(Presa internaţională) Binefacerile bătăii pe umăr; Compasiunea - un dat biologic
February 2nd, 2010
Egoismul e o trăsătură mai puternică decât altruismul si răul din oameni e mai puternic decât binele - sunt prezumţii vechi de când lumea, cărora mulţi dintre noi tinedm să le dăm crezare. Cercetările ştiintifice recente demonstrează, însă, conform lui Dacher Keltner, profesor de psihologie la University of California, că sentimente precum compasiunea şi mărinimia au o bază biologica solidă, fiind încriptate în zestrea genetica a fiinţelor omenesti. Articolul lui Ketlner, apărut în revista americana “Greater Good”, poarta titlul “Instinctul compasiunii“.
Două dintre experimentele descrise de Ketlner au ca subiecţi mamele, respectiv persoanele care asistă la acte de violenţă. Mamele care privesc fotografii ale propriilor copii, arată un experiment realizat la University of Wisconsin, înregistrează o activitate cerebrala deosebită în zonele creierului asociate cu emoţiile pozitive. Persoanele care asistă la acte de violenţă asupra unor semeni, arată un alt experiment, realizat la Princeton University, înregistrează şi ele o activitate deosebită în anumite zone ale creierului. Ceea ce e interesant e că zonele cerebrale stimulate în cele două cazuri coincid. Aceleaşi regiuni din creierul uman sunt responsabile atât pentru tandretea faţă de propriii copii, cât şi pentru reacţia repulsivă faţă de violenţă.
(Presa internaţională) Sfaturi pentru cumpărături. Omul preistoric din dvs
December 24th, 2009
Universităţile occidentale ne-au obişnuit să ne lămurească, prin studii cât se poate de serioase, cele mai derizorii aspecte ale vieţilor noastre. De pildă, un studiu realizat de profesorul Daniel Kruger de la Universitatea din Michigan, citat de „The Telegraph”, ne arată de ce bărbaţii şi femeile nu se înţeleg, când merg împreună la cumpărături de Crăciun.
Dacă mergeţi prin magazine, în cuplu, şi observaţi că doamnele au obiceiul să piardă prea mult timp cu detaliile mărunte, cu textura şi culoarea lucrurilor pe care vor să le cumpere, iar domnii au tendinţa să meargă direct la ţintă, alegând fără ifose lucrul dorit, trebuie să ştiţi că de vină e, şi într-un caz, şi în celălalt, omul preistoric din dvs.
Conform studiului, femeilor preistorice le revenea rolul de culegători, în timp ce bărbaţii erau vânătorii tribului. Femeile petreceau foarte mult timp căutând mâncărurile cele mai bune şi mai sănătoase din mediul înconjurător, în timp ce bărbaţii aplicau o strategie diferită. Ei hotărau din timp ce animal intenţionează să vâneze şi plecau să caute acel vânat. Odată ce-l găseau şi-l ucideau, se întorceau imediat cu carnea acasă.
(La TV) Kitsch maramuşean de Berceni, la TVR
December 19th, 2009
O reporteriţă de la TVR 1 („Ne vedem la TVR”) vorbeşte cu nişte meşteri populari despre kitsch-ul noilor case roz din Maramureş. „Ne zvârcolim în faţa kitsch-ului”, spune dumneaei. Reporteriţa are o hăinuţă roz, foarte roz, şi nişte cizmuliţe argintii, ca din staniol, moda Berceni. Şi nici un maramureşean din platoul improvizat într-un soi de poiană cu zăpadă, purtând straie populare de muzeul satului, printre obiecte de muzeul satului, nu pare să se zvârcolească in faţa outfit-ului duduiţei.
Oare cum sunt selectate aceste dudui trimise in faţa camerei la TVR?
(Mari edili) Adriean şi Marean
December 19th, 2009
Ce-o fi cu numele acestea româneşti, Adriean şi Marean? S-or fi încurcat limbile părinţilor, atunci când ursitoarele s-au grăbit să le şoptească în ureche că sunt pe cale să boteze doi viitori mari edili şi oameni politici ai ţării? Să fi încercat funcţionarii de la starea civilă să le pună beţe în roate, invidioşi fiind pe proorocirile aceloraşi ursitoare?
Dacă e aşa, nici greşelile părinţilor, nici răutatea funcţionarilor n-au avut vreo consecinţă, deoarece marii bărbaţi s-au suit pe firmamentul ţării fără să le pese de handicapul onomastic. Şi nici de alte handicapuri, cum ar fi foaia matricolă a lui nea Marean sau slăbiciunea pentru bordurile aducătoare de milioane de euro în propria firmă a lui nea Adriean. Ca să nu mai vorbim de lipsa de scrupule şi de prestaţiile lor dezastruoase, ca edili ai Capitalei.
