilăreşte Thomason, trece prin acela încă vag familiar al liceului şi apoi al academiei militare şi ajunge în zona crepusculară a relaţiilor pe Internet. Site-urile de dating on-line reprezintă un teren foarte puţin cunoscut, cel puţin pentru aceia care îşi petrec timpul citind „Summa Theologica”. Burghezul va întoarce capul şi va spune că e om serios, că n-are timp de aşa preocupări frivole. Aceste site-uri şi oamenii întâlniţi pe ele sunt însă, ne-o va arăta Rudoiu, şi o adevărată mină de aur pentru orice prozator cu o minte deschisă.  

 

Un pionier moralist

Ajuns deja la cel de-al treilea roman, Mihnea Rudoiu este un prozator ce a evoluat în mod simţitor de la o carte la alta. Nu e neapărat vorba despre o acumulare de fond, ci, mai degrabă, despre o limpezime de formă, despre găsirea unei căi de a rămâne elegant şi livresc scăpând de balastul jocurilor intertextuale greoaie şi al notelor de subsol. De data aceasta, Rudoiu îşi ia cititorul de gât şi îi povesteşte tot felul de lucruri amuzante, îl ţine în priză continuă, de la un gag la altul, de la o întorsătură de frază la alta, de la o povesioară incredibilă la alta.

(more…)

Comments ( 0 )

, , , , , , , , ,

(Opinii) 10 motive pentru a pune mâna pe-o carte (II)

May 28th, 2009

books

Am deschis ieri, în articolul de aici, o listă cu 10 argumente pro-citit. M-am gândit la aceste motive, spuneam, în urma unui program pe care l-am desfăşurat în câteva zeci de şcoli şi de licee româneşti, menit să-i convingă pe adolescenţi să citească. Am găsit aceste argumente cu ajutorul liceenilor, însă ele sunt la fel de valabile, sper, pentru toată lumea.

5. Lectura e un exerciţiu de întreţinere, e ca şi cum ai unge lanţul de la bicicletă. Dacă lăsaţi mintea nerodată, ea vă da rateuri şi în curând vă va fi greu să nu spuneţi „oamenii are probleme serioase” sau să nu calculaţi pe degete doi plus doi.

6. Cititul se deprinde prin practică. Nu pare un argument în favoarea lecturii, însă lucrurile stau aşa: odată cu exerciţiul, veţi descoperi şi bucuria cărţilor şi veţi ajunge, cu timpul, cititori de cursă lungă. E adevărat, e mai uşor să priveşti la televizor decât să citeşti. Acest fapt este valabil, însă, doar într-o primă fază. Odată ce veţi trece în clasa următoare, a cititorilor din plăcere, veţi descoperi că efortul e mult mai mic şi că satisfacţiile sunt mari. Cărţile îşi selectează cititorii şi la ele, ca la orice lucru bun, se ajunge după ce treceţi un test. Nu este, însă, o încercare aşa de grea, ea pretinde, în cea mai mare măsură, doar ceva bunăvoinţă, mult mai mult decât sudoare şi efort real.

 7. Lectura e mai interactivă şi vă dă o libertate mai mare decât alte forme de ficţiune pe care le consumaţi. Pare un paradox, atâta timp cât toată lumea ştie că scriitorul e stăpânul poveştii, şi tot ce poate face un cititor este să se ţină după el pas cu pas, însă puterea scriitorului e de fapt mai mică decât credeaţi. Cititorul este cel care umple şi colorează decorurile, care dă chip personajelor, scriitorul doar bate pe taste „uşă”, iar dvs vă imaginaţi uşa cu clanţă şi furnir, cu scârţâitul şi cu patina timpului cu tot.

Nu vă daţi seama, însă atunci când citiţi o carte sunteţi regizorul propriului dvs film, răspundeţi şi de imagine, şi de sunet, şi de distribuţie. Scriitorul doar vă dă un indiciu, pe ici, pe colo, în rest dvs vă ocupaţi de tot. Din acest motiv, înainte de a merge la cinema pentru a vedea ecranizarea unui roman, prefer, pe cât posibil, să-mi regizez şi să-mi iau ca termen de comparaţie filmul din mintea mea.