(Ecologice) Roşia Montana, Adriean şi foştii comunişti de vârf
December 19th, 2009
Iată, drag popor român, cu cine am votat: Adriean Videanu - Proiectul Rosia Montana va fi inclus în programul de guvernare; „Vrem să includem în Programul de Guvernare demararea cât mai rapidă a proiectului Roşia Montana pentru că piaţa aurului favorizează asemenea proiecte”.
Şi, după cum mi-a arătat un prieten, naţiunea a votat în cunoştinţă de cauză. Vedeţi declaraţiile lui Traian Băsescu vizavi de exploatarea de la Roşia Montana din confruntarea cu Mircea Geoană aici.
(Civice) Şvaiţer forestier văzut din satelit
December 17th, 2009
Priviţi, urmând acest link, imaginile din satelit. Acum ştim cel puţin cum se defrişează pădurile: se fac găuri ca în caşcaval, şi apoi vântul vine şi termină treaba hoţilor, lăsând impresia că dezastrul ar avea cauze naturale.
Am văzut, în plimbările mele prin munţi, păduri întregi culcate la pământ, şi m-am gândit că e vreo boală teribilă care le afectează. Nu greşeam întru totul, iar specia de dăunători umani care se înfruptă din şvaiţer e pe cât de vicleană, pe atât de ticăloasă.
Înţeleg că oamenii din România rurală sunt săraci şi au nevoie de lemne ca să se încălzească pe timp de iarnă. Însă una e să aduni de pe jos surcele şi alta e să dai asemenea găuri, vizibile şi din satelit… Şi nu pentru sobele sărăcimii sunt tăiate, cu siguranţă, aceste păduri.
Găsiţi un ghid practic de defrişare a pădurilor aici.
(Din presă) Guvernul Boc IV
December 17th, 2009
Foarte sugestivă poza din EvZ de astăzi, pentru Guvernul Boc IV. Sau e Boc V? Putem număra până la VI, şi apoi mergem să votăm un nou parlament?
L-am auzit ieri pe dl Băsescu spunând, la învestirea sa de către Curtea Constituţională, că o parte a electoratului “i-a dat o lecţie”. Mă întreb care e, în opinia preşedintelui, această lecţie şi dacă în acest fel (făcând ceea ce ne-a arătat că ştie mai bine să facă) intenţionează să ţină seama de ea.
(Interviu) Misha Glenny: „Există cu siguranţă prea multă criminalitate în România”
December 16th, 2009
Cea mai recentă carte a jurnalistului britanic Misha Glenny, „McMafia. Crime fără frontiere“, a fost recent tradusă şi în limba română, la Editura Curtea Veche. Glenny este un jurnalist specializat pe istoria Europei de Sud-Est şi s-a aflat, în calitate de corespondent al cotidianului „The Guadrian”, în mijlocul evenimentelor ce au condus la prăbuşirea comunismului, în 1989, şi mai târziu a fost martor al războiului din fosta Iugoslavie.
Am încercat, prin discuţia care urmează, să mă raportez la o perspectivă externă avizată asupra evoluţiilor politice şi sociale din ultimii 20 de ani, din spaţiul nostru geografic. Nu m-am putut abţine să nu-l iau însă pe Misha Glenny şi pe post de profet; previziunea sa - drumul spre normalitate, în România, va mai dura câteva decenii, însă şi mulţumită influenţei UE la capătul său este sigur că vom ajunge.
Interviul a apărut şi în revista „Cultura“.
„Ca entitate culturală, Europa este cu totul şi cu totul fascinantă”
Cătălin Sturza: Câte Europe credeţi că există pe hartă, dacă ne raportăm la mentalitatea europenilor? Sunt două Europe, de Est şi de Vest? Sunt trei Europe, cea de Vest, civilizată, Europa Centrală, o zonă de tranzit, şi Balcanii, zona sălbatică şi necunoscută a Europei?
Misha Glenny: Cred că există foarte multe Europe şi poţi despărţi continentul într-o mulţime de regiuni politice. O împărţire pe care nu aţi menţionat-o este între Europa de Sud şi cea de Nord. Nu am nici un dubiu că există o diferenţă de mentalitate între popoarele mediteraneene şi cele din nord.
Ct. S.: Latinii şi scandinavii.
(Bookiseala) În gară la Medgidia
December 16th, 2009
„Medgidia, oraşul de apoi” al lui Cristian Teodorescu nu e nici cel mai elaborat, nici cel mai sofisticat-postmodern roman din ultimii ani, de fapt nu are nimic de-a face cu artificiile narative ale optzeciştilor colegi de generaţie ai autorului. Însă, în ciuda paletei restrânse de mijloace, romanul merge drept la ţintă, prinzându-şi cititorii în vraja unei lumi ridicate din praful Dobrogei, pe care o face să retrăiască în mijlocul unui vârtej violent al istoriei.
(Prin licee) Pământul de Mijloc, blogurile şi tinerii ucenici vrăjitori de la Coşbuc
December 12th, 2009
M-am hotărât să mă alătur proiectului „Căutăm cititori celebri” din câteva motive. În primul rând, e o ocazie de a mă reîntâlni şi de a discuta despre cărţi cu liceeni, luând pulsul contactului lor cu literatura: ce cărţi citesc, când şi cât, cum sunt ei îndrumaţi, ce înţeleg din ceea ce citesc? Şi, mai ales, le place sau nu le place să citească şi dacă nu, de ce?
În al doilea rând, am trecut la rândul meu pe la catedră, imediat după terminarea facultăţii, şi concluzia mea a fost că ceea ce lipseşte cel mai tare în abordarea literaturii în învăţământul mediu e contactul cu cărţile. Nu cu fragmente comentate din manuale, ci cu cărţile întregi, cele care aşteaptă să fie descoperite în librării şi în biblioteci. Cel mai bun lucru pe care îl poate face, cred, cineva din afara sistemului e să vină şi să le aducă tinerilor nişte cărţi, poftiţi, aşa arată coperta, acesta e un autor de la care eu am învăţat multe, încercaţi-l şi voi!
(Presa internaţională) Fericirea contagioasă. Înainte şi după Facebook
December 10th, 2009
„Înainte de Facebook, puţini dintre noi le cereau altora, explicit, să le fie prieteni”, scrie Laura Vanderkam în revista „City Journal”. „Nu ţineam socoteala câţi prieteni aveam ca un indicator al statutului nostru”, continuă ea, „şi nu derulam liste cu prieteni ale prietenilor pentru a ne lungi propriile liste”.
Laura Vanderkam recenzează un studiu semnat de un profesor de la Facultatea de Medicină de la Harvard şi de un politolog de la Universitatea din California, intitulat „Connected: The Surprising Power of Our Social Networks and How They Shape Our Lives”. („Concectat: Forţa suprinzătoare a reţelelor nostre de socializare şi cum ne modelează acestea vieţile”). Premisele celor doi autori sunt că întreaga istorie a umanităţii e de fapt una a reţelelor de socializare şi că legăturile nostre sociale, anturajul nostru, afectează fiecare aspect al vieţilor nostre, cum ne simţim, ce ştim, cu cine alegem să ne căsătorim, dacă ne îmbolnăvim sau dacă mergem la vot. Şi nu este vorba doar de influenţa pe care oamenii pe care îi cunoaştem direct o au asupra noastră; prietenii prietenilor prietenilor transmit de la unii la alţii către noi informaţii, porniri şi chiar obiceiuri.
(Opinii) Încă o concluzie la campania recent încheiată
December 8th, 2009
Dincolo de toate dezbaterile pasionale pro sau contra, mă gândesc că numele lui Traian Băsescu, al lui Crin Antonescu sau al lui Mircea Geoana nu ar trebui să facă o diferenţă aşa de mare, pentru România. Trăim în continuare, dacă nu mă înşel eu, într-o republică parlamentară, cu un preşedinte apolitic, ce nu ar trebui să favorizeze nici un partid. Cred că e un obicei prost acela de a aştepta mereu omul providenţial, care să rezolve toate problemele pentru ţară. E un obicei ce sfârşeşte, invariabil, în dezamăgiri crunte, toate injuriile îndreptându-se într-un final spre un singur individ - preşedintele care îşi termină mandatul.
Traian Băsescu e primul preşedinte care obţine, după Revoluţie, două mandate la rând. Vă mai amintiţi de dezamăgirea de la finalul mandatului Constantinescu, ce l-a scos de altfel definitiv pe prmiul preşedinte democrat al României din viaţa politică? Nici Ion Iliescu nu a reuşit să obţină al doilea mandat imediat după primul, fiind trimis pe tuşă timp de 4 ani. Performanţa din 2009 se datorează, cred, în cea mai mare parte personalităţii lui Traian Băsescu, însă nici lui nu i-a lipsit mult să tragă ponoasele acestei viziuni mesianice asupra preşedinţiei.
Poate că e timpul ca România să înceapă să aibă un preşedinte slab, de la care să nu mai aşteptăm marea cu sarea. Poate că ar trebui să cerem mai mult deputaţilor în schimbul beneficiilor de care ei au parte, în loc să promovăm, în mod stupid, ideea ca o parte din deputaţi să plece acasă, pentru a acorda mai puţine beneficii.