(more…)

Comments ( 4 )

, , , , , , , , ,

(Opinii) 10 motive pentru a pune mâna pe-o carte (I)

May 27th, 2009

books4

Timp de aproape doi ani am realizat un program educativ naţional menit să-i încurajeze pe adolescenţi să citească. Am avut, ca parteneri, o editură bucureşteană şi o serie de inspectorate şcolare judeţene cu ajutorul cărora am realizat ateliere despre importanţa cititului şi despre cărţile adolescenţei. Am străbătut Bucureştiul şi ţara în lung şi-n lat, am văzut licee şi şcoli din buricele târgurilor, dar şi de la marginea lor, am întâlnit, cred, toate tipologiile imaginabile de profesori. Despre experienţa propriu-zisă a acestor ateliere am mai scris aici şi aici. Poate voi reveni, material e cât pentru o carte întreagă. Acum o să încerc să sistematizez, în două episoade, 10 argumente pro-citit, descoperite cu ajutorul liceenilor, dar la fel de valabile, cred, pentru toată lumea.

1. De plăcere. E motivul cel mai important. Cititul nu e o corvoadă, nu e o activitate care trebuie bifată pentru că te bate cineva la cap sau pentru că vine examenul şi n-ai încotro. Literatura e, în fond, divertisment, a citi o carte poate fi cel puţin la fel de amuzant cu a urmări un film sau cu a privi un serial la TV. Dacă n-aţi mai citit de mult şi Dostoievski vi se pare o corvoadă, începeţi cu o carte uşor abordabilă, un thriller, un roman de aventuri, un policier.

2. Pentru că lectura dezvoltă vocabularul. Aceasta e, de la clasa a cincea încolo, o propoziţie-reflex, toţi şcolerii o ştiu. Dar e un fapt adevărat: cărţile sunt o şcoală şi un teren de antrenament grozav. Nimeni nu va trece peste nivelul fondului lexical de bază al limbii române, peste exprimările şi noţiunile strict utilitare, fără ajutorul unei cărţi. Şi nimeni nu va stăpâni cum trebuie gramatica dacă şi-o va exersa doar la colţul străzii.

(more…)

Comments ( 5 )

, , , , , ,

(Interviu) Florin Lăzărescu: nu intenţionez în „Lampa cu căciulă” să relatez nostalgic copilăria mea

May 26th, 2009

florin-lazarescu

Volumul de povestiri „Lampa cu căciulă“, apărut în această săptămână la Editura Polirom, mi-a dat ocazia să-l descos pe Florin Lăzărescu în legătură cu literatura, cu blogul său, cu activitatea sa de scenarist şi cu deprinderile sale burgheze. Povestirea „Lampa cu căciulă” a fost transpusă de Radu Jude într-un scurtmetraj care a obţinut numeroase premii internaţionale (cel mai prestigios e trofeul Sundance); Florin a mai lucrat, până la începutul acestui an, ca scenarist în echipa „Animal Planet Show“.

Volumul tău apărut acum la Polirom, „Lampa cu căciulă”, conţine povestirea cu acelaşi titlu după care ai adaptat scenariul pentru scurtmetrajul lui Radu Jude. Acesta a fost premiat la Sundance şi în multe alte părţi. Care e povestea acestei povestiri - de la faza de idée la cea de film?

Păi, povestea e foarte lungă. Încerc s-o spun pe scurt. N-aş exagera mult dacă zic că a început o dată cu primul televizor cu lămpi pe care l-au cumpărat ai mei, în acelaşi an cu naşterea mea. Adevărata epopee a început însă când televizorul, pe când am împlinit noi (eu şi el) vreo şapte-opt ani, a prins să se strice - întâi o dată pe an, apoi de două ori, apoi de patru-cinci-şase ori. Îl căram împreună cu tata la un atelier de reparaţii care se afla la vreo opt kilometri de satul nostru. În 2000, mi-am amintit cât de mult a însemnat acel televizor pentru detensionarea vieţii noastre de pe vremea comunismului şi am scris o poveste despre asta. În 2004 am făcut un scenariu pentru un concurs HBO bazat pe povestire. Am obţinut finanţare de la CNC, în vara lui 2005, după ce am fost respinşi o tură, în 2004. Radu a turnat filmul în 2006, după care acesta a început să se bucure de succes internaţional - vreme de vreun an, au curs şi câte trei-patru trofee pe lună pentru el.