(De campanie) 13 (+1) concluzii postelectorale
December 8th, 2009
1… De mult nu am mai văzut o campanie care să dezbine într-o asemenea măsură prietenii şi care să stârnească asemenea pasiuni. Şi în 2004 au existat pasiuni intense, însă atunci alegerea era simplă: oamenii din jurul meu erau cu toţii împotriva acelui candidat care întruchipa rele mai mult sau mai puţin imaginare: dictatura, corupţia, pe vechii comunişti. Cale de mijloc nu prea exista, nici opţiuni „de rezervă” nu erau.
2… Acum ne-am găsit prinşi într-o dilemă: a trebuit să alegem între două căi ce ni s-au părut, multora, la fel de rele. Prin „multora” mă refer la electoratul raţional, care nu face parte din „masa captivă” a celor două partide ce s-au duelat în al doilea tur al campaniei prezidenţiale.
3… Unii dintre noi şi-au păstrat echilibrul şi au socotit pragmatic, au ales ceea ce credeau a fi răul cel mai mic. Alţii s-au lăsat implicaţi emoţional în joc şi au îmbrăţişat, cu pasiune, cauza unuia sau a altuia dintre candidaţi. Aşa că, în ultimele două săptămâni, m-am trezit peste noapte că am fie prieteni băsescieni înflăcăraţi, fie susţinători fervenţi ai lui Mircea Geoana. Din cea de-a doua categorie, cei mai mulţi erau, de fapt, antibăsescieni înflăcăraţi.
(Radio) Sud-americanii la RFI
November 27th, 2009
În seara asta, de la 19 la 20.00, la RFI, discuţie cu Andrei Găitănaru, Dan Pârvu şi subsemnatul despre literatura sud-americană şi despre realismul magic. Întrebarea de bază, ridicată spre sfârşitul emisiunii: de ce să mai discutăm, totuşi, în ziua de azi despre Borges, Cortazar, Fuentes, Marquez?
(Film) Megaconcertul lui Mihăileanu
November 27th, 2009
Mergeţi să vedeţi „Concertul” lui Radu Mihăileanu, îl mai prindeţi, poate, în Festivalul Filmului Francez, în ziua de încheiere. E un film care evoluează într-o altă ligă a cinematografiei şi care îi face pe altfel foarte talentaţii regizori români ai „noului val” să pară nişte artişti ezitanţi, ce se tem încă să folosească la maxim potenţialul fabulos al acestei arte. „Concertul” acoperă o multitudine năucitoare de teme şi de stări, te poartă mereu, într-un carusel perpetuu, de la râs la lacrimi şi înapoi. E un film despre comunism şi nostalgia după acesta, despre Rusia oligarhilor, despre discriminare, evrei, minorităţi şi, nu în ultimul rând, despre obsesie şi artă.
(De campanie) Un banc imaginativ
November 25th, 2009
Banc din repertoriul de campanie (PDL-ist):
“Dear God. So far this year you have taken away my favorite dancer Michael Jackson, my favorite actor Patrick Swayze and my favorite singer Stephen Gately and my favorite actress Farah Fawcett. Just so you know, my favorite politician is Mircea Geoana. Regards!”.
(mulţumiri lui Adrian)
(Cenaclu) ASFAN vs SRSSF. Zona sigură a ficţiunii
November 25th, 2009
Joia trecută am încercat să ajung la un cenaclu al SRSSF (Societatea Română de Science Fiction şi Fantasy) organizat la Observatorul Astronomic. Liviu Radu mă anunţase că tema întâlnirii va fi literatura fantasy, aşa că mi-am lins buzele de plăcere, am rugat un coleg să-mi ţină locul la revistă şi am pornit voiniceşte să văz la ce universuri secundare mai meşteresc românii noştri.
La etajul doi al observatorului dau peste o adunare ciudată de inşi cu aerul unei întâlniri conspirative. Unii purtau măşti medicinale, de tipul celor pe care le vezi în metrou, anti AH1N1. Câteva capete se întorc spre mine. Mă aşez stingher pe un scaun din spate, uimit că nu recunosc nici o figură de acolo. După vreo două minute, întreb: „SRSSF?” Capetele se întorc iar, cineva spune sec: „Nu, ASFAN”. „ASFAN?…” „Da. O şedinţă pur tehnciă ASFAN. Asociaţia pentru Studiul Fenomenelor Aerospaţiale Neidentificate. Dvs ce căutaţi?”. „SRSSF. Societatea Română de Science Fiction… Am înţeles că azi ar fi cenaclul… Liviu Radu…”. „Cine-i Liviu Radu?”. „Păi… e un scriitor!”. „Nu, domnule. Aici e zona non-fiction. Dvs îi căutaţi pe cei din zona de fiction. Dar preşedintele nostru e Ion Hobana, e şi el scriitor, poate aţi auzit de el”.
Da, am auzit de Ion Hobana. N-aveam idee că el chiar crede în omuleţi verzi. Un fenomen neidentificat s-a produs, în orice caz, în agenda mea, ăsta e lucru sigur. Capetele cu măşti s-au întors unele spre celelalte, în timp ce eu îmi luam la revedere, şi au continuat discuţiile conspirative.
(Eveniment) Bătaia pe Rushdie
November 24th, 2009
Pentru lectura publică din seara asta, de la 19.00, de la Odeon aţi mai putea să prindeţi locuri doar în picioare, pe coridor. Biletele s-au vândut, se pare, încă de la şase dimineaţa, oamenii au stat ore în şir la coadă ca să prindă un loc în sală, pentru a-l asculta Salman Rushdie. Să mai spuneţi, aşadar, că bucureştenii nu gustă evenimente culturale. Sau că nu află despre ele şi nu se mobilizează, atunci când se întâmplă ceva interesant!
Îl mai puteţi vedea pe Rushdie mâine, la Gaudeamus, de la ora 18.00. Editura Polirom anunţă că scriitorul va acorda autografe timp de două ore. Coada va fi, probabil, mai mare decât cea de pe Dealul Mitropoliei, de la moaşte. Au şi sfinţii literari în viaţă (chiar şi cei ameninţaţi cu fatwa de aiatolahii islamului) forţa de a mobiliza masele altfel inerte de postitori culturali.
(Electorale) Nici o surpriză la USR
November 23rd, 2009
Nici o surpriză la alegerile USR de astăzi: Nicolae Manolescu a ieşit din nou preşedinte, după ce a concurat cu Nicolae Breban, Ştefan Agopian, Contantin Stan şi Dan Mircea Cipariu. Altfel spus, Nicolae Manolescu nu a avut contracandidaţi. A câştigat cel de-al doilea mandat cu o majoritate zdrobitoare, cel mai aproape în urma sa situându-se Nicolae Breban, cu 74 de voturi.
(La vot) Chiar l-aş fi votat pe Antonescu? Campanie ilegală în ziua alegerilor
November 23rd, 2009
După ce a trecut campania pentru turul I, pot să spun: alegerea mea era să-l votez Crin Antonescu. Din păcate, nu am reuşit să votez, deşi am luat cinci secţii speciale de votare la rând. Pe de altă parte, dacă aş fi ajuns într-o cabină de vot, pot spune că, după ziua de ieri, aş fi stat în cumpănă dacă ar fi meritat sau nu să-mi duc intenţia la capăt, în favoarea dlui Antonescu.
La un candidat caut, îndeobşte, câteva lucruri: un program de guvernare consistent, în primul rând, care trebuie să fie susţinut de câteva calităţi personale - inteligenţă, simţ politic, onestitate. E un fapt de la sine înţeles că un candidat căruia îi dau votul trebuie să fie consecvent cu sine şi să joace în limitele legale.
Pe la ora 16.00, în ziua alegerilor, primesc un telefon de pe un număr ascuns din partea lui Crin Antonesscu: „Bună ziua, ieşiţi la vot să nu voteze altcineva în locul dvs!”. Hait! Cum vine asta, mă sunaţi pe 22 noiembrie din partea dlui Antonescu, invitându-mă să votez? Ultima dată când am verificat era ilegal să faci campanie electorală în ziua alegerilor. Şi, în plus, cum vine asta, să nu voteze cineva în locul meu? Vorbim despre o democraţie, sau despre ce? Care e viziunea despre Statul Român pe care o susţine acest candidat? I-am spus dşoarei de la telefon că nu apreciez acel mesaj, în special din partea dlui Antonescu.
(La vot) Despre cum nu am reuşit ieri să votez în Bucureşti. Turul secţiilor speciale de votare, pe bicicletă
November 23rd, 2009
Am pornit duminică după-amiază la un tur al secţiilor de votare speciale din Bucureşti. Nu a fost vreo investigaţie jurnalistică, m-am trezit că, pur şi simplu, n-am unde vota după ce am fost trimis la plimbare de la secţia de care aparţineam, sub motiv că la aceste alegeri nu mai pot vota cei care au o viză de flotant. O astfel de viză este suficientă pentru a susţiune examenul pentru permisul auto în Bucureşti, însă nu este de ajuns pentru a putea să votezi!
Un prieten mi-a transmis în jurul orei 17.00 că secţia specială de la Spitalul Bagdasar e arhiplină şi că oamenii aşteaptă la rând ore în şir. O altă prietenă m-a avertizat, în jur de 18.00, că la căminele Universităţii Spiru Haret cozile sunt foarte mari şi că, odată cu lăsarea serii, vine din ce în ce mai multă lume.