„Cred că viaţa stă sub semnul unei tragi-comedii”

Fragmentele pe care le-am văzut pe blog, ca şi cele de pe site-ul editurii Polirom, sunt toate despre copilărie, tratată într-o notă veselă, jucăuşă. Scurtmetrajul lui Radu Jude mi s-a părut mai degrabă întunescos şi cumva trist. Ţine această transformare de trecerea de la un mediu la altul, de la literatură la film?

Sub aparenţa tonului jucăuş, în tot ceea ce scriu eu îmi propun să abordez lucruri serioase, uneori chiar grave. Nu cred că viaţa poate sta sub semnul fie al tragicului, fie al comicului, ci, suprapus, sub cel al unei tragi-comedii. Radu a observat asta în povestea mea şi mi se pare că a traspuns-o foarte bine în film. Am prezentat scurtmetrajul la câteva festivaluri şi am văzut cu ochii mei reacţia pe care ne-o doream din partea publicului: oamenii au şi râs în anumite momente, au resimţit şi atmosfera apăsătoare din poveste. Evident, putem discuta două zile şi tot nu terminăm despre limbajele diferite film-literatură, deşi nu cred că e locul aici.

(more…)

Comments ( 2 )

, , , , , , , , , , ,

(Bookiseala) Viaţa pe un modul cibernetic - „Vincent nemuritorul”, de Bogdan Suceavă

May 16th, 2009

coperta-vincent

Bogdan Suceavă cultivă în „Vincent nemuritorul” un science-fiction soft, pornind de la o ipoteză clasică a genului: ce ar fi dacă omenirea ar atinge nemurirea cu ajutorul tehnologiei?

Această ipoteză o pune în scenă într-un scenariu plasat cu aproximativ 30 de ani în viitor, într-un moment când transferul minţii umane pe un suport cibernetic devine posibil ca urmare a unui proiect interdisciplinar desfăşurat de guvernul federal american, o colaborare a unor neurologi, psihiatri, chirurgi, ingineri, matematicieni şi ciberneticieni. Proiectul se numeşte SAW, Spring Aftrer Winter, şi prin intermediul său fiecare cetăţean poate decide, practic, să-şi prelungească viaţa la nesfârşit, pe un modul nu foarte diferit de un laptop performant.

E un truism faptul că un roman n-a fost niciodată un teren propice pentru distilarea unor idei în stare pură; eseistica şi dizertaţiile filosofice se adaptează mult mai bine acestui scop. Bogdan Suceavă o ştie şi arată că o ştie atunci când dramatizează dezbaterea intelectuală din primele pagini ale cărţii într-o serie de talk-show-uri. Însă el încearcă să mizeze pe o singură idee şi consideră că talentul său literar e suficient pentru a masca lipsa de complexitate a intrigii. Şi ar fi fost suficient, dacă ar fi explorat consecinţele acestei idei - transferul minţii umane pe un suport cibernetic - până la capăt. Din păcate, însă, rămân zone întinse pe care prozatorul nu le acoperă deloc.

„Vincent nemuritorul” ar fi putut fi mai mult. E o lectură delectantă care, cu siguranţă, transmite ceva, atât pe plan intelectual, cât şi la nivel emoţional. Însă nu e suficient, şi o carte care nu îşi atinge potenţialul, care nu face tot ceea ce promite e, în cele din urmă, nesatisfăcătoare.

Găsiţi mai multe recenzii la “Vincent Nemuritorul” aici. Vi le recomand în special pe cea a Cristinei Balinte, din revista “Cultura”, şi pe cea a lui Paul Cernat, din “Observator cultural”.

Comments ( 0 )

, , , , ,

RSS Feed

Search