Am pornit într-un tur al secţiilor de votare pe bicicletă. Pe la ora 18 mi-am încercat norocul la Autogara Filaret, unde coada se răsucea cam de două ori şi jumătate pe o suprafaţă de câteva sute de metri pătraţi. Toţi oamenii de acolo ar fi avut nevoie de cel puţin 5-6 ore ca să voteze, în ritmul în care se mişca rândul (fiecare alegător completa un forumular, operaţiune care dura în jur de 10 minute).
(Prin oraş) Grevă la metrou pe nervii noştri
November 19th, 2009
Extrem de iritantă greva de două zile întregi a celor de la Metrorex, declarată ilegală ieri în instanţă. Mai întâi, ea a enervat întreaga populaţie a Bucureştiului, care fie nu a mai putut să ajungă acolo unde trebuia (cum a fost cazul meu), fie a ajuns la treburi, însă cu multe ore întârziere (cum a fost, iarăşi, cazul meu). Apoi ea l-a enervat pe Radu Berceanu şi i-a scos din pepeni pe cei mai mulţi dintre politicieni, inclusiv pe cei din PSD-ul lui Ion Rădoi; Berceanu a ameninţat că-i va da pe sindicalişti în judecată, obligându-i să suporte pierderile.
Să blochezi un oraş de patru milioane de locuitori în plină campanie electorală şi în mijlocul crizei economice pentru a cere, ca bugetar, salarii mai mari (în condiţiile în care bugetarii Metrorex au totuşi salarii de 4 ori mai mari decât veniturile minime din România!) e o performanţă de diplomaţie păguboasă. Înţeleg dreptul democratic al sindicatelor de a protesta, însă această blocadă seamănă mult mai tare cu un şantaj în scopul unor interese economice obscure. Nu am nici o simpatie pentru aceşti sindicalişti Metrorex şi tot ce voi face, după greva de marţi şi de miercuri, va fi să le bat multă vreme de acum încolo, de câte ori voi intra la metrou, obrazul. Şi lor, şi angajaţilor care le-au făcut jocul.
(Din presă) Securistul care s-a ţinut după Herta
November 19th, 2009
După ce toată floarea criticii literare şi-a adus aminte s-o ridice în slăvi pe Herta Müller la aflarea veştii că aceasta a primit Nobelul pentru literatură din 2009 (scriitoarea nu e, altfel, prezentă în nici o istorie literară românească şi în nici un dicţionar apărut în ultimii ani), iată că şi securiştii îşi trag partea lor de atenţie din celebritatea autoarei.
„Eu am pus microfoane în casa Hertei Müller”, se laudă în „Adevărul” securistul care a urmărit-o pe scriitoare. Şi adaugă la rândul său o piatră la tempul părerilor critice pro şi contra din lumea frustrărilor româneşti: „„Era atipică. Se îmbrăca ciudat şi prost. La blugi, avea un crac mai lung, unul mai scurt. Se tundea în scăriţe. Mie personal nu mi-a plăcut de ea, era urâtă”.
Dacă Herta nu e accesibilă pentru interviuri, iată cum vecinii de pe strada pe care a locuit, rudele de gradul ţ, criticii care au ignorat-o şi securiştii care au urmărit-o sunt mai mult decât dispuşi să devină, cu numele ei pe buze, celebri.
(Pe drum) “EL”
November 17th, 2009
Pe drumul Constanţa-Bucureşti via Basarabi/Medgidia (E60) afişele electorale sunt din trei în trei: unul al lui Traian Băsescu, unul al lui Crin Antonescu şi unul pe un fond negru, cu textul „Ce-a făcut EL?”. Şi apoi: „E de-al nostru?”.
Cine e „EL” e uşor să ne închipuim, în contextul campaniei electorale 2009. La fel de uşor e să ne dăm seama şi cine se află în spatele afişului: Radu Mazăre, cine altcineva? Mazăre a împânzit, de altfel, Constanţa cu tot felul de minunăţii, poze cu el însuşi în cămaşă de gigolo, lucioasă şi deschieată la piept, „Cinci ani împotriva Constanţei!”. Sau poze cu el însuşi ţinând de umeri un grup de pensionari (a căror singură trăsătură distinctivă e aceea că sunt persoane în vârstă), „Trăiţi bine?”.
Cineva care nu are însă datele campaniei din 2009 ar putea să înţeleagă că Radu Mazăre însuşi a luptat cinci ani împotriva Constanţei, sau că lui i se datorează soarta acelor pensionari. Cât despre „EL”, ce ar pricepe din acel afiş un istoric care, să spunem, ar vedea peste 50 de ani o poză a E60-ului de acum? Că, probabil, politicienii români se războiau, în 2009, cu însuşi Dumnezeu. Sau cu locţiitorul său pe Pământ, Barack Obama.
„Ce-a făcut EL”? Greu de spus, însă cu siguranţă a luat un premiu Nobel pentru pace. „E de-al nostru?”. Păi nu, nu e. Şi atunci? Oare ce voiau românii ăştia de la EL în 2009?
(Presa internaţională) 20 de ani de la căderea Zidului. De ce comunismul era irecuperabil
November 17th, 2009
Execuţia lui Nicolae Ceauşescu, pe 25 decembrie 1989, în Târgovişte, a marcat sfârşitul prăbuşirii dictaturilor comuniste, în Europa de Est. Prăbuşirea blocului sovietic est-european a început pe 9 noiembrie 1989, ziua dărâmării Zidului Berlinului; şi mai devreme, această prăbuşire a început, poate, în septembrie 1980, odată cu înfiinţarea sindicatului polonez „Solidaritatea”.
Ronald Grigor Suny urmăreşte, într-un articol din „The Nation”, istoria prăbuşirii comunismului est-european. Interesant este că prăbuşirea Zidului Berlinului a pornit, se pare, de la o eroare. Suny prezintă episodul în felul următor: „După ce au conspirat pentru a-l îndepărta pe Honecker din fruntea partidului la jumătatea lui octombrie, membrii biroului politic est-german au fost şocaţi să afle că ţara era, în esenţă, falimentară. Însă, când Egon Krenz, noul şef al partidului şi clona lui Honecker, s-a dus cu pălăria în mână la Moscova, Gorbaciov l-a muştruluit: „nu ne aflăm în situaţia de a oferi ajutor, nu în starea actuală a URSS-ului”. Pe 9 noiembrie, 1989, un purtător de cuvânt al Partidului Comunist din RDG, răspunzând unei întrebări a reportelui NBC Tom Brokaw despre noua politică de circulaţie în ceea ce-i priveşte pe est-germani, a afirmat, în mod greşit, că acum era posibil ca oamenii să treacă, liber, graniţa. (Purtătorul de cuvânt intenţiona să spună că vechile restricţii în privinţa vizelor fuseseră ridicate şi oamenii puteau depune cereri pentru permise care să le permită trecerea). În câteva ore, mii de persoane s-au adunat la zid. S-au urcat pe el, au dansat în vârful lui şi au început să-l facă bucăţi. Pentru mulţi, în Rusia, sentimentul de securitate naţională pe care-l câştigaseră odată cu înaintarea armatelor sovietice spre vest, în 1945, a fost îngropat sub moloz”.
(Statistici) Barometrul postirii culturale
November 16th, 2009
A apărut „Barometrul de consum cultural 2009“, realizat de CSCDC. Aşa cum era de aşteptat, consumul cultural a scăzut şi mai mult, pe timp de criză. Dacă mai avea de unde să scadă.
Mi-am dat şi eu cu părerea despre studiu astăzi, la „Timpul prezent“. Părerea mea a fost că:
1. Nu trebuie să te uiţi pe statisticile „Barometrului” ca să-ţi dai seama că în România consumul de film, de carte, de muzee, teatre şi concerte e dezastruos. E suficient să mergi pe stradă, într-un oraş, să spunem, de mărimea Constanţei. Câte librării sunt în tot oraşul? Două sau trei, la 400.000 de locuitori. În Germania poţi vedea, într-un oraş mai mic decât Constanţa, şi patru librării pe aceeaşi stradă.
2. Potenţial pentru produse culturale chiar şi la vârf cred că, totuşi, există. Ca să-ţi dai seama de asta, iarăşi, tot ceea ce trebuie să faci e să ieşi din casă. Am fost acum două săptămâni la un concert în cadrul festivalului Sonoro, cu intrare liberă, la Catedrala Sfântul Iosif. S-au cântat serenade - Beethoven şi Mozart. Catedrala dădea pe afară.
(Lyceum) Zece ani de formalisme
November 16th, 2009
A fost interesant să-mi revăd o parte dintre colegii de liceu după vreo zece ani şi jumătate, alături de câţiva dintre vechii profesori. Nu am abordat evenimentul cu mare entuziasm, parte din cauza unui sentiment neplăcut din sfera bacovianului „liceul, cimitir al tinereţii mele”, parte pentru că întâlnirile de zece ani mi se par, în forma în care sunt ele practicate, un moment extrem de nefiresc.
Nu-mi plac, la întâlnirile de acest gen, formalismele desuete, numele strigate la catalog cu invitaţia de a te ridica în picioare, prezintă-ţi-CV-ul-în-30-de-secunde. Înţeleg că acest fel de întâlniri aveau sens înainte de 1989: „Georgescu” „Prezent!” „Ce aţi realizat, tovarăşe, până acum în viaţă?”. „Am ajuns prim-secretar la judeţeana de partid!”. Ropote de aplauze prelungite…
De ce s-o fi menţinut această practică, în aceşti ultimi 20 de ani? Mie, unuia, mi se pare penibil să mergi într-un loc şi să te prezinţi, mândru, cu CV-ul scurt, ţinând un speech despre realizările tale la care te-ai gândit eventual o noapte întreagă, în faţa unui amfiteatru plin. Iată câte poveşti de succes! Mi-aş fi dorit, la faţa locului, să propun şi o a doua rundă de prezentări, despre nerealizările noastre, fiecare cu durerea lui, cu ce şi-ar dori să facă în pofida unui munte de greutăţi, însă conformismul oii din turmă mi-a pus, cu fermitate, pumnul în gură.
(Cărţi) Burgomeister - ebook-uri gratuite
November 15th, 2009
Găsiţi la adresa aceasta o colecţie foarte bună de ebook-uri pe care le puteţi descărca gratuit. Burgomeister selectează cărţile şi autorii care-i plac cel mai mult: Fitzgerald, Hemingway, Chandler, Greene, Fowles, Burgess, King, Coetzee, Ballard, Le Carré ş.a. Cel mai probabil, multe dintre aceste texte sunt încă sub incidenţa drepturilor de autor. Deocamdată, însă, site-ul stă în picioare, cu avertismentul că aceste cărţi sunt pentru uzul dvs personal.
(Din presă) Democraţia sud-americană, Traian Ungureanu şi ALŞ
November 15th, 2009
O declaraţie precum cea făcută de primarul Craiovei, Antonie Solomon, pare ruptă dintr-un coşmar cu mafioţi: „Aseară, am fost în fieful lui Dinescu şi l-am zdrobit, l-am umilit. Merita această palmă dată de către noi, cei care vrem să democratizăm această ţară. Deci Mircea Dinescu trebuie să înţeleagă că, dacă vrea să rămână în Oltenia, trebuie să aibă un alt comportament”.
Aşadar, democratizarea României se face cu mitraliera şi cine nu e cu noi zboară peste Dunăre, la bulgari. Sau sfârşeşte, eventual, pe fundul Dunării, cu un bolovan de gât. De altfel, primarul PDL-ist a formulat foarte clar această idee: „Cine nu e cu noi, e împotriva noastră! Iar cine e împotriva noastră, n-are ce căuta în satul, în oraşul, în ţara asta!”.
(Escrocherii) Scrisoarea 419: câini nigerieni cu covrigi în coadă
November 10th, 2009
În ultima vreme primesc cam în fiecare zi în căsuţa de email un mesaj prin care sunt invitat să dau lovitura secolului. Un domn pe nume Issa Momodu sau Mohamed Kazim sau Abdul Isa, bancher în Burkina Faso, se oferă să împartă cu mine 5, 10 sau 15 milioane de dolari. Banii ar fi, chipurile, blocaţi într-un cont abandonat, în urma unui accident de avion în care au murit posesorii lor de drept împreună cu toate rudele apropiate. Unele mesaje îmi oferă chiar detalii despre un astfel de tragic accident.
Escrocheria nigeriană
Tot ce trebuie să fac eu este să pretind că aş fi o rudă sau un partener de afaceri al defunctului şi să-i trimit, într-o primă fază, datele mele personale împreună cu un cont bancar domnului Momodu. Mesajul e politicos, formal, într-o engleză curată, conţine detalii convingătoare: numele băncii, poziţia bancherului (de obicei, cea de manager), amănunte tehnice bancare, un număr de telefon. Dacă m-aş lăsa atras de propunere, aş primi, pentru acest mic efort, între 15 şi 40 la sută din suma abandonată. Plus 10 la sută pentru cheltuielile care ar putea interveni, în proces.
Aceşti 10 la sută reprezintă, de fapt, adevărata miză pusă la bătaie. Emailurile sunt o momeală, primul pas, standardizat, al unei farse numite „Scrisoarea nigeriană“, „Escrocheria 419″, „Escrocheria nigeriană” sau „Oferta de bani nigeriană”. Articolul 419 din codul penal nigerian e cel care sancţionează astfel de activităţi criminale. Schema e o variantă a unei farse clasice, datând încă din secolul al XVI-lea, numită „Prizonierul spaniol”. O persoană importantă a ajuns într-o închisoare din Spania, nu-şi poate dezvălui identitatea fără consecinţe catastrofale şi singura cale de a scăpa e aceea de a mitui gardienii. Un apropiat e gata să-i sară în ajutor, însă nu dispune de bani suficienţi. Aici intră în scenă victima farsei, care e contactată, chipurile, datorită bunei reputaţii de care se bucură. Tot ceea ce trebuie să facă e să contribuie cu nişte bani pentru evadare, promiţându-i-se, în schimb, o recompensă substanţială. Mesajele fac, fără excepţie, apel la „încrederea” şi „discreţia” destinatarului.